Consilierii judeţeni vor merge la cursuri de perfecţionare. Asta, pentru că președintele CJ, Titu Bojin, crede că toți au nevoie de instruire, fie pe parte profesională, fie pe parte de administrație. Bojin nu va participa însă la aceste cursuri.
Absolventii de Istorie nu mai au prioritate la Muzeul de Arta
Consilierii județeni au modificat, joi dimineață, condițiile de înscriere la concursul pentru funcția de manager al Muzeului de Artă. Dacă inițial puteau participa doar absolvenți de Istorie, acum își pot depune dosarele și eventualii candidați cu alt fel de studii.
Liceul „Socrates”, centru de excelenta cu zero promovati la Bac
Liceul „Socrates” n-a avut, în acest an, niciun promovat la bacalaureat. Școala n-a avut, de fapt, nici măcar clasă terminală, pentru că absolvenții clasei a XI-a de anul trecut s-au transferat, ca să nu dea examen la matematică! Inspectoratul Școlar nu găsește anormală situația. Culmea e că „Socrates” este „Centru de excelență pentru învățarea geometriei”.
Petroman, despre posibila spaga la Bac de la Deta: „Este o falsa problema”
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au audiat, miercuri dimineață, mai multe persoane persoane angrenate în examenul de bacalaureat de la liceul din Gătaia. Este vorba despre directorul Gabriela Neda și cinci eleve care au luat note foarte mari. Inspectoratul Școlar Timiș privește situația cu detașare.
Colegiul „CD Loga”, campion la Bac 2013 in Timis
Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, înainte de depunerea contestaţiilor, 54,41% din candidații care au dat bacalaureatul în acest an au luat examenul. Campionul absolut pe județ este Colegiul Național „C.D. Loga”, unde 97% din cei înscriși au trecut.
Trei licee fara niciun elev promovat la Bac! / REZULTATE
În Timiş, trei licee nu au avut nici un promovat la examenul de bacalaureat. Două dintre acestea sunt din Timișoara. În 2012, patru licee s-au aflat în această situație. Rata de promovare la nivel de județ este de 54,41%.
Rezultate Bacalaureat 2013: peste 54% din candidati au luat examenul in Timis
Ministerul Educaţiei a făcut publice primele rezultate de la bacalaureat, după centralizare a 98,3% din datele obţinute din centrele de examinare. Potrivit primelor estimări, în judeţul Timiş, rata de promovare este de 54,4%.
Dilema locativa: „containere” de la Recas sau de la Sibiu?
Tocmai a „transferat” terenul pe care urma să ridice locuințe modulare către o bază sportivă, dar Primăria Timişoara studiază din greu ofertele pentru construirea acestora. Cele mai bune vin de la Recaș și Sibiu, iar în perioada următoare va fi luată decizia finală.
Inca doua milioane de lei pentru Poli din bani publici si se cauta sponsori
Aleşii locali au votat alocarea a încă două milioane de lei pentru clubul ACS Poli. Banii urmează să ajungă la echipă după ce contractul de asociere dintre club şi primărie va fi modificat. Nicolae Robu a refuzat două oferte private pentru ACS Poli, dar își va găsi timp să discute cu reprezentanții câtorva sute de companii!
Timisoara se transforma de tot in Palmisoara: Robu mai pune niste palmieri
În următoarea perioadă, în Timişoara vor apărea noi „plantații” de palmieri. Primarul Nicolae Robu e convins că localnicii sunt încântați și că turiștii vin pe capete să se fotografieze cu arborii. Nu se știe încă unde va fi amplasată următoarea tură de palmieri, dar, dacă e să ne luăm după viceprimarul Traian Stoia, ar trebui făcută și o plajă, unde fete sumar îmbrăcate să stea la soare în văzul lumii.
Terasele din Piata Unirii s-au dilatat si au fost amendate
În zona Pieţei Unirii sunt mai multe terase care s-au întins mai mult decât ar fi trebuit. Asta înseamnă că plătesc mai mult la primărie, și încă retroactiv. Nici terasele de pe strada pietonală Mărășești nu sunt în regulă, așa că au fost amendate.
Pe terenul pentru locuinte modulare, primaria vrea stadion cu 5.000 de locuri
Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor să scoată la licitaţie un teren de 17.000 de metri pătraţi, pentru construirea unui stadion cu 5.000 de locuri, cu teren de antrenament şi alte spaţii de sport. Inițial, aici urma să fie amplasate locuințe modulare, așa cum apare și pe ordinea de zi a consiliului local de vineri.
Super-oferta pentru cimitire: servicii cu 0 lei!
O firmă din Timişoara care vrea să se ocupe de activităţile din cimitire a venit cu o ofertă inedită: zero lei pentru servicii. Pe 0 lei nu se poate tăia factură, așa că SC Vânătorul SRL a fost descalificată. Viceprimarul Traian Stoia crede că licitaţia a fost boicotată.
Primele rezultate ale programului de screening neonatal
Proiectul pilot de testare gratuită pentru boli rare, derulat la începutul lunii mai, la Timișoara, a inclus peste 60 de nou-născuţi. Au existat trei cazuri mai speciale, Două dintre acestea nu s-au confirmat, dar părinții celui de-al treilea copil au refuzat testele ulterioare. Deputatul Sorin Grindeanu vrea un program național gratuit de screening neonatal.
Grindeanu e rusinat de inertia din Primaria Timisoara
Deputatul Sorin Grindeanu bate obrazul Primăriei Timișoara din cauza spitalului de copii. Cele cinci milioane de lei primite de la guvern zac nefolosite, în timp ce licitația care va desemna constructorul noului corp de clădire de la „Louis Țurcanu” nici măcar n-a început.
Falimentara CCCF, „creditata” de primarie pentru pasajul Michelangelo
CCCF are parte de tratament preferențial din partea primăriei. Fiindcă are conturile goale, firma primește bani în avans pentru lucrarea de la pasajul Michelangelo, ca să plătească salariile muncitorilor. Aceștia au amenințat cu greva. CCCF are însă și conturile blocate de aproape două săptămâni.
Clinica mobila pentru sterilizarea cainilor care nu sunt de rasa, amplasata in Freidorf
Prima acţiune de sterilizare a câinilor din gospodăriile timișorenilor începe săptămâna viitoare, în cartierul Freidorf. În această fază, sterilizarea va fi gratuită, dar, din septembrie, deținătorii de câini vor fi nevoiți să plătească.
SDM a castigat licitatia pentru intretinerea strazilor in jumatate din Timisoara
Nicolae Robu a anunțat, marți, că primăria a finalizat licitațiile pentru contractarea firmelor care se vor ocupa de întreţinerea străzilor din oraş. Jumătate din cele șase sectoare în care a fost împărțită Timișoara a revenit eternei SDM. Societatea va primi, de la PMT, zece milioane de euro, fără TVA, pentru acest contract.
Fosta angajata de la Cadastru care a intabulat pe fals mansardele contesta concedierea!
Ar fi trebuit să ajungă după gratii, dar e încă în libertate și, în plus, a dat în judecată instituția care a concediat-o. Loredana Rotar, fostă angajată la Cadastru, a intabulat în fals mai multe mansarde și, după ce a fost descoperită, a fost dată afară. Fiindcă n-a fost trimisă în judecată pentru falsurile comise, Rotar s-a gândit că ar putea să-și recapete vechiul loc de muncă.
Doi eliminati la prima proba scrisa de la Bac
La prima probă scrisă a bacalaureatului, cea de limba română, au fost eliminaţi doi candidați. Ei au intrat în sala de examen cu telefoanele mobile, deși acest lucru este interzis. Surprinzător, subiectele au fost mai dificile la profilul real.