Ciuhandu da liber non-stop la autorizatii pentru protestele antiputere

Şedinţa extraordinară a Consiliuui Local Timişoara, solicitată de revoluţionarii care vor demisia preşedintelui şi a Guvernului Boc, s-a încheiat fără vreun rezultat notabil. Era şi greu, deoarece revoluţionarii au cerut ceva aproape imposibil.

Revoluţionarii au solicitat adoptarea unei opinii oficiale din partea Consiliului Local Timişoara privind situaţia socială din România şi a celei din Timișoara. S-au ales doar cu o promisiune fermă din partea primarului Gheorghe Ciuhandu. Acesta va da oricând autorizaţii pentru mitingurile antiputere. „Am convocat această şedinţă extraordinară în patru zile de la solicitarea primită. Am autorizat şi voi autoriza întotdeauna mitingurile revoluţionarilor de la Timişoara, deşi Jandarmeria mi-a spus să nu le aprob. Sunt de acord cu majoritatea cererilor pe care le au revoluţionarii şi îi susţin necondiţionat”, a spus Ciuhandu.
Ioan Cojocari le-a explicat revoluţionarilor că doleanța lor e peste puterile aleșilor locali. „Vă respect pentru tot ce aţi făcut pentru această ţară, dar vă spun că nu este legal ca noi să adoptăm vreo hotârâre, nu avem această competenţă. Oricum, o astfel de şedinţă este o premieră în România. În nici un oraş, nimeni nu s-a mai întâlnit cu protestatarii într-o şedinţă extraordinară a unui consiliu local şi asta cred că este un lucru mare”, a spus Cojocari.
Dacă majoritatea consilierilor opoziţiei au fost primiţi cu aplauze, consilierii PD-L au decis să-i sfideze pe toţi. Din opt consilieri, cât au „portocaliii” în CLT, la ședință au fost prezenţi doar trei: Ovidiu Ciuhandu, Constantin Ştefan Sandu şi Adrian Pau.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Adi a spus: (ianuarie 26th, 2012 at 18:27 )

si daca ieseau sa te injure pe tine balon cu ochi tot asa discurs frumos tineai de libertate?

@adi a spus: (ianuarie 26th, 2012 at 18:43 )

ghinion adi. uite ca pe el nu il injura ci pe marinarul tau

@adi@adi a spus: (ianuarie 26th, 2012 at 23:52 )

rectific : uite ca pe el nu il injura ci pe marinarul sau.

secu a spus: (ianuarie 27th, 2012 at 09:22 )

lumea injura toata clasa politica. mai cu abitir pe cei de la conducere pentru ca ei sunt in prim plan, dar asta nu inseamna ca de acelasi tratament nu beneficiaza si ceilalti.

o mica dilema a spus: (ianuarie 27th, 2012 at 11:36 )

Am ascultat discursurile foarte interesante ale alesilor locali la tv. Acum 2 saptamani Dl Primar spunea ca este de acord sa negocieze cu orice partidm inclusiv PDL in vederea participarii la alegeri. Adica acum 2 saptamani erau buni si aia si subit , dupa inceperea protestelor au devenit cel mai rau cosmar al tarii ??? Nu miroase rau de tot a ipocrizie ? Ciudatica rau de tot atitudinea liderilor locali! Denota ca totul se reduce tot la ciolan!

@ mica dilema a spus: (ianuarie 27th, 2012 at 14:09 )

eu cred ca nu ai ascultat nimic. sau daca ai ascultat ai ascultat degeaba. unde a spus ciuhandu ca unii ar fi rai si altii buni? incearca sa plimbi ursul. poate te pricepi mai bine acolo, decat la tentative de maipulare gen DDTV

o mica dilema a spus: (ianuarie 27th, 2012 at 15:06 )

pt @mica dilema
deschide ochii si citeste mai bine ce am scris ” atitudinea liderilor locali”, scoate-ti vata din urechi si asculta mai bine. poate pricepi

Paul Snaider a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 12:40 )

Bravo Ciuhandu. Aista barbat !

ms a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 18:39 )

Ciuhandu ii un oportunist ce nu mai vrea sa lase ciolanu din mana

MIUTZ a spus: (ianuarie 29th, 2012 at 16:59 )

dom Primare se pinje pe revolotzonari sa merje la munca nu la cerut pomeni casha zice si dom Scretare Cojocare ca destul or cershit. ezact ca comonishti ileganlishti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.