Indiscutabil, evenimentul politic la nivel local, dar cu mari reverberaţii şi la nivel naţional, al săptămânii trecute a fost racolarea de către PSD a mai multor primari şi viceprimari din Timiş, cei mai mulţi de la PNL. S-a întâmplat la doar câteva zile după ce liderii naţionali ai PSD şi PNL au decis ca cele…
Comercializarea țigărilor electronice către minori va fi interzisă prin lege
Potrivit unui proiect de lege iniţiat de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, comercializarea țigărilor electronice către minori va fi interzisă. Proiectul va fi supus la vot în plenul Camerei Deputaților marţi, 27 februarie. Alfred Simonis afirmă că decizia de a pune pe hârtie o astfel de lege a venit după discuții pe care…
Pentru Alfred Simonis scandalul de la PSD Dumbrăvița e lămurit: ”Nu s-au putut elibera de oamenii de afaceri locali”
Circul din cadrul PSD Dumbrăvița, unde întreaga conducere a organizației a fost demisă, fiind înlocuită cu una provizorie, este unul încheiat din punctul său de vedere, spune Alfred Simonis, liderul PSD Timiș. ”Foștii” au fost dați jos de pe funcție pentru că nu au reușit ”să se elibereze de oamenii de afaceri”, spune acesta. Urmează…
Scamatoria merge la departe! Maria Grapini încă mai scoate panglici pe nas
Nu putem spune că doamna europarlamentar Maria Grapini umblă cu cioara vopsită, căci dumneaei nu umblă cu ciori, dar n-am greși mult dacă am crede despre dumneaei că ar fi un electrocasnic chinezesc botezat Panaso(a)nic, ca să nu sară adevăratul Panasonic să se supere pentru furt de proprietate intelectuală. Să nu fim înțeleși greșit, dumneaei…
Vasile Dâncu este alesul PSD Timiș pentru Europarlamentare
Conducerea PSD Timiș a decis pe cine va susține în cadrul desemnării candidaților pentru alegerile europarlamentare din vară. Acesta va avea votul social-democraților timișeni pentru a obține un loc eligibil pe listele de vot Biroul Politic Județean al PSD Timiș a avut pe ordinea de zi a ședinței de vineri mai multe decizii organizatorice în…
Paradoxul Maria Grapini. Cât îl va „ajuta” pe Alfred Simonis prezenţa eurodeputatei Antena 3 pe lista de la europarlamentare
Primele alegeri, cele europarlamentare, din anul mega-electoral 2024 vor avea loc la începutul lunii iunie. Dincolo de numele celor 33 de viitori europarlamentari, aceste alegeri vor reprezenta un prim şi major examen politic pentru toate partidele. Dincolo de sondajele care se fac, va fi o primă fotografie reală a situaţiei politice, una oficială dată de…
Alfred Simonis cere mutarea penitenciarului din centrul Timișoarei: “Terenul, exploatat la adevărata valoare”
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș şi preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, solicită mutarea de urgență a penitenciarului din zona centrală a Timișoarei. Oferă și o soluție, Administrația Națională a Penitenciarelor deține un teren în zona Solventul, unde se poate ridica un nou penitenciar cu o mie de locuri. Pentru rezolvarea situației, social-democratul face apel la…
Războiul preşedinţilor din 2024. Nica vs Simonis la şefia CJ Timiş. Atuuri şi puncte slabe
Va continua Dominic Fritz în scaunul de primar al Timişoarei? Dar Alin Nica la preşedinţia CJ Timiş? Ce alianţe politice se vor face la nivel local? Poate să încurce AUR calculele (şi) în Timişoara şi Timiş? Ce Timişoară ne dorim în următorii ani? Sunt doar câteva întrebări pentru anul politic 2024 la nivel local. Un…
PNL Timiş îi răspunde lui Alfred Simonis: Gura PSD-istului adevăr grăiește!
Liderii PNL Timiş au reacţionat imediat la atacul lui Alfred Simonis la adresa vicepreşedintelui CJ Timiş Alexandru Proteasa. PNL-iştii afirmă că Simonis ştie foarte bine ce vorbeşte atunci atunci când se referă la “sistem mafiot” şi interlopi. PNL Timiş a reacţionat prompt, după ce preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, l-a acuzat pe vicepreşedintele PNL al…
George Simion, derapaj incredibil la adresa lui Alfred Simonis: ”Am să o violez pe mă-ta!”. S-a întâmplat chiar în parlament
Scene incredibile în şedinţa Camerei Deputaţilor de luni după-amiază. Preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, a afirmat că, înainte de şedinţă, liderul extremist George Simion l-ar fi interpelat cu ameninţarea”Am să o violez pe mă-ta!” Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a coborât luni, la tribuna plenului, deşi se afla la prezidiu şi conducea…
Alfred Simonis, atac violent la Alexandru Proteasa: “Patronează sistemul mafiei imobiliare din Moșnița Nouă”
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, revine cu un atac devastator la adresa vicepreşedintelui PNL al CJ Timiş, Alexandru Proteasa. Simonis vorbeşte de bani şi materiale de construcţii care au dispărut de la o investiţie a CJ Timiş şi apărute pe şantierele familiei lui Proteasa. Războiul între PSD şi vicepreşedintele PNL al CJ Timiş, Alexandru Proteasa,…
PSD pregătește un proiect de hotărâre și cere un plen extraordinar pentru demiterea lui Proteasa/UPDATE + VIDEO
Ședința comisiilor reunite a Consiliului Județean Timiș a debutat în forță, luni dimineața, subiectul fiind demiterea lui Alexandru Proteasa din funcția de vicepreședinte al CJ Timiș, așa cum anunțaseră consilierii județeni PSD Timiș, ca urmare a unor acuzații de corupție. Consilierii locali ai PSD și cel acuzat s-au certat, Proteasa a solicitat depunerea unui proiect…
Dezastrul „prin noi înșine”. Liberalii se sfâșie pentru „binele Timișului”, Alfred Simonis
Vorbesc de la sute de kilometri imaginari distanță de treburile ce se petrec în filiala Timiș a PNL. Nu am mii de cunoștințe la liberali și sunt dintre aceia care au ales să voteze PNȚCD când trei partide istorice post-decembriste făceau concurență FSN-ului. Firește că sunt oameni de toată isprava și în PNL, cum sunt…
În războiul cu PNL Timiş, Alfred Simonis plusează: PSD va face plângere penală pe numele lui Alexandru Proteasa
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, reia războiul din weekend cu PNL, atunci când s-au solicitat demisii reciproce între cele două partide. Simonis afirmă că PSD va face o plângere penală împotriva vicepreşedintelui PNL al Consiliului Judeţean, Alexandru Proteasa, pe care îl acuză de unele matrapazlâcuri. Pornind de la unele articole de presă, în weekend, consilierii…
Se amplifică scandalul dintre PSD și PNL în Timiș. Liberalii cer retragerea sprijinului politic pentru Alfred Simonis
Circul politic pornit sâmbătă de PSD, care a anunțat că demarează acțiunile pentru demiterea vicepreședintelui liberal al CJ Timiș, Alexandru Proteasa, continuă cu o reacție din partea PNL. A fost o primă reacție din partea celui vizat și a CJT, după care a venit una categorică din partea PNL: se cere retragerea sprijinului politic pentru…
Alfred Simonis merge în vizită în Israel împreună cu șefii grupurilor parlamentare, cu excepţia AUR
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, totodată preşedinte al PSD Timiş, va merge săptămâna viitoare în vizită în Israel, la invitația președintelui Knesset-ului (Parlamentul unicameral al statului Israel). Simonis a decis să invite în delegație și șefii de grupuri parlamentare din toate partidele politice, cu excepţia AUR. Vizita preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred…
PSD Timiș poartă discuții cu 13 primari ”externi”
Conform tradiției românești post-decembriste, odată la patru ani, înainte de alegerile care le asigură un loc de muncă pentru alți patru ani, unii dintre primari migrează ideologic de la un partid la altul. Situația se repetă, iar PSD Timiș lucrează acum la discuții de trecere în rândurile sale cu 13 asemenea edili-șefi de la alte…
PSD și-a găsit favoritul pentru candidatura la postul de primar la Dumbrăvița, Alina Sperlea
Protocolul de colaborare dintre PSD Timiș și filiala locală a Pro România își pune amprenta și asupra Dumbrăviței, comuna bogată din zona periurbană a Timișoarei. Reprezentantă a celui de al doilea partid, Alina Sperlea, a fost aleasă să se lupte pentru conducerea comunei. Decizia poate fi considerată surpriză de unii, asta pentru că cel care…
Stadionul nou al Timișoarei va fi gata peste cel puțin trei ani. Simonis acuză: proiectul e momentan blocat chiar de Consiliul Județean/UPDATE. CJ Timiș respinge acuzațiile
Blocajul existent în prezent în continuarea procedurilor pentru demolarea vechii arene Dan Păltinișau și ridicarea unui stadion nou se datorează administrației județene, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Sunt șapte puncte pe care CJT trebuia să le rezolve, care au fost prezentate în ședința Comisiei Tehnico-Economice de la Ministerul Dezvoltării. Acestea trebuiau ”reparate” de administrația…
Anul mucenicului
Cine am dori să câștige președinția Consiliului Județean Timiș la anul? Campionul liberal en-titre Alin Nica sau chalangerul pesedist Alfred Simonis? Păi clar Alin Nica! Alfred Simonis se dă peste cap să arate că face mai mult pentru județul Timiș decât toată clasa politică locală în 30 de ani. Nu știu dacă-i reușește 100%, dar…