Temperaturile extreme din ultimele săptămâni îi vor „arde” serios la buzunare pe abonații sistemului centralizat de termoficare. Facturile la încălzire vor fi mai mari în ianuarie decât în decembrie și vor crește și în februarie. Reprezentanții FALT și ai Colterm se contrazic pe tema procentului de majorare.
Robu si Bojin: Situatia de la Poli necesita clarificari
Auditul de la Poli pare să fie o chestiune extrem de complicată, iar o decizie privind eventuala preluare a clubului trebuie luată numai de aleșii locali și județeni. Recunosc situația dificilă în care se află viitorul fotbalului timișorean atât Nicolae Robu, care pledează pentru continuitate, cât și Titu Bojin, care spune că e nevoie de discuții suplimentare.
Robu spera ca in 2012 sa aiba parte de mai multe victorii
Nicolae Robu speră ca victoria din Senatul UPT să fie un preambul al marii victorii de la Primăria Timişoara. Liberalul a câștigat, luni, alegerile pentru funcția de președinte al Senatului UPT, învingându-l pe Petru Andea.
Autoritatile nu se grabesc sa preia Poli
Întâlnirea în care ar fi trebuit să se decidă viitorul lui Poli Timișoara s-a încheiat fără nicio concluzie. Miercuri va avea loc o ședință comună consilierilor locali și județeni, în care va fi prezentat auditul făcut la clubul alb-violet.
Paisie si camarila sa s-au pus pe plangeri penale
Consiliul Eparhial Timişoara încearcă să pună pumnul în gura celor care îndrăznesc să aibă o opinie contrară celei oficiale. S-a ajuns chiar până la încercarea de instituire a unui cod al tăcerii în Mitropolia Banatului. La îndemnul lui Paisie Lugojanul, la IPJ Timiş a fost depusă o plângere penală prin care se încearcă identificarea proprietarului site-ului http://paisielugojanu.blogspot.com/.
Se decide soarta lui Poli
Liderii principalelor partide din Timiş s-au întâlnit de la ora 14, pentru a decide soarta lui Poli. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, discută pe această temă, cu ultimul audit de la Poli în faţă.
Nicolae Robu este presedintele Senatului UPT
Nicolae Robu a devenit preşedintele Senatului Universităţii „Politehnica” din Timişoara. El a obţinut 37 de voturi, faţă de 29, câte a acumulat contracandidatul său, Petru Andea, decanul Facultăţii de Electrotehnică şi Electroenergetică.
Firme de constructii si deratizare, platite fara licitatie pentru deszapezire
Contractele pentru deszăpezirea Timișoarei au ajuns, fără licitație, la firmele de casă ale municipalității. Interesant este că obiectul de activitate al acestora variază de la deratizare la comerț cu amănuntul. Oficial, de curățarea de zăpadă a străzilor se ocupă Drumuri Municipale și Retim.
Alin Popoviciu candideaza impotriva lui Ciuhandu, daca i-o cere partidul
Deputatul Alin Popoviciu crede că varianta cu ţărănistul Gheorghe Ciuhandu susţinut de democrat-liberali pentru un nou mandat la primărie nu e deloc potrivită pentru timişoreni. Popoviciu este gata să intre în cursa pentru primăria capitalei Banatului, dacă asta este şi dorinţa colegilor de partid.
Robu: „Nu fac un capat de lume din discursul lui Ponta, dar a gresit”
Candidatul USL la Primăria Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu, a fost uimit când i-a văzut în sală, în momentul investirii Guvernului Ungureanu, pe liderul PSD Victor Ponta şi socrul său, senatorul Ilie Sârbu. Liberalul susține că Ponta a greşit și prin gest, şi prin discurs.
Grapini da dupa popice cu junii conservatori
Maria Grapini, preşedintele Partidului Conservator Timiş, va concura în campionatul de bowling pus la cale sâmbătă de organizaţia de tineret a PC. Femeia de afaceri susţine că ştie să joace binişor bowling, un sport care o relaxează.
Horia Cristian il anunta pe Ciuhandu ca vin ninsorile
Deputatul PNL Horia Cristian îl trage din nou de urechi pe primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Cu o săptămână în urmă, Cristian îi cerea edilului de pe Bega să ia legătura cu primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, pentru a primi sfaturi despre cum se face deszăpezirea eficientă.
Ciprian Jichici iese la atac dupa ce a aflat ca si-ar putea pierde mandatul
Unul dintre cei mai activi consilieri locali PNL, Ciprian Jichici, ripostează, după ce a fost ameninţat cu pierderea mandatului de ales local, pentru că a lipsit de la prea multe şedinţe. Jichici a adus motivări pentru toate absenţele şi atacă la baionetă Primăria Timişoara.
Ciuhandu, Ostaficiuc, Robu si Bojin decid luni soarta lui Poli
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CJT, Constantin Osatficiuc, liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, se vor întâlni cel mai probabil luni pentru a lua o decizie finală de susţinere sau nu a echipei fanion a Banatului.
Ostaficiuc, din nou la masa cu revolutionarii
Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, s-a aşezat din nou la discuții cu revoluţionarii, sau „reprezentanţii societăţii civile”, cum le place democrat-liberalilor să spună. După ce a căzut la pace cu Tudorin Burlacu, unul dintre revoluţionarii de seamă din Timişoara, liderul democrat-liberal şi-a atras alţi prieteni.
Bojin, despre negocierile cu taranistii: „Nimeni nu poate trece peste capul nostru”
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, e convins că Viorel Sasca şi Dorin Hehn, consilierii judeţeni PNŢCD, s-au pripit când au declarat că ţărăniştii poartă negocieri cu USL. Liderul PSD nu exclude însă varianta unor discuţii la nivel naţional între USL şi PNŢCD,.
Apar „cartile albe” ale guvernarii PD-L in Timis
În maximum două luni, în localităţile unde există primari democrat-liberali în Timiş se vor edita aşa-zisele cărţi-albe ale guvernării PD-L. Cel mai probabil, acestea vor apărea sub formă de broşuri în care vor fi prezentate, în detaliu, realizările pentru comunitate ale edililor portocalii din Timiş.
Agentia de Mediu nu se uita la bani pentru serviciile lui Adrian Cireap / FOTO
Agenția Regională de Protecția Mediului preferă serviciile lui Adrian Cireap nu doar în ceea ce privește realizarea de filme documentare. Oferta realizatorului TV, un mare iubitor de natură, e imbatabilă și în alte domenii, deși serviciile sale sunt mai scumpe decât ale concurenței.
Biroul Permanent PD-L Timis poate decide candidatul la Primaria Timisoara
Biroul Permanent al PD-L Timiş se întâlneşte, joi, de la ora 12. Surse din cadrul partidului susţin că atunci s-ar putea lua şi o decizie asupra viitorului candidat al „portocaliilor” pentru Primăria Timişoara.
Robu nu suporta indecizia taranistilor
Candidatul USL la Primăria Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu, susţine că țărăniștii Viorel Sasca şi Dorin Hehn vorbesc aiurea când preconizează o alianţă cu USL.