Robu: „Nu fac un capat de lume din discursul lui Ponta, dar a gresit”

Candidatul USL la Primăria Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu, a fost uimit când i-a văzut în sală, în momentul investirii Guvernului Ungureanu, pe liderul PSD Victor Ponta şi socrul său, senatorul Ilie Sârbu. Liberalul susține că Ponta a greşit și prin gest, şi prin discurs.

Nicolae Robu se ghidează însă după maximă latină „errare humanum est”. „Aş fi ipocrit dacă nu aş recunoaşte că am fost surprins când i-am văzut în sală pe domnii Victor Ponta şi Ilie Sârbu, în situaţia în care hotărâsem că noi, USL-iştii, nu participăm la şedinţă. Eu nu fac un capăt de lume din gestul şi discursul d-lui Ponta, dar îmi exprim părerea că a greşit. Însă cine, oare, nu greşeşte niciodată? Din când în când, fiecăruia ne mai vine rândul şi la a greşi. Ideea cu susţinerea condiţionată de către USL a Guvernului MRU este, evident, o poveste. Este prea târziu ca noi să mai putem susţine ceva ce emană de la Traian Băsescu”, spune Nicolae Robu. Senatorul liberal este mai interesat în această perioadă de rezultatul sesizării adresate de USL Curţii Constituţionale, prin care se cere declararea ca nelegitim a noului guvern. Robu crede că în niciun caz USL nu poate fi demolată după un gest de genul celui făcut de Ponta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

cc al pcr a spus: (februarie 10th, 2012 at 22:18 )

ce mecla de utecist intarziat are. daca nu venea revolutia, azi cuvanta din lucrarile celui de-al 13-lea congres. e un fel de boc, mult mai batran si mult mai netuns, al socialismului luminat.

relu a spus: (februarie 11th, 2012 at 00:21 )

Dintre toti postacii dobitocu asta care-l face pe Robu utc-ist este cel mai idiot, de fapt este nebun cu o fixatie pe aceasta idee fixa. Cretine, ce-a avut Robu cu PCR sau UTC cand n-a fost nici macar membru de partid cum ati fost tu si tac’ tu si ma-ta pt. ca el a avut curajul sa spuna nu desi fiind bun la-nvatatura comunistii il presau sa intre in PCR. Apai cu mecla boule retardat utecistii aveau plete? Vrei sa spui rocker poate, dar nu stii ce-i aia ca-n familia ta de comunisti se ascultau cantece comuniste nu rock. Muuuu!

@relu a spus: (februarie 11th, 2012 at 09:05 )

rocker?:)))))))) poate folkist. si zici ca se rugau de el si nu voia sa se lase? :)))) dar de unde stii tu detaliile astea? le-a povestit robu la cenaclu, sau chiar tu esti robu?:)))) nu stiu daca are mutra de utecist
dar de vorbit, vorbeste ca unul din aia

Ditu a spus: (februarie 11th, 2012 at 15:52 )

se vede ce alianta e asta, nici nu s-au impartit rolurile pt alegeri si ei se clatina din radacini, alianta asta e doar una de aparente!

huta a spus: (februarie 11th, 2012 at 16:03 )

robu se erijeaza din nou cu un discurs infantil. cu asemenea discursuri de cresa se face doar de ras.

58 de ani a spus: (februarie 12th, 2012 at 11:03 )

robu e infantil politic. e defazat, asa cum ii e freza in raport cu varsta.

nmnmnmn a spus: (februarie 12th, 2012 at 19:30 )

USL Alianta lui Peste Prajit este pe duca.
Complimente lui Victor.
N-aveti nimic in comun..

danaionescu a spus: (decembrie 1st, 2012 at 12:59 )

D-l Robu nu a fost comunist ????Atunci de ce este intr-o alianta de stanga …….cu comunistii???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Creșele din cartierele Bogdăneștilor și Bucovinei, gata pentru noul an școlar. Cele două creşe pot primi, începând de luni, 144 de copii

Primăria Timișoara deschide două creșe noi în cartierele Bogdăneștilor și Bucovinei, extinzând rețeaua publică de învățământ antepreșcolar cu peste 140 de locuri. Municipalitatea anunţă că nvestiția răspunde uneia dintre cele mai mari nevoi ale familiilor tinere din oraș: accesul la servicii de educație timpurie moderne, de calitate și aproape de casă. În noul an școlar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșele din cartierele Bogdăneștilor și Bucovinei, gata pentru noul an școlar. Cele două creşe pot primi, începând de luni, 144 de copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet se prezintă publicului! Întâlnire la Cupa Timișoarei dar și în oraș

Lotul echipei bănățene de baschet pentru sezonul 2026/2027 va fi prezentat sâmbătă, 5 septembrie. Timișorenii vor putea face cunoștință cu alb-violeții de sub panou la Shopping City, din Calea Șagului nr. 100. Prezentarea va avea loc de la ora 14:00, în zona Atrium. Este un lot care îmbină sportivi formați la Timișoara, precum Robert Schipor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet se prezintă publicului! Întâlnire la Cupa Timișoarei dar și în oraș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră națională la Timișoara: UPT lansează prima facultate de Robotică și Inteligență Artificială și dă startul admiterii la „Ingineria Dronelor”

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un moment istoric pentru învățământul superior din România. Instituția a deschis oficial prima sesiune de admitere la programul de licență în limba engleză „Drone Engineering and Aeronautical Informatics” (Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică), o specializare unică la nivel național, concepută pentru a pregăti specialiștii care vor modela industria de mâine....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră națională la Timișoara: UPT lansează prima facultate de Robotică și Inteligență Artificială și dă startul admiterii la „Ingineria Dronelor”

Economic vezi arhiva Economic

Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara deschide două creșe noi în cartierele Bogdăneștilor și Bucovinei, extinzând rețeaua publică de învățământ antepreșcolar cu peste 140 de locuri. Municipalitatea anunţă că nvestiția răspunde uneia dintre cele mai mari nevoi ale familiilor tinere din oraș: accesul la servicii de educație timpurie moderne, de calitate și aproape de casă. În noul an școlar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșele din cartierele Bogdăneștilor și Bucovinei, gata pentru noul an școlar. Cele două creşe pot primi, începând de luni, 144 de copii
Lotul echipei bănățene de baschet pentru sezonul 2026/2027 va fi prezentat sâmbătă, 5 septembrie. Timișorenii vor putea face cunoștință cu alb-violeții de sub panou la Shopping City, din Calea Șagului nr. 100. Prezentarea va avea loc de la ora 14:00, în zona Atrium. Este un lot care îmbină sportivi formați la Timișoara, precum Robert Schipor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet se prezintă publicului! Întâlnire la Cupa Timișoarei dar și în oraș
Primăria Timișoara a anunțat finalizarea procesului de recepție pentru noua bază sportivă ”Costică Rădulescu”. Aceasta a fost realizată pe bani de la bugetul de stat, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, fiind predată municipalității în vederea utilizării. După stadionul din Ronaț, municipalitatea se poate lăuda cu o nouă bază sportivă. De această dată a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a finalizat recepția bazei sportive Costică Rădulescu. Branșamentul de gaz, încă în lucru/FOTO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un moment istoric pentru învățământul superior din România. Instituția a deschis oficial prima sesiune de admitere la programul de licență în limba engleză „Drone Engineering and Aeronautical Informatics” (Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică), o specializare unică la nivel național, concepută pentru a pregăti specialiștii care vor modela industria de mâine....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră națională la Timișoara: UPT lansează prima facultate de Robotică și Inteligență Artificială și dă startul admiterii la „Ingineria Dronelor”
Lucrările de consolidare a DN 59B Deta – Livezile – Cruceni avansează și sunt aproape de finalizare. Acestea sunt mai avansate pe primul sector, cel dintre Deta și Livezile. Acolo lucrează echipele antreprenorului PORR Construct, iar muncitorii au început așternerea stratului de uzură. Pe al doilea sector al DN 59B, segmentul Livezile – Cruceni, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe drumul dintre Deta și Cruceni intră în ultima parte a investiției
Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă, scăldatul , parcările neregulamentare sau satisfacerea nevoilor fiziologice sunt principalele probleme constatate de Poliţia Locală pe malurile Begăi. Poliţiştii locfali au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 257.349 lei.  Polițiștii locali au în vedere, în cadrul activităților de patrulare, și zonele de promenadă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi
Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent
Poli și Rapid se reîntâlnesc joi, după aproape cinci ani, tot în Cupa României. Dacă în stagiunea 2021-22 echipa viola se impunea (scor 2-0) în duelul din optimi disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, jocul de joi seara, organizat tot de alb-violeți, se va desfășura pe Stadionul Municipal din Sibiu în cadrul grupelor competiției, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD vor organiza un Forum de Afaceri România-Turcia Online, dedicate dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul își propune să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele turcești, prin facilitarea contactelor directe, identificarea de parteneri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un forum de afaceri româno-turc
Timișenii sunt invitați să transmită propuneri și sugestii privind modificarea și completarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare.  Modificările propuse vin ca urmare a solicitării Centrului de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.