Author Archives: Alex Nestor

Un timişorean a vrut să afle direct de la CNI în ce stadii sunt stadionul şi sala polivalentă. Ce răspuns a primit

Un timişorean a vrut să afle direct de la CNI în ce stadii sunt stadionul şi sala polivalentă. Ce răspuns a primit

Un timişorean exasperat de faptul că Timişoara nu are nici acum un stadion şi o sală polivalentă moderne a trimis o solicitare Companiei Naţionale de Investiţii, structura care finanţează cele două obiective, pentru a afla în ce stadii sunt. Spre marea lui surpriză a primit şi un răpuns. În timp ce în diverse oraşe ale

Nicolae Robu, resemnat să candideze independent. Cu doi lideri PNL Timiş nu vrea nici măcar să respire acelaşi aer

Decis să candideze pentru un nou mandat, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pare tot mai resemnat cu gândul că o s-o facă indepedent Robu afirmă că există o opoziţie puternică la vârful PNL Timiş împotriva sa, adăugând pe de altă parte că nici el nu vrea să respire acelaşi aer cu doi dintre liderii

Nou scandal privind finanţarea programului TM 2023. Trei festivaluri cu tradiţie, niciun leu de la Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Timiş a făcut publică lista manifestărilor care vor fi finanţate prin Programul Timişoara – Capitala Europeană a Culturii 2023. Trei festivaluri cu tradiţie nu au primit niciun leu, organizatorii acestor evenimente acuzând modul în care s-a făcut selecţia. Cele trei festivaluri sunt Ceau Cinema, Embargo Fest şi Rock la Mureş.  Consiliul Judeţean va

Pepiniera pe verticală din Piaţa Operei a adunat peste 25.000 de vizitatori. Robu vrea s-o demoleze

La o lună de la inaugurare, pepiniera din Piaţa Operei, (cunoscută şi ca “schela cu plante”) a adunat 25.250 de vizitatori. Iniţiativă a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), filiala Timiş, pepiniera s-a numărat printre cele mai contestate obiective ale TM 2023, principalul motiv fiind acela că ar bloca… vizibilitatea catedralei. Fostul primar Nicolae Robu adună

Nicu Viorel

La loc comanda! Primarul Săcălazului, Nicu Viorel, nu mai este primit în PSD

Primarul PMP al comunei Săcălaz, Nicu Viorel, nu va mai ajunge în PSD, aşa cum a fost anunţat la finalul anului trecut. Rămâne însă antamat de social-democraţi viceprimarul comunei, Dumitru Adi Boboi. Cei din PSD spune că decizia de a nu-l mai primi pe edil le aparţine, realizând într-un final că Nicu Viorel este un

Timişoara a ajuns în Time Magazine. Dominic Fritz: Ca timișoreni suntem mândri

Sub titlul “Timişoara, România. Sărbătoarea de un an a culturii”, oraşul nostru este prezentat într-un articol din Time Magazine, apărut chiar astăzi, 16 martie. Printre atracţiile menţionate se numără şi contestata de unii grădină verticală din Piaţa Operei. Primarul Dominic Fritz jubilează, afirmând că trebuie să ne mândrim de această prezenţă într-o companie selectă. Articolul

Vicepreşedintele CJ Timiş Alexandru Proteasa, atac dur la Sorin Grindeanu, pe motiv de Centura Sud şi… OUG 13

Vicepreşedintele CJ Timiş Alexandru Proteasa (PNL) arată că la lucrările de la Centura Sud e o adevărată debandadă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, fiind contrazis de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. Proteasa nu uită să menţioneaze că Grindeanu este cel care a dat celebra OUG 13, scandalizând o întreagă ţară. Alexandru Proteas afirmă că

Cătălin Drulă, nou atac la Sorin Grindeanu: “Ministrul este dispărut în toată această dezbatere”. Cei doi sunt deputaţi de Timiş

Referindu-se la accidentul feroviar de la Roşiori, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune despre actualul titular al postului, Sorin Grindeanu, că a dispărut complet din peisaj. Atât Drulă, cât şi Grindeanu sunt deputaţi de Timiş, ambii având funcţii importante în partidele lor, primul fiind preşedinte USR, al doilea primvicepreşedinte PSD. În urma accidentului feroviar

Nicolae Robu

Nicolae Robu strânge semnături pentru a curăţa Piaţa Operei de “batjocura” administraţiei Fritz

Pornind de la constatarea că “locul sfânt” al Timişoarei, Piaţa Victoriei, ar fi batjocorit de administraţia Fritz, fostul primar Nicolae Robu a demarat o petiţie pe pagina sa de Facebook. Prin aceasta, el îi cheamă pe timişoreni să se pronunţe, printre altele, pentru demolarea schelei de lângă Operă. Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, nu-şi

Maşinile folosite pentru abandonarea deşeurilor ar putea fi consfiscate. Protocol între Primăria Timişoara şi Poliţia Locală

Primăria Municipiului Timișoara a semnat un Protocol de cooperare cu Poliția Locală, pentru aplicarea planului de acțiune comună privind calitatea aerului și gestionarea deșeurilor abandonate în municipiul Timișoara. Una din principalele prevederi noi este confiscarea vehiculelor folosite pentru abandonul de deșeuri. Protocolul va intra la vot în Consiliul Local. Documentul stabilește o abordare integrată la

Gară urbană, parcare supraetajată, piaţete şi spaţii verzi. Timişorenii invitaţi la consultări pe marginea PUZ Oituz/Foto

Primăria Timișoara consultă cetățenii pentru primul plan urbanistic elaborat de administrație în ultimii opt ani: PUZ Oituz. Timişorenii sunt invitaţi să trimită sugestii până în data de 8 aprilie. Timișorenii sunt invitați să-și transmită opiniile și sugestiile cu privire la noul plan urbanistic ”Zona Oituz – Popa Șapcă și concept amenajare domeniu public”. Conceptul de

Deci se poate! Amendată de Poliţia Locală, o firmă de construcţii a făcut “lună şi bec” strada pe care o murdărise/Foto

O firmă de construcţii care producea multă mizerie pe o stradă a fost amendată de Poliţia Locală, iar efectul l-a mirat într-o orecare măsură pe primarul Dominic Fritz. Respectiv, imediat firma în cauză a luat măsuri şi strada a fost făcută “bec”. Sunt foarte multe șantiere în oraș şi nu peste tot se respectă regulile

Legea “Fără păcănele lângă școli”, adoptată în Senat

Luni, în Senat, a fost adoptată legea iniţiată de USR “Fără Păcănele Lângă Școli”, existând un singur vot împotrivă. Legea merge acum în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan spune că această lege înseamnă normalitate, atâta timp cât aceste jocuri provoacă dependenţă şi distrug vieţi. “Un act de normalitate

Război la vârful PNL. Bogdan Aurescu îl compară pe Rareş Bogdan cu oficiosul Kremlinului, Sputnik

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dezvăluit că prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea ca România să blocheze la graniță cerealele ucrainene. Un atac din partea lui Rareş Bogdan este ca şi unul venit de la Sputnik, a mai spus ministrul. Reacţia lui Bogdan Aurescu vine după ce europarlamentarul

Sorin Grindeanu

România are 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulţi decât în 2010. Cei mai mulţi sunt în subordinea lui Sorin Grindeanu

Guvernul Romîniei are la ora actuală nu mai puţin de 200 de secretari de stat, arată o cuprinzătoare analiză realizată de Europa Liberă. Timişoreanul Sorin Grindeanu are în subordine cei mai mulţi secretari de stat: nouă. Ultimul secretar de stat intrat în guvern este tot un timişorean, Alexandru Rogobete, la Ministerul Sănătăţii. În anul 2010,

dna

DNA a dispus începerea urmăririi penale pe numele lui Nicolae Robu. Fostul primar este acuzat de abuz în serviciu

Pe numele fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, procurorii DNA au dispus începerea urmării penale. El este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În dosar figurează şi alti trei foşti şi/sau actuali angajaţi ai Primăriei Timişoara. Tot invocând venirea DNA, Nicolae Robu colectează

Nicolae Robu

“DNA să vină să îi ia!”. Nicolae Robu, din nou în faţa procurorilor anticorupţie/UPDATE. Poziția fostului primar

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a ajuns, în această dimineaţă, la sediul DNA Timişoara. El este suspect într-un dosar privind unele “învârteli” imobiliare. Fostului primar i s-a făcut din nou pe plac, după invocaţiile aproape zilnice “DNA să vină să îi ia!” Dosarul în care Nicolae Robu are calitatea de suspect s-a pus în

Raoul Trifan

Raoul Trifan: Ministrul Budăi trebuie să plece!

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan afirmă că demisia lui Marius Budăi din fruntea Ministerului Muncii este obligatorie. Apărând pensiile specciale, Budăi pune în pericol banii din PNRR pentru școli, spitale și autostrăzi, motivează Trifan. Moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, a fost respinsă de parlamentarii puterii. Şi

Alina Gorghiu

Ce s-au mai găsit! Senatoarea de Timiş Alina Gorghiu face o nouă lege a Cercetării cu Florin Iordache OUG 13

Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu, șefă interimară a Senatului, a anunţat luni că a format un grup de lucru, împreună cu Consiliul Legislativ şi Ministerul Cercetării, pentru elaborarea unei noi legi a cercetării, potrivit G4Media. Gorghiu a afirmat că l-a cooptat și pe Florin Iordache (ex-PSD), celebrul artizan al OUG 13 prin care guvernul

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.