Author Archives: Ino Ardelean

ora de iarna

La noapte trecem la ora de iarnă. Duminică va fi ziua cea mai lungă a anului

La noapte trecem la ora de iarnă. Duminică va fi ziua cea mai lungă a anului

Trecerea la ora de iarnă în 2021 se va face în noaptea dintre sâmbătă (30 octombrie) și duminică (31 octombrie). Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, astfel că vom dormi cu o oră în plus. Va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de

Echipele CJ Timiș, fugărite pentru că au vrut să oprească aruncarea gunoaielor pe drumurile publice/VIDEO

O echipă a Consiliului Județean Timiș care lucra în cadrul campaniei “Curățenie de toamnă pe drumurile județene” a fost la un pas de bătaie, după ce a atras atenția unor cetățeni care aruncau gunoaie pe marginea drumurilor. De asemenea, la scurt timp după ce curățaseră două asemenea drumuri, ei au filmat cum oamenii aruncă din

Editorial de Ino Ardelean

Oare cât mai plăteşte căldura Alin Nica la casa lui din Dudeştii Noi? Sau despre un nou exerciţiu de demagogie

Alin Nica, preşedintele PNL Timiş, nu vrea ca preţul gigacaloriei să crească pentru timişoreni. Cică ar fi o măsură socialistă această majorare. Sigur, aici ar fi o discuţie despre relaţia, probabil extrem de complicată, pe care Nica o are cu un abecedar de politologie şi al sistemelor politice. Fiindcă reversul medaliei ar fi că stagnarea

Editorial de Ino Ardelean

Dacă tot e vorba de “interes naţional”, din poza de grup lipseşte Generalul Gabi Oprea

“Pas cu pas”, preşedintelui Iohannis i-a ieşit pasienţa. Că i s-au aliniat planetele sau a fost un teren de golf jalonat cu grijă, nici nu mai contează. Iohannis are acum cu adevărat “guvernul meu” condus de Generalul Ciucă, iar în parlament o suţinere din partea PSD. Miros de Grivco şi premier fabricat în uzina Varanului,

Editorial de Ino Ardelean

“Noi nu suntem cobai!”. Suntem doar bizarii Europei şi obiect de studiu pentru lumea civilizată

Senatoarea urlătoare şi secta ei de “şoşocaţi”; dacii liberi; Teo Şpagoveanu şi o parte însemnată a supuşilor “Marelui Alb”; agenţii de influenţă ai Kremlinului; somităţile în epidemiologie Gigi Becali, Dan Bittman, Dan Puric, Monica Pop, Dana Budeanu; RTV; Antena 3; Sputnik; Chiticii şi videochatistele au învins iar. Au câştigat un nou război împotriva propriului popor.

Editorial de Ino Ardelean

Jocul s-a sfârşit. PNL şi PSD trebuie să-şi oficializeze relaţia şi să preia guvernarea

Ştire. O firmă din Baia Mare, controlată de mai mulţi liberali, a reuşit deja să semneze contracte de consultanţă cu mai multe primării din Maramureş, conduse de primari PNL, pe baza PNDL 3, pompos numit acum Programul Anghel Saligny. În joc sunt 15 contracte de consultanţă în valoare totală de 1,4 milioane de lei. Toate

Editorial de Ino Ardelean

„No, gata? No, hai Bolojene!”

Aşadar, preşedintele Iohannis a prelungit criza profundă în care se află România cu o propunere de premier „la mişto”. Atâta timp cât USR a mers la Cotroceni cu ideea refacerii coaliţiei cu PNL, iar ca şef de facto al liberalilor, Iohannis ştia că aceştia vor refuza propunerea, e clar că nominalizarea preşedintelui e o cacealama.

Editorial de Ino Ardelean

Demenţă totală. România în colaps, “echipa câştigătoare” face plăţile pentru congres

Florin Cîţu este un adevărat om de cuvânt. Nu râdeţi, spun acest lucru la modul foarte serios! Nu vă luaţi după promisiunile alea că nu vom avea valul patru, că România va avea zece milioane de oameni vaccinaţi până în septembrie, că economia va exploda şi vom fi împroşcaţi de sus până jos cu lapte

Angajata Primăriei Timişoara cu Lexus şi apartament în Tenerife, aproape de un „transfer” senzaţional la… Primăria Otelec

Celebra şi controversata Rodica Aurelian, fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara, este pe cale să ajungă la Primăria din Otelec. Acolo unde este aşteptată cu braţele deschise, datorită „experienţei” sale. Aurelian figurează în dosarul DNA al concursurilor fraudate din Primăria Timişoara. Controversata fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara, Rodica

Editorial de Ino Ardelean

Bula de partid şi obsesia serviciilor. De la “Tătuca” Băsescu la Klaus Iohannis

Primăvara anului 2012. Opoziţia de la acea vreme (USL) se pregătea să dărâme Guvernul Ungureanu, depunând o moţiune de cenzură în acest sens. PDL-iştii erau însă foarte liniştiţi că moţiunea nu va trece, în pofida faptului că mulţi traseişti făceau drumul întors de la PDL spre PSD, unii, mai puţini, la PNL. (Simt oamenii ăştia

Editorial de Ino Ardelean

Când tupeul şi ipocrizia unui politician întrec Everestul. Studiu de caz: Alina Gorghiu

Ipocrizia, duplicitatea, demagogia, traseismul politic au devenit caracteristici de bază ale politicii de pe Dâmboviţa. Şi – de ce nu? – chiar şi ale celei de pe Bega. Aproape nu mai miră pe nimeni când un individ ajunge în al şaselea partid şi îţi vorbeşte în faţă despre morala în politică cu un aer de

Editorial de Ino Ardelean

Ce va aduce „echipa câştigătoare” din PNL pentru Timişoara

Congresul PNL s-a terminat cum s-a terminat, dar criza politică este departe de-a avea un happy end. Ba dimpotrivă. Acum se fac şi se desfac alianţe virtuale, sunt „negocieri” de tip monolog, dar un singur lucru este cert într-un ocean de incertitudine. Şi anume că un guvern condus de Florin Cîţu este imposibil fără sprijinul

Editorial de Ino Ardelean

În definitiv, liberalii au de ales între ieşirea din criză şi acutizarea acesteia

În fine, a sosit şi ziua Congresului PNL! O zi aşteptată de aproape toţi românii, fiindcă au fost luni crâncene în care guvernarea a fost pusă pe plan secund, prioritate având campania internă din partid. A fost pentru prima dată în istoria post-decembristă când nişte alegeri interne de partid au pus România pe aşteptare. Şi

Editorial de Ino Ardelean

… Şi Robu nu ştia nimic

Săptămâna trecută, primarul Dominic Fritz făcea una dintre cele mai interesante dezvăluiri făcute vreodată de vreun lider din administraţia locală. Şi mă refer la modul în care au fost fraudate mai multe concursuri de angajare în Primăria Timişoara. „Ce mare lucru?”, va spune multă lume, concursurile trucate fiind ceva la ordinea zilei. Aşa este, ştie

Editorial de Ino Ardelean

Totul pentru “Superman”, totul pentru victorie! Mascarada alegerii delegaţilor din PNL Timiş pentru congres

“Festivalul democraţiei” din PNL a trecut la un alt nivel acum, în apropierea datei congresului partidului. Congres de care ne desparte mai puţin de o săptămână. Au fost câteva luni în care liberalii au prezentat un spectacol absolut grotesc, guvernarea fiind lăsată în plan secund. Pentru prima dată în istoria unor alegeri interne de partid,

Dominic Fritz

Dominic Fritz despre scandalul concursurilor fraudate din primărie: „Sunt sigur că vorbim aici de zeci de cazuri”

În această săptămână a izbucnit un imens scandal în Primăria Timişoara, după ce primarul Dominic Fritz a descoperit personal şapte cazuri de fraudare a unor concursuri de angajare. În cinci dintre cazuri, lucrările au fost scrise de un angajat al primăriei a doua zi după concurs. Dosarul a ajuns deja pe masa procurilor DNA care

Editorial de Ino Ardelean

La „mormântul” CMPDTP. Cronica unui deces anunţat

Mărturisesc, în anul 2012, în momentul în care a apărut fricţiunea dintre primarul Nicolae Robu şi Druckeria, pe marginea viitorului Politehnicii, am fost de partea primului. Şi asta fiindcă nu aveam răbdarea de-a aştepta ani la rândul până la o revenire în elita fotbalului românesc, cum doreau suporterii, adepţi ai paşilor mărunţi. Varianta Robu însemna

Editorial de Ino Ardelean

Liderii PSD nu sunt sclavii lui Iohannis, sunt doar cinici. Şi ipocriţi

Nici cel mai mare fan al PSD-ului nu poate contesta faptul că Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu sunt în aceste zile aproape la fel de disperaţi în a-l apăra pe Florin Cîţu precum Rareş Bogdan sau Alina Gorghiu. De unde şi reînvierea vechiului slogan din Piaţa Universităţii, “PNL şi PSD, aceeaşi mizerie!”. De câteva zile,

Editorial de Ino Ardelean

Dacă Robu şi Fritz au ajuns de aceeaşi parte a baricadei, e clar. Cîţu, avem o problemă!

E cineva în ţara asta care crede că Florin Cîţu nu mai poate de grija lui badea Ion din Cucuruzii de Vale fiindcă are căcăstoarea în fundul grădinii? O suspectează cineva pe Alina Gorghiu că nu doarme noaptea fiindcă la Cucuruzii din Deal drumul e de pământ? Evident că nu. Şi atunci de ce e

Editorial de Ino Ardelean

Pensiile speciale, ca la Radio Erevan. Nu doar că nu se desfiinţează, dar se şi extind

Încă preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirma cu două zile în urmă, după o şedinţă a liderilor coaliţiei, că îmbrăţişează poziţia UDMR în privinţa pensiilor speciale pentru aleşii locali. Mai precis, Orban s-a arătat total de acord ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene să beneficieze, la rândul lor, de pensii speciale. „Funcţia de

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.