Marian Iancu primeşte lovitură după lovitură din partea forurilor sportive internaţionale. După ce FIFA a somat Poli printr-o adresă trimisă pe adresa FRF, a urmat o nouă informare, de această dată din partea Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv. TAS demontează ingineria financiară a lui Iancu şi găseşte fondată neacordarea licenţei.
Poli, somata de FIFA sa achite o datorie catre Slovan Liberec!
Poli Timişoara este somată de FIFA să achite datoria pe care o are faţă de clubul ceh Slovan Liberec, în contul transferului fundaşului Milos Brezinsky. Federaţia Română de Fotbal a afişat pe siteul oficial o scrisoare a forului mondial unde este scris negru pe alb că Poli este obligată, prin decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorilor, să prezinte dovada plăţii faţă de clubul ceh.
Progresul Ciacova castiga la „masa verde” in campionatul judetean
Partidele din campionatul judeţean de fotbal nu se mai termină pe terenurile de joc, ci la comisiile de specialitate din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, care decid, în unele cazuri, şi scorurile, „la masa verde”, ignorând rezultatele înregistrate pe teren.
Sepsi: „Vrem sa demonstram ca suntem o echipa de Liga I”
Pentru Laszlo Sepsi, jocul din sferturile Cupei României cu Gaz Metan Mediaş are o semnificaţie aparte. La fel ca şi Alex Curtean, Laszlo a făcut primii paşi în fotbalul mare la Gaz Metan Mediaş, astfel că ştie foarte bine starea de spirit din sânul ardelenilor.
Velcea: „Intalnim o echipa buna a Ligii I”
Valentin Velcea crede că Gaz Metan Mediaş, adversarul lui Poli din sferturile Cupei României, nu este o echipă mică din primul eşalon. Pentru Velcea, nici antrenorul lui Gaz Metan, Cristi Pustai, nu este o necunoscută. Cei doi sunt colegi de generaţie la Licenţa Pro.
Stanciu: „Sansele, subiectiv vorbind, ar fi putin in favoarea noastra
Daniel Stanciu, managerul sportiv al lui Poli, este şi nu prea încântat de faptul că bănăţenii vor juca, în sferturile de finală ale Cupei României, contra prim-divizionarei Gaz Metan Mediaş. Stanciu ar fi dorit un adversar de genul FC Vaslui sau Oţelul Galaţi, echipe angrenate şi cupele europene.
Zagrean si Tames, buni pentru jocul cu Ariesul Turda
Vali Velcea a eşuat lamentabil în încercarea experimentală de a titulariza mai mulţi jucători de la echipa secundă în deplasarea de la Juventus Bucureşti, încheiată cu scorul de 1-1. Într-un fel, antrenorul lui Poli a fost împins să apeleze la „experimentul Juventus Bucureşti”, forţat de accidentările din lot.
Hegemonia familiei Becali in impresariat a luat sfarsit!
Familia Becali, prin Giovani şi Victor, a deţinut mai bine de 20 de ani monopolul impresariatului fotbalistic din România. Practic, până nu de mult, orice transfer important se făcea prin firma familiei Becali. Selecţiile la echipa naţională se făceau, de cele mai multe ori, în funcţie de ce impresar avea jucătorul selecţionabil. Deşi traversa perioade excelente de formă, dar nu avea contract cu firma fraţilor Becali, nu pupa naţionala nici în ruptul capului.
Ricketts, omul meciului in nationala Canadei!
Forma foarte bună a canadianului Tosaint Ricketts în ultimele jocuri de la Poli şi în special în optimile Cupei României, când a înscris primul gol al victoriei cu 2-0, se manifestă şi la jocurile acestuia în tricoul naţionalei ţării sale.
Steliano Filip, aproape de un transfer la Dinamo Zagreb
Dinamo Zagreb, cea mai titrată echipă din campionatul Croaţiei, este interesată de transferul lui Steliano Filip, un mijlocaş de 17 ani crescut de LPS Banatul şi împrumutat la FC Maramureş Universitar Baia Mare.
BC Timba joaca la Timisoara si cu U Mobitelco II Cluj
BC Timba Timişoara joacă în etapa a doua a Diviziei B de baschet tot pe teren propriu. La solicitarea conducerii echipei U Mobitelco Cluj, s-a ajuns la înţelegerea ca turul şi returul să fie inversate, astfel că prima confruntare dintre cele două echipe se va juca pe terenul lui BC Timba.
Nikolic revine la Poli
O declaraţie oferită după jocul din Cupa României câştigat cu 2-0 de Poli în faţa Stelei Bucureşti este biletul de întoarcere al muntenegreanului Stefan Nikolic la echipa în tricoul căreia s-a remarcat sezonul trecut.
BC Timisoara vrea sa treaca de OKK Belgrad in Liga Balcanica
BC Timişoara, noul lider al Diviziei A de baschet, încearcă prima victorie în Liga Balcanică, după două înfrângeri consecutive. Marţi, de la ora 18, Sala „Constantin Jude” găzduieşte întâlnirea dintre BC Timişoara şi OKK Belgrad, o echipă de legendă a baschetului sârbesc şi european.
Juniorii lui Poli incheie anul pe prima pozitie
Juniorii A şi B de la Poli au intrat în vacanţă. Ambele echipe au terminat pe prima poziţie în campionatul naţional de juniori, faza regională, chiar dacă nu au câştigat în ultimele jocuri planificate la Timişoara.
Cinci juniori crescuţi de LPS Banatul au fost egalii Olandei
Seniorii lui Victor Piţurcă s-au umplut de penibil în jocul amical cu Belgia, dar sunt echipe naţionale de juniori care fac treabă foarte bună în partidele internaţionale cu echipele foarte bine cotate din lume.
Surpriza la BC Timba: Talaba pleaca dupa numai o etapa!
BC Timba Timişoara s-a despărţit de unul dintre cei mai buni jucători de anul trecut. Pivotul Andrei Talabă şi BC Timba au pus punct colaborării care a durat un an.
Millenium Giarmata – ACS Recas 2-2, remiza care nu convine nimanui
Millenium Giarmata şi ACS Recaş s-au încurcat reciproc în ultima etapă din liga a treia, seria cu numărul cinci, în lupta pentru prima poziţie. De câştigat a avut Bihorul Beiuş, care a trecut de Poli II Timişoara. ACS Recaş a jucat mai bine în partida cu Millenium Giarmata, dar a trebuit să se mulţumească cu…
BC Timba se impune greu in derby-ul cu BC II Timisoara
În lupta pentru câştigarea seriei în Divizia B la baschet, BC Timba a avut unul dintre cele mai grele jocuri chiar în prima etapă a sezonului. Trupa pregătită de Bogdan Murărescu a evoluat cu „satelitul” BC II Timişoara, iar jocul s-a ridicat la nivelul la care se aştepta toată lumea. BC Timba Timişoara s-a impus…
Scoruri de maidan în Liga a IV-a Timis
În Liga a IV-a Timiş se înscrie în neştire. Peste 5 goluri în fiecare joc disputat este media ultimei etape, în care CSM Lugoj a câştigat cu 11-0, FC Chişoda cu 6-0 sau Arsenal Bucovăţ cu 4-1, într-o etapă cu 46 de goluri marcate. S-a înscris în fiecare din cele nouă jocuri, cele mai puţine…
Poli joaca cu Juventus Bucuresti fara mai multi titulari
Victoriile din ultima vreme obţinute, dar mai ales jocul prestat, în campionat şi Cupa României o dau pe Poli Timişoara favorită certă pentru partida cu Juventus Bucureşti, chiar dacă se desfășoară în capitală.