Cinci curajosi care vor sa salveze Cioca. Aviatia Utilitara va avea consiliu de administratie nou

Doi piloți cu experiență, din care unul care a zburat și în SUA, vor face parte, alături de alți trei curajoși, din CA al SC Aviația Utilitară. CJ Timiș a finalizat procedura de selecție și a stabilit ce așteaptă de la noul consiliu de administrație. Profitul nu este, acum, una dintre priorități.

La începutul lui 2017, SC Aviația Utilitară, societate cu acționar unic CJ Timiș, era în prag de colaps: nu mai erau bani de salarii, nu mai exista personal și nici activitate, iar vechiul consiliu de administrație propunea intrarea în lichidare voluntară. S-au făcut, anul trecut, verificări ale bilanțurilor financiare și de activitate din 2015 și 2016, totul, pentru a putea pune la punct un plan de reorganizare. Nu s-a întreprins nimic concret, dar, la finele lui noiembrie 2017, plenul CJ a votat o hotărâre privind „aprobarea profilului consiliului de administrație”. Selecția urma să se facă pe bază de matrice, al cărei scop „este de a asigura, pe baza analizei sistematice, a existenței unei proceduri de selecție transparente, formale, competitive și comprehensive din punct de vedere decizional”.

Activități efectuate de SC Aviația Utilitară SA

construirea și modernizarea infrastructurii aeroportuare: piste de decolare/aterizare, căi de rulare, platforme, terminale

administrarea, întreținerea curentă și repararea suprafețelor de mișcare aeronave, a terminalelor, precum și administrarea și întreținerea suprafețelor de teren din perimetrul aerodromului, aflate în administrarea societății

asigurarea, în condițiile legii, a spațiilor și a utilităților necesare autorităților publice care efectuează activități specifice de control pe aerodrom (Poliția de Frontieră, birou vamal, SRI – control de securitate al pasagerilor și bagajelor, Poliția de transport aerian)

asigurarea gratuităților de operare pe aerodrom pentru zborurile aeronavelor de stat, zborurile aeronavelor din structurile militare ale MapN, MAI și SRI, pentru aeronavele care efectuează zboruri pentru situații de urgență și umanitare, cât și pentru alte situații reglementate prin acte normative în vigoare

CJ Timiș a organizat, în acest an, selecția pentru membrii CA de la Aviația Utilitară. CJ Timiș, cinci la număr. Procedura a fost, în sfârșit, finalizată, iar cei cinci sunt Vasile Pop, care a obținut 98 puncte, fiind primul la examen, și Sorin Bochiș, Ștefan Sabău, Mihai Trifan și Vlad Andrei Aldea, toți cu câte 91 de puncte. „Pe termen scurt și mediu nu se așteaptă la realizarea unui profit net (…) așteptările (…) pe un orizont de timp cel puțin egal cu perioada mandatului consiliului de administrație sunt acelea de a aduce în regim de profitabilitate compania (…) planul de investiții trebuie elaborat pentru perioada 2017-2021, în baza unei strategii clare pe termen mediu și lung”, este precizat în „scrisoarea de așteptare pentru stabilirea performanțelor așteptate de la Consiliul de Administrație la SC Aviația Utilitară SA Timișoara”.

Sorin Bochiș, unul dintre cei cinci curajoși care vor încerca să salveze Aerodronul Cioca, a fost pilot de MiG, iar la finele anilor 90 a emigrat în America, unde s-a angajat la companie privată. Bochiș povestea, pentru presa locală, că una dintre misiunile sale peste Ocean a fost să „spioneze” posibilii cultivatori de marijuana. A revenit în țară după atacurile de la World Trade Center și și-a înființat propria școală de zbor. Ștefan Sabău a fost pilot la Tarom și apoi controlor de trafic și, acum câțiva ani, și-a făcut nunta într-un hangar al aerodromului de la Șiria. Este unul dintre cei care îi ridică în aer pe cei care merg în localitatea arădeană ca să sară cu parașuta. Una dintre problemele care trebuie rezolvate urgent la Cioca este autorizarea pistei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Stanciu a spus: (martie 22nd, 2018 at 21:02 )

Asteptam sa vedem pe cine dam in judecata pentru incalcarea legilor de zbor peste spatii intravilane din Dumbravita si Timisoara. Toti astia care au fost alesi au avioane private pe cioca, si le pasa de afacerile lor nu de zona. Sa vedem ce o sa zica DNA-ul si cei cu conflictelete de interese… puscaria ii astepta pe jigodii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO

Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.