În Timiş, trei licee nu au avut nici un promovat la examenul de bacalaureat. Două dintre acestea sunt din Timișoara. În 2012, patru licee s-au aflat în această situație. Rata de promovare la nivel de județ este de 54,41%.
La trei licee din Timiş, niciun elev nu a reuşit să promoveze bacalaureatul în acest an. Este vorba despre Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara și liceele teoretice „Socrates” și „Iris”, ambele din Timișoara. Culmea este că Liceul „Socrates” are ca motto sintagma „Educație prin excelență”! La Liceul Teoretic Orţişoara au fost 15 candidaţi înscrişi. Zece dintre ei nu s-au prezentat, iar restul au căzut. La Liceul Teoretic Iris au fost 20 de candidaţi înscrişi, cinci nu s-au prezentat şi 15 au fost respinşi, iar la Liceul Socrates au fost doi candidaţi înscrişi care nu s-au prezentat.
Anul trecut, la patru licee din Timiş nu a promovat nimeni. Este vorba despre Liceul „Henri Coandă”, Grupul Şcolar Agricol „Iulian Drăcea” și Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, toate din Timişoara, respectiv Grupul Şcolar Agricol din Biled. în jur de 43% din elevii timișeni au reușit să ia note de trecere la Bac. Rezultatele de la actuala sesiune pot fi consultate aici.
Comentarii prin facebook