Arhiva pentru eticheta: cl timisoara

Cum pot ajunge fratii Cristescu si USD stapanii administratiei judetene si locale

Cum pot ajunge fratii Cristescu si USD stapanii administratiei judetene si locale

Inevitabila destructurare a USL la nivel național nu are cum să nu lase urmări și la nivel local. Deja prin unele locuri se discută despre formarea unor noi majorități, atât la Consiliul Județean Timiș, cât și în Consiliul Local Timișoara. Ca atare, se așteaptă mutări de trupe dinspre putere spre opoziție, dar și invers. Mai multe surse ne-au declarat că la CJ Timiș lucrurile au fost deja aranjate.

Pentru a-i face mai perfomanti, Robu a taiat salariile directorilor de societati ale primariei

Directorii societăților comerciale cu pierderi aflate în subordinea CL Timișoara vor avea salarii mai mici de la 1 ianuarie. Consilierii au votat propunerea primarului Nicolae Robu, care plafonează salariile la circa 1.000 de euro, la care se pot adăuga anumite sporuri, în funcție de performanțe.

Transport gratis cu RATT, cel mai devreme din 11 decembrie

Timișorenii ar putea avea parte de trei săptămâni de transport în comun gratuit în luna decembrie. Primarul Nicolae Robu, marele susținător al acestei idei, e la mâna consilierilor locali, pentru că legea nu-i permite să ia de unul singur o astfel de decizie. Dacă măsura va duce la decongestionarea traficului, ea ar putea fi aplicată și în ianuarie.

Robu, despre preluarea AIT: „Nu vreau asta acum, a fost o neintelegere”

Proiectul privind preluarea de către CL Timișoara a 80% din acțiunile aeroportului n-a mai intrat pe ordinea de zi a plenului. Deși primarul Nicolae Robu spunea, miercuri, că e vorba doar de o măsură de asigurare, joi, el a dat-o la întors, spunând că proiectul a fost postat pe site din greșeală!

Oferta de la PP-DD: un detectiv particular in consiliul local

PP-DD a stabilit numele celor doi membri care îi vor înlocui în consiliul local pe Mircea Purceld și Vasile Caprea, care s-au stins din viață la un interval de două săptămâni. Noii consilieri sunt Petrică Folică, detectiv particular, și Florian Stoian, fost pompier, actualmente pensionar.

Iancu scoate din schema CLT, iar UPT si CJ trebuie sa dea, in doua zile, doua milioane de euro!

Pe site-ul lui Poli a apărut, miercuri după-amiază, un document reprezentând o promisiune de vânzare-cumpărare a acțiunilor clubului între actualii acționari și potențialii cumpărători. În mod ciudat, Consiliul Local Timișoara este scos din schemă, la cumpărători figurând doar Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica.

Ehegartner si Supuran – capii de lista ai liberalilor pentru CLT si CJT

Lista finală a candidaţilor PNL pe locuri eligibile la Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş a fost bătută în cuie joi seara. Senatorul Nicolae Robu spune că indiferent dacă şi-au regăsit numele pe liste sau nu, liberalii implicați în proiectul de selecție nu s-au supărat.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.