„Baza de la Herneacova poate ajunge capitala sporturilor ecvestre din Europa de Est. Şi va ajunge. Este un loc magnific, gazdele bune şi profesioniste, iar baza a ajuns în timp scurt la cote înalte”, a spus turcul Armagan Ozgorkey, refetitor la Herneacova International Jumping.
Cupa Timisoara merge la Varset. BC SCM, ultimul loc
Ediția a XI-a a Cupei Timișoara s-a încheiat cu ambele finale decise la un singur punct diferență. Întreg turneul a fost unul foarte echilibrat, cu partidele decise în ultimele secunde.
Dezamagire sub Arcul de Triumf. Saracens pierde cu CSM
Chiar dacă CSM Bucureşti a început campionatul cu un egal cât o înfrângere, acasă cu Iaşiul, era clar că în meciul cu campionii de la Timişoara Saracens ambiţiile sunt altele. Toţi se mobilizează exemplar în faţa celei mai puternice echipe, dar nu toţi o reuşesc să o şi bată. A făcut-o însă CSM Bucureşti, poate…
Ghinion si pentru ASU Poli. Esec la limita pe terenul lui Pelici
Etapă dureroasă pentru cele două reprezentante ale Timişoarei în liga secundă. Runda cu numărul 7 a adus primul eşec din campionat pentru Ripensia, 0-1 la Târgovişte, după un meci bun făcut de băieţii lui Remus Steop.
Ripensia a pierdut la Targoviste, dupa un meci in care a avut marile ocazii
Una din candidatele la promovare, CS Târgovişte, a obţinut o victorie norocoasă în faţa Ripensiei, singura echipă neînvinsă din liga secundă, după 6 runde. Al șaptelea „val” a fost cu ghinion pentru bănăţeni, care au suferit primul eşec din campionat, însă după un meci pe care l-au dominat.
Intariri pentru Poli inaintea duelului cu Dinamo
Poli Timişoara se pregăteşte de duelul cu Dinamo ce va avea loc luni, la Bucureşti. Noutatea de la antrenamentele violeţilor este un jucător nou. Vorbim despre Ivan Ćurjurić, un croat experimentat care a semnat pe un an, cu opţiune de prelungire.
Fetele de la CS SCM Timisoara se prezinta in fata publicului banatean
Nou-promovată în Liga Națională de baschet feminin, SCM Timișoara întâlnește una dintre formațiile valoroase ale Serbiei în cea de-a doua partidă amicală din intersezon, prima la sala „Constantin Jude”. Alb-violetele vor înfrunta ZKK Kraljevo, echipă care evoluează atât în campionatul intern, cât și în Liga Adriatică.
Nume grele la Cupa Timisoara – baschet masculin
Tradiționalul turneu de la Timișoara, care precede Liga Națională de baschet masculin, a ajuns la ediția a XI-a. În acest an, meciurile Cupei Timișoara se vor disputa în zilele de 8 și 9 septembrie.
Viitorul este asigurat. Avem „razboinici” de calitate pentru rugby-ul timisorean
Warriors Timişoara, echipa care creşte talente pentru rugby şi modelează caractere, s-a întors la de etapa finală a campionatelor naţionale de rugby (categorii de vârstă 8 ani, 10 ani, 12 ani) cu două medalii.
Informatica a facut spectacol cu Resita la futsal
Start perfect de campionat pentru Informatica Timişoara. După ce a câştigat în premieră Supercupa României la futsal după 4-3 cu Autobergamo Deva, bănăţenii s-au impus în prima rundă a campionatului la Călăraşi cu 4-2, iar luni au făcut scorul rundei a doua, 7-0 cu „vecinii” din Valea Domanului, Muncitorul Reşiţa.
Esec dureros pentru Poli. Invinsi in ultima secunda la Calarasi
Handbaliștii de la SCM Poli continuă seria partidelor în care parcă se joacă cu inimile suporterilor. Dacă în sezonul trecut majoritatea partidelor au fost decise pe final de meci, și în prima etapă din noul sezon a început la fel.
Si-au respectat statutul de favoriti! Victorie pentru Timisoara Saracens in derby
Singurul derby care contează în rugby-ul românesc în ultimii 8 ani, Timișoara – Baia Mare și-a scris sâmbătă un nou episod. Și ce episod frumos a fost. Un rugby început pe soare, terminat pe furtună, cu două echipe ce au dat totul pentru victorie, cu răsturnări de scor și cu o izbândă muncită.
Politehnica bate Mioveniul si urca in careul de asi din liga secunda
Echipa suporterilor a obținut sâmbătă cea mai importantă victorie din liga secundă. Politehnica a învins una din principalele favorite la promovare, CS Mioveni, echipă antrenată de experimentatul Florin Marin.
Ripensia pierde primele puncte acasa, dar ramane neinvinsa
Egal neamical între Ripensia și FC Argeș în derbiul nou-promovatelor, dar și al începutului de ligă secundă. Probabil se putea mai mult de ambele părți, mai ales din punctul de vedere al gazdelor.
Derby de la primul meci. Campionii isi intalnesc eternii rivali
Capul de afiș al etapei a II-a din SuperLiga CEC Bank va fi derbyul dintre Timișoara Saracens și Știința Baia Mare, singurele echipe care au reușit să câștige titlul de campioană de când primul eșalon valoric se dispută în actualul format.
64 de echipe din mai multe tari, la International Vest Liga
Clubul sportiv FC Juventus Timișoara s-a înființat în septembrie 2008, când, sub îndrumarea antrenorului Cristi Moraru, s-au reunit primii jucători ai grupei, la Electrica Timișoara. „Totul pentru bucuria copiilor” este conceptul sub care a pornit la drum Vest Liga, un proiect privit cu neîncredere de mulţi, dar care s-a dovedit a fi o carte câştigătoare.
3 sportivi straini au devenit romani cu acte. Doi dintre ei joaca in Timisoara
Trei sportivi de performanță, voleibalistul Filip Despotovski și jucătorii de fotbal în sală Sávio Valadares și Felipe Oliveira, au depus marți jurământul de credință față de România.
Informatica incepe calculat campionatul cu o victorie pe Dunare
Proaspăt câștigătoare a Supercupei României la futsal, Informatica Timișoara a început bine și campionatul. Bănățenii s-au impus pe un teren unde greu se câștigă, învingând cu 4-2 pe Dunărea Călărași.
70 de ani de handbal, sarbatoriti pe semicerc. Tatabanya a luat Cupa Poli la loviturile de departajare
Cupa Politehnica 70 s-a încheiat cu victoria maghiarilor de la Tatabanya, care au învins în cele din urmă, după aruncările de departajare, gazdele turneului. A fost 31-28, după ce la finalul celor 60 de minute, scorul înregistrat, 27-27, a surprins atât asistența cât și cele două echipe, care nu conveniseră asupra modului de departajare în caz de egalitate.
Le-au pus frana ceferistilor! Victorie mare pentru Poli contra echipei de pe primul loc
Neînvinsul lider CFR Cluj venea la Timişoara pe un cal mare şi frumos, cu 6 victorii din 7 posibile şi cu doar un gol primit. Lucrurile aveau să se schimbe după meciul de pe stadionul „Dan Păltinişanu”, la capătul unui joc extrem de spectaculos.