Liberalii se împart din nou în două tabere. De data aceasta mărul discordiei este inițiativa lui Liviu Dragnea, prin care primarii și consilierii locali și județeni ar putea să schimbe partidul fără a-și pierde funcțiile. Nici Nicolae Robu, nici Constantin Ostaficiuc nu sunt de acord cu posibilul act normativ. Acestora li se alătură și consilierul local PP-DD Petrică Folică, care susține că este o inițiativă „comunistă”. Președintele PLR Timiș, Petru Ehegartner, susține însă că ordonanța nu are legătură cu primarii, ci cu majoritățile formate după ruperea USL.
Hai la PLAI! Zeci de activitati va asteapta pe Aleea Culturala
Festivalul PLAI, ajuns la ediția a noua, ne-a obișnuit deja cu muzica bună și petrecerile care țin până târziu în noapte. Cu toate acestea, nici activitățile din timpul zilei nu sunt de ignorat. Cu un program foarte stufos, organizatorii Plai îi așteaptă pe timișoreni să ia parte la Aleea Culturală.
Timisoara e plina de „actori”. Sute de persoane, la castingul pentru „La drum cu tata”
Chiar dacă nu au mai avut ocazia să își arate talentul actoricesc, sute de „actori de ocazie” au venit sâmbătă, la Iulius Mall, pentru a participa la castingul de figuranți pentru filmul românesc „La drum cu tata”. Timișoreni de toate vârstele au așteptat răbdători la coadă în speranța că vor putea să se vadă pe marile ecrane.
Inspirat de Robu, Alin Popoviciu ar putea renunta la… politica!
ACL Timiș ar putea avea nu doar un rocker cunoscut, ci și un hip-hopper! Alin Popoviciu nu a ascultat încă melodia lansată de primarul Nicolae Robu, dar vede potențial în ideea edilului de a-și lansa un single. Deputatul are de gând să lanseze și el o melodie și, dacă are succes în muzică, s-ar putea îndrepta spre o nouă carieră.
Fostii studenti il provoaca pe Robu sa-si toarne apa cu gheata in cap! /UPDATE: Primarul refuza!
Primarul Nicolae Robu ar putea să facă și el parte din proiectul „The Ice Bucket Challenge”. Angajații unei firme timișorene, foști studenți ai profesorului universitar Robu, l-au provocat pe edil să-și toarne o găleată de apă cu gheață în cap, în scop caritabil. UPDATE: Primarul nu acceptă invitația.
Ca la noi la nimeni: Oase si artefacte din Cetate stau in saci in holul Muzeului Banatului! / FOTO
O fi având Timișoara tezaur istoric… păcat că nu avem și unde să îl depozităm. În ultima lună, din zona Cetate au fost scoase la lumină deopotrivă oseminte și materiale ceramice, dar acestea au ajuns să zacă pe jos, în saci, pe holul de la intrarea din Muzeul Banatului. Oasele ar trebui spălate, dar nu există personal pentru acest lucru, și nici măcar nu se știe unde vor fi depozitate!
Ben-Oni Ardelean: Macovei si Udrea fac un deserviciu clasei politice si… femeilor
Senatorul liberal Ben-Oni Ardelean nu vede cu ochi buni tentativa Elenei Udrea și a Monicăi Macovei de a candida la președinția României. PNL-istul susține că România ar putea avea o femeie președinte, dar e nevoie de cineva mult mai capabil decât cele două.
Nici macar Obama nu-l poate convinge pe Ben Oni Ardelean sa plece din PNL
Proaspăt întors din Statele Unite ale Americii, senatorul Ben Oni Ardelean s-a trezit „mutat” în Partidul Liberal Reformator. Cel puțin așa umblă zvonul, dar liberalul susține că nu are niciun gând să plece din PNL. Mai mult, nici măcar… Obama nu l-ar putea convinge să-i dea o mână de ajutor lui Călin Popescu Tăriceanu!
Ultimul veteran in putere din Regimentul 6 Artilerie Grea: „E o minune ca am supravietuit razboiului”
Ca în fiecare an, pe 20 august, la Timișoara a fost comemorată amintirea Regimentul 6 Artilerie Grea „Tribunul Axente Sever”. Dacă în 1992 la ceremonie participau câteva zeci de persoane, astăzi, în Timișoara mai sunt doar cinci foști componenți ai acestuia. Singurul dintre ei în putere a rămas Constantin Călina, care, la 93 de ani, ține sus steagul regimentului.
Lui Orza nu-i plac jocurile politice, asa ca nu va vota eventuala demitere a lui Stoia
Consilierul local Adrian Orza spune că apele politicii românești sunt destul de tulburi la ora actuală, iar acest lucru se resimte și pe plan local. Fostul viceprimar este de părere că, până după alegeri, spiritele vor rămâne încinse, dar e categoric într-o singură privință: nu se va băga în astfel de jocuri politice.
Seful Directiei de Cultura Timis e plimbat prin Romania… poate-poate demisioneaza!
Ministrul Culturii, funcție care aparține UDMR, pare să-i fi pus gând rău șefului Direcției Județene de Cultură din Timiș, Sorin Predescu. Liberalul a fost „exilat” la Craiova și , după câteva luni, a primit vestea că se poate întoarce la Timișoara. Bucuria a fost scurtă, pentru că acum Predescu a fost trimis… în județul Neamț!
Omagiu pentru IC Bratianu: intre „urmasii lui Traian”, cioburi și moment de reculegere in memoria lui Patriciu / FOTO
Liberalii din Timișoara s-au înghesuit să-l omagieze pe I. C. Brătianu, la 150 de ani de la nașterea acestuia. Dar nu împreună, ci pe bucăți: întâi au venit PNL-iștii, apoi, un ceas mai târziu, liberal-reformatorii. Primii au lăsat și un „cub” de reclamă, parcă pentru a le reaminti foștilor lor colegi de unde au plecat. Nici unii, nici alții nu s-au sinchisit însă să adune cioburile de la sticlele de bere care tronau chiar în fața bustului.
Record absolut la Sziget: 400.000 de petrecareti s-au bucurat de o saptamana de libertate / FOTO
După o săptămână de muzică și voie bună, festivalul Sziget „Island of Freedom” a ajuns la final. Peste 400.000 de oameni au ajuns pe insula Obudai din Budapesta, pentru a se bucura de eveniment. Chiar dacă vremea nu a fost tot timpul de partea tinerilor care au venit la festival, petrecerea a continuat până în ultimul moment. Anul acesta s-a înregistrat și recordul absolut în materie de participanți.
Sziget 2014: Muzica, distractie… si steagul Romaniei! / FOTO
Au trecut patru zile de când a început festivalul Sziget, „Island of Freedom”, de la Budapesta, iar petrecerea este în toi. Zeci de mii de oameni au ajuns pe insula Obudai, unde se ține evenimentul, pentru a se bucura de o săptămână de petreceri, activități și muzică bună. La ediția din acest an au cântat deja timișorenii de la Thy Veils.
Timisul are nevoie, de la Bucuresti, de sase milioane de euro pentru lucrari post-inundatii
Precipitațiile abundente de la finele lunii iulie au avut efecte dezastruoase asupra județului Timiș. Sute de gospodării au fost afectate de inundații, iar digurile, albiile și malurile râurilor Bârzava și Moravița au fost și ele distruse. Acum este nevoie de reparații majore pentru a proteja populația din zonă, dar bani nu sunt. Ar fi nevoie de șase milioane de euro, care trebuie alocați de la București.
Gigantii catalani au descins in Piata Victoriei / FOTO
Aplec Internacional, festivalul catalan de la Timișoara, a început vineri și deja este un adevărat succes printre locuitorii orașului de pe Bega. Sute de oameni au venit să admire parada „giganților”. Cu surle și trâmbițe, aceștia au dansat pe pietonala Mărășești și în Piața Victoriei.
Grapini, despre Voiculescu: Daca nu tii cont de probe, e ca o executie
Europarlamentarul Maria Grapini nu mai vrea să comenteze verdictul în cazul lui Dan Voiculescu. Contactată telefonic, ea ne-a transmis că este în concediu și că de luni este disponibilă pentru declarații. Anterior însă, președintele PC Timiș își găsise timp de comentarii. Pentru site-ul stiripesurse.ro, Grapini susține că Voiculescu ar fi fost executat.
Grindeanu spera ca „firma liberala” care a castigat licitatia pentru spitalul de copii sa… se miste bine
Cele cinci milioane de lei promise de guvern pentru spitalul de copii vor ajunge la Timișoara, deși primarul Nicolae Robu nu se arăta prea încrezător. Deputatul PSD Sorin Grindeanu spune însă că edilul n-are motive să se teamă că banii nu vor ajunge și că ar face mai bine să se asigure că fondurile vor fi într-adevăr folosite. Social-democratul a luat în vizor firma liberală care va efectua lucrările.
Ehegartner e asteptat la PNL… sa-si plateasca datoriile
Chiar dacă au spus că nu-i vor duce dorul în PNL, liberalii din Timiș îl așteaptă pe senatorul Petru Ehegartner, recent mutat în Partidul Liberal Reformator, să mai treacă pe la sediul organizației. Aceștia nu vor ca senatorul să se înscrie din nou în partid, ci doresc… să își achite datoriile. Dacă tot trece pe la sediu, n-ar fi rău să declare și ce liberali ia cu el în PLR.
O viata de poveste! Un veteran de razboi din Timisoara a implinit 100 de ani
A luptat pe front, viața l-a încercat din greu, dar a reușit să ajungă la vârsta de 100 de ani! Iosif Hegheș, veteran de război, a primit joi oaspeți, pe care i-a întâmpinat cu lacrimi în ochi. Bărbatul locuiește împreună cu fiica sa, octogenară la rândul ei.