Arhiva pentru eticheta: cj timis

sala polivalentă

Noul stadion al Timisoarei depinde de EURO 2020. Arena „Dan Paltinisanu” ar putea fi demolata

Noul stadion al Timisoarei depinde de EURO 2020. Arena „Dan Paltinisanu” ar putea fi demolata

La Timișoara va fi construit un stadion modern, dar totul stă la mâna sumelor care vor fi cheltuite pentru Campionatul European 2020. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune că instituția pe care o conduce ar putea da 20 de milioane de euro, pentru această investiție, dar numai dacă restul sumei vine de la bugetul CNI.

Ordonanta nu bate Curtea de Conturi: CJ Timis nu da bani la Poli

Dacă primarul Nicolae Robu spune că, în momentul în care clubul primește certificat fiscal, dă drumul la finanțare pentru ACS Poli, Consiliul Județean Timiș alege calea prudenței. Călin Dobra nu crede că Ordonanța 38/2017 rezolvă litigiul cu inspectorii de la Curtea de Conturi.

cj timiș

Se aproba noile salarii din CJ Timis. Un sofer poate ajunge la 3.600 de lei, un zugrav, la 3.400

Salariile din CJ, pe baza noii Legi 153/2017, vor fi aprobate de consilierii județeni în plenul programat vineri, 28 iulie. Secretarul și administratorul public vor ajunge la 11.600 lei, la fel ca și vicepreședinții. Cel mai mic „brut” va fi de 1.884 lei.

Castelul Huniade

Nimeni nu vrea sa faca expertiza la Castelul Huniade! Cladirea de 700 de ani se distruge pe zi ce trece

Castelul Huniade rămâne, nu se știe până când, o imagine terifiantă pentru centrul Capitalei Culturale Europene. Șantierul a început acum 11 ani, nu e gata și nimeni nu poate spune când va fi. Expertiza anunțată în luna aprilie nici măcar n-a început, pentru că nu vrea nimeni s-o facă, susțin cei de la CJ.

sosea centura

Centura de Sud: in acte mai lunga cu 290 de metri, fara constructor, dar cu certificat de urbanism

CJ Timiș a emis certificatul de urbanism pentru Centura de Sud a Timișoarei. Între timp, guvernul vrea să modifice hotărârea din 2008 care stabilește aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestei investiții. Centura va avea cu 290 de metri mai mult față de cât s-a stabilit în 2008 și va costa 522 milioane de lei, dar licitația pentru desemnarea constructorului a fost amânată a patra oară.

Drumurile noastre, toate… Contre Iliescu – Bojin, in plenul CJ Timis

Direcția Tehnică a CJ Timiș stârnește discuții pe contre în plen. Vicepreședintele Roxana Iliescu și consilierul UNPR Titu Bojin s-au „duelat” verbal pe tema drumurilor județene. Iliescu a adus un raport de activitate, în timp ce Bojin i-a vorbit pe un ton ca de bunic, spunându-i că asfaltul se face pe teren! Fostul șef al CJ ceruse, în plenul precedent, desființarea Direcției Tehnice.

batrani

CJ Timis da 1,1 milioane de lei pentru doua camine de batrani. Fiindca primariile n-au bani

Căminele pentru persoane vârstnice din Jimbolia şi Comloşu Mare vor fi sprijinite financiar de la bugetul județului. CJ Timiș urmează să se asocieze cu ambele consilii locale, care nu-și permit să finanțeze integral activitatea celor două instituții sociale.

Clujul „ataca” Timisoara. Capitala Transilvaniei da lectii, in deplasare, capitalei Banatului

Dacă noi nu știm, știu alții! Clujul se promovează intens în Timișoara și nu doar cu festivalurile de muzică. Un târg de produse tradiționale organizat de Consiliul Județean Cluj ajunge în premieră în orașul de pe Bega. Pe acolo ar putea trece și reprezentanții CJ Timiș. Nu de alta, dar poate învață câte ceva.

Plen de 6 minute la CJ Timis: s-a votat asocierea cu Primaria Timisoara pentru drumul de la Dumbravita

Consilierii județeni au votat, în doi timpi și trei mișcări, acordul cu Primăria Timișoara și Primăria Dumbrăvița, pentru realizarea în comun a proiectului de lărgire la patru benzi a drumului de la intrare în Dumbrăvița (sensul giratoriu) până la urcarea pe autostrada A1. Stâlpii de troleibuz pot fi mutați, spune Călin Dobra.

Dorin Candea s-a apucat de unul singur să refaca majoritatea in CJ Timis

Schimbarea intempestivă a lui Radu Șumălan cu deputatul Cornel Sămărtinean în fruntea PMP Timiș a redeschis o mai veche discuție, și anume schimbarea majorității la consiliul județean. Iar dacă majoritatea nu poate fi modificată, măcar să fie înlocuită Roxana Iliescu din funcția de vicepreședinte.

Santier in Dumbravita in 2021, stalpii de troleibuz nu se muta mai repede. Robu are alta propunere

Primăria Timișoara dă undă verde proiectului CJ Timiș de lărgire la 4 benzi a unei părți din DJ 691, care trece prin Dumbrăvița, spre autostradă. Dacă va fi aprobată la finanțare cu bani europeni, lucrarea, care presupune mutarea mai multor stâlpi de troleibuz, nu va începe însă mai devreme de 2021! Robu e dispus ca PMT să plătească, pentru ca ea să fie gata în 2020.

Dobra a cerut, Robu e de acord: Se muta stalpii de troleibuz din Dumbravita

Pădurea de stâlpi de troleibuz care stau în calea lărgirii la patru benzi a drumului spre autostradă, prin Dumbrăvița, ar putea fi mutată. Primăria Timișoara este de acord cu solicitarea CJ Timiș, dar totul stă, până la urmă, în „pixul” autorității de management a proiectelor europene.

Stalpii de troleibuz, piedica in calea largirii soselei pe care Robu i-o cere lui Dobra. CJ cere bani europeni

CJ Timiș vrea să depună pentru finanțare pe bani europeni proiectul de lărgire la patru benzi a drumului de la intrare în Dumbrăvița (dinspre Timișoara) către autostradă. E însă o mică problemă: cea a stâlpilor de troleibuz pe care ar trebui să-i mute Primăria Timișoara. Interesant este că Nicolae Robu a cerut șoseaua de la CJ.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.