Declarat deja nevinovat de Curtea de Apel Timișoara, viceprimarul Dan Diaconu a câștigat în fața ANI și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Inspectorii de integritate au susținut că acesta este incompatibil, deoarece ar fi fost și administrator al unei firme.
Abracadabra! Pe agenda culturala a Timisoarei a aparut si un festival de magie
Consilierii locali au votat, marți, agenda culturală a Timișoarei, cu două amendamente. Festivalul JazzTM va primi, în total, 900.000 lei și va apărea un nou festival. Un liberal a considerat că orașul de pe Bega are neapărat nevoie de un festival de magie. Probabil absolut întâmplător, un magician local și-a făcut apariția la ultimele două dezbateri publice organizate de PMT.
Chiria pentru sediul PSD Timis din Iosefin, doar cu dezbatere publica! Primarul cere in premiera o astfel de procedura
Neapărat dezbatere publică! Asta a cerut, în premieră, primarul Nicolae Robu, pentru prelungirea contractului de închiriere încheiat cu PSD Timiș pentru sediul de pe Spl. Vladimirescu. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a plenului de marți tocmai pentru că nu fusese organizată dezbatere!
Robu vrea sa scada niste salarii si Serviciul Juridic se opune: Cat de bolnava este aceasta institutie?
E de aproape 6 ani primar, dar încă susține că nu are „pârghiile” să însănătoșească administrația locală. Nicolae Robu vrea să modifice niște salarii ale unor angajați, pentru că legea îi permite, dar s-a lovit de.. zidul Serviciului Juridic. Edilul spune că, în aceste condiții, va scădea toate salariile!
Inca un consilier personal paraseste echipa Robu. Florin Ravasila si-a indeplinit visul: s-a angajat in primarie
Încă un consilier personal al primarului Nicolae Robu va părăsi echipa, dar nu va pleca foarte departe. Se va muta într-un alt birou din instituția de pe CD Loga. Este vorba despre Florin Răvășilă, care și-a dat seama că îi place în administrație și va fi consilier la Serviciul Școli Spitale. E însă primul pas spre o posibilă avansare.
Primaria Timisoara si-a numarat frezele de zapada. Teoretic, curata trotuarele prin cartiere
S-a întors iarna, deși a început primăvara astronomică, și ar trebui să trotuare curățate prin cartiere. Nu prea e așa și v-ați convins la ultima „tură” de iarnă? Să știți totuși că faimoasele freze de zăpadă cumpărate de Primăria Timișoara există! Sunt pe la consiliile de cartier, școli și spitale, dar nu e clar dacă e cineva care verifică dacă ele sunt și folosite.
Lucian Varsandan, premiu pentru excelenta in management si strategia artistica a Teatrului German Timisoara
Fostul director al Teatrului German de Stat din Timișoara, Lucian Vărșăndan, a primit premiul Radio România Cultural la secțiunea Teatru. Timișoreanul a fost premiat pentru excelența managementului vizionar și coerența strategiei artistice a teatrului pe care l-a condus până în toamna lui 2017.
Vaporasele plutesc spre instanta. Primaria Timisoara a dat in judecata Guvernul Romaniei si doua ministere
Dacă nu vrea să piardă 6 milioane de euro, Primăria Timișoara trebuie, până la finele lunii iunie, să dea drumul transportului în comun cu vaporașele pe Bega. Nu e posibil încă, pentru că nu e rezolvată problema administrării canalului. Sătulă de promisiuni venite de la București, municipalitatea s-a adresat instanțelor de judecată.
Primarul Robu, singurul cetatean din Timisoara amendat pe baza de autodenunt! Nici macar legea nu prevede asa ceva
Primarul Nicolae Robu este primul om din istoria recentă a Timișoarei amendat… la cerere! Edilul și-a parcat mașina în curtea Spitalului Municipal, pe un loc pentru persoane cu dizabilități, și a cerut apoi să fie sancționat. Amenda dată de Poliția Locală a fost aplicată într-o parcare care are regulament propriu și în care accesul se face doar controlat. În plus, legea nu prevede autodenunțul.
Cinci curajosi care vor sa salveze Cioca. Aviatia Utilitara va avea consiliu de administratie nou
Doi piloți cu experiență, din care unul care a zburat și în SUA, vor face parte, alături de alți trei curajoși, din CA al SC Aviația Utilitară. CJ Timiș a finalizat procedura de selecție și a stabilit ce așteaptă de la noul consiliu de administrație. Profitul nu este, acum, una dintre priorități.
Burse de 1,6 milioane de euro pentru elevi, de la Primaria Timisoara
Aproape 11.000 de elevi vor primi, în acest an, burse din partea Primăriei Timișoara. Fiecare elev pentru care școlile a solicitat bursă va primi, în fiecare lună, o sumă lunară cuprinsă între 70 și 100 de lei, în funcție de categorie. Sunt cu aproape 2.000 de tineri mai mulți față de anul precedent, iar proiectul va fi supus la vot în viitorul plen.
PNL nu voteaza Polivalenta la Giroc, chiar daca investitia va fi asumata oficial de la Bucuresti
PNL nu va susține, în plenul CJ Timiș, o sală polivalentă în Giroc, chiar și în eventualitatea în care Compania Națională de Investiții își va asuma cu documente o astfel de investiție. Șeful liberalilor timișeni spune că ar fi contra Timișoarei și nu poate gira o acțiune „politicianistă”.
Peste 3 milioane de euro pentru Agenda Culturala. Festival de folk si seminarii de nutritie, printre noutati
Festivalul Dramaturgiei Românești și secțiunea „Timișoara Academică”, adică simpozioane, congrese și dezbateri, vor primi cei mai mulți bani pe Agenda Culturală a Primăriei Timișoara. În acest an sunt de împărțit peste 14 milioane de lei și manifestări grupate de 22 de capitole. Vom avea în premieră un festival de folk, dar și… acțiuni și seminarii pe teme de nutriție!
Uszoda scapa de demolare. Nu se face strand, ci terenuri de baschet!
În vara lui 2017 primarul Timișoarei era categoric și voia demolarea vechii baze Uszoda din Parcul Central. Acum s-a răzgândit. Uszoda nu dispare, ci se transformă și va fi amenajată chiar în acest an. Cel puțin acesta este planul în momentul de față.
Vrea primaria sa renoveze stadionul? Dobra (CJ Timis): Trebuie daramate si reconstruite tribunele
Primarul Timișoarei vrea să preia stadionul „Dan Păltinișanu”, să-l renoveze și să-l păstreze în funcțiune. CJ Timiș nu e dispus să-l cedeze, pentru că, oricum, ce vrea primarul nu e posibil. Călin Dobra susține că nu se poate face decât o reabilitare totală, care ar presupune inclusiv culcarea la pământ a tribunelor.
Nu mai avem unda verde in trafic. Semafoarele ar fi putut fi afectate de o furtuna solara
Semafoarele din Timișoara încă se „recuperează” după pana de curent de joi după-amiază, care a dat peste cap întreg sistemul de management al traficului. Încă nu se știe ce a cauzat defecțiunea, dar este cert că întregul sistem trebuie resetat.
Incepe santierul pe podul Stefan cel Mare. In Iosefin se pregatesc restrictii de trafic
În aproximativ 2 săptămâni, în Timișoara se deschide un nou șantier. Va fi unul de amploare, care nu se va încheia decât anul viitor și va presupune și restricții de trafic. Podul de pe Bd. Dragalina va fi lărgit și consolidat, cu bani de la guvern.
Parcul Alpinet ar putea fi gata doar in august. Termen optimist: finele lui mai / FOTO
47 de zile. Atât s-a lucrat în Parcul Alpinet, unde șantierul estimat să dureze 180 de zile a început în luna septembrie. Momentan, e pauză încă din decembrie și nu e picior de muncitor. Lucrările vor fi reluate la finele lui martie și, în cel mai fericit caz, ar putea fi gata în două luni.
Dobra: PSD Timis e alaturi de Dragnea, anul trecut au fost niste valuri emotionale
PSD Timiș îl susține, ca o echipă responsabilă, pe Liviu Dragnea, președintele partidului. Asta deși, în vara anului trecut, când „proscrisul” Sorin Grindeanu aduna sute de oameni în curtea filialei, s-a strigat chiar și „Jos Dragnea”. Președintele interimar Călin Dobra spune că la mijloc au fost „valuri emoționale”.
Semaforisoara, in pana! Primarul Timisoarei: Ar putea fi un atac cibernetic, semafoarele n-au putut fi repornite de la distanta
Mare parte din semafoarele din Timișoara erau nefuncționale joi la prânz. De vină ar fi fost o pană de curent, care ar fi afectat aceste instalații. Orașul de pe Bega are un sistem de management al traficului care a costat 6 milioane de euro. UPDATE: Primarul Timișoarei spune că ar putea fi un atac cibernetic.