Guvernul de tehnocrați sprijinit de PNL are și membri care habar n-au pe ce lume sunt! Spune asta consilierul județean liberal Adrian Pășcuță, care crede că Executivul ar fi trebuit să cam treacă peste haosul lăsat în urmă de PSD.
5,8 milioane de euro! Atat va cere primaria de la UE, pentru ca Liceul Ungureanu sa nu se darame de tot
Impunătoarea clădire a Grupului Școlar „Emanuil Ungureanu”, situată în centrul Timișoarei și aflată într-o avansată stare de degradare, nu va reveni prea curând la vechea înfățișare. Reabilitarea costă aproape șase milioane de euro, bani pe care PMT îi vrea de la UE. Liniile de finanțare nu au fost încă deschise.
Grindeanu vede paiul din ochiul lui Robu, dar nu si barna din ochiul PSD
Alarmat nevoie mare de stadiul lucrărilor din zona Cetate, ministrul, deputatul și președintele PSD Timiș Sorin Grindeanu și-a dat cu presupusul că acolo poate interveni penalul. Ca timișorean îngrijorat de fața orașului, dar și de banii publici, plus șef al opoziției la administrația Robu, Grindeanu are toate motivele să tragă un semnal de alarmă în privința lucrărilor.
Noua milioane de euro, in pericol de a fi pierduti la Spitalul Judetean
CJ Timiș anunța, în vară, demararea unui proiect pe fonduri europene care ar fi trebuit să schimbe radical înfățișarea mai multor ambulatorii ale Spitalului Județean. Cu nouă milioane de euro ar fi trebuit cumpărată aparatură medicală de ultimă oră. La prima licitație nu s-a prezentat nimeni, iar termenul este 31 decembrie…
Fondurile europene, salvarea sistemului sanitar din Romania
Problemele sistemului sanitar ar putea fi rezolvate, dacă România ar avea o strategie bine pusă la punct în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Asta crede deputatul liberal de Timiș Cornel Sămărtinean.
Vin fonduri pentru dezvoltarea mediului rural! Autoritatile locale si privatii, asteptati cu proiecte
Firmele care doresc să investească în mediul rural, în special în agricultură, au la dispoziție numeroase fonduri nerambursabile. Situația este la fel și pentru autoritățile locale rurale, care ar putea beneficia de susținere substanțială prin Programul Național de Dezvoltare 2014 – 2020.
Incepe Caravana Fondurilor Europene in Regiunea Vest
În perioada 11 – 20 mai va avea loc Caravana Fondurilor Europene în Regiunea Vest. Caravana va trece prin Arad, Timișoara, Reșița, Deva. Startul va fi dat luni, în Arad, în sala de ședințe „Vasile Goldiș” a CJ, de la ora 10.
De ce si-ar da Victor Ponta demisia? Doar mai este de furat in Romania
Săptămâna trecută, mai mulți lideri politici, dar și reprezentanți ai societății civile i-au cerut demisia lui Victor Ponta din funcția de premier. Se întâmpla după ce procurorii DNA au demarat o amplă anchetă pe marginea unei fraude la bani europeni.
Peste 2,2 milioane de euro nerambursabili, pentru reabilitarea Liceului Calderon
Liceul „JL Calderon” va fi reabilitat pe fonduri europene. Lucrarea a început deja, este executată de o firmă din Ploiești și va dura 12 luni. Este cea de-a treia unitate de învățământ importantă din Timișoara, după Lenau și Loga, care va beneficia de finanțare nerambursabilă pentru aducerea la standarde moderne.
Robu promite: Zeci de tramvaie noi și linii reabilitate, totul gandit vizionar
Tramvaie noi și reabilitări de zeci de kilometri de linii – așa sună planurile primarului Nicolae Robu, dar nu pentru viitorul prea apropiat. În prima fază, la Timișoara vor ajunge cele două garnituri reabilitate, dar municipalitatea vrea să cumpere câteva zeci de tramvaie nou-nouțe. Achiziția s-ar putea face însă exclusiv pe fonduri europene.
Timisoara ar putea avea tramvaie noi pe bani europeni, dar pana atunci sunt bune si cele de 40 de ani
Timișorenii s-ar putea bucura totuși de tramvaie noi, nu doar de unele de 40 de ani reabilitate. Primarul Nicolae Robu a aflat de la Ministerul Dezvoltării că un proiect de cumpărare de mijloace de transport în comun este eligibil pe fonduri europene. Până atunci mai e, iar pe liniile din oraș circulă aceleași vagoane ramolite.
CJT vrea sa relanseze turismul din Timis cu fonduri europene
În ultima ședință de plen din 2013 a Consiliului Județean Timiș s-a aprobat participarea județului la constituirea Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului. Aceasta este formată pe un model care funcționează de mulți ani în Germania, la Rosenheim, unde sunt promovate toate tipurile de turism cu sprijinul consiliului județean. Noua asociație este văzută de vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, ca o mană cerească pentru turismul din vestul țării.
Declaratii, explicatii, angajamente
Eugen Teodorovici: Excesul de reglementare a îngreunat absorbţia fondurilor europene Victor Ponta: Câte proiecte au fost moștenite de la „faimoșii miniștri ai Economiei de dinainte”, care nici măcar nu au fost deschise? Dan Nica: 3.000 de proiecte nedeschise. Maria Grapini: 1.700 astfel de proiecte. Varujan Vosganian: Cuvântul cheie este competitivitatea. Noi, ca ţară, suntem complementari,…
Sanse pentru cresterea absorbtiei: n+2 devine n+3
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, nereușind să deblocheze birocrația excesivă în derularea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, a insistat la CE, și are șanse mari de a obține, pentru creșterea perioadei limită de implementare a acestora, de la doi ani la trei ani, față de anul de alocare a sumelor din actualul ciclu financiar.
Programul energetic european pentru relansare
Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Casa Depositi e Prestiti și Deutsche Bank au lansat la 1 iulie 2011 un nou fond european de eficacitate energetică, sub forma unui parteneriat public-privat, deschis oricărui organism de investiții, public sau privat, destinat să sprijine inițiativele în materie de eficacitate energetică și energii regenerabile.
Gargara, nu administratie
Gheorghe Ciuhandu a plecat din primărie cu un gust amar. După cum a declarat la ultima conferință de presă, de abia aștepta momentul să părăsească această „cloacă” politică. Până acum ceva vreme, scena politică de care vorbea fostul edil țărănist nu era chiar așa de stătută, ba chiar dădea senzația unei atmosfere plăcute.
Simi de la Otelu Rosu l-a inlocuit pe Frunzaverde si a ajuns la DNA
Primarii mai multor localități din Caraș-Severin au fost duși la audieri la DNA, într-un dosar care vizează fraude cu fonduri europene. Printre aceștia, Iancu Simion Simi, edilul din Oțelu Roșu, șeful PD-L Caraș-Severin, după plecarea lui Sorin Frunzăverde la PNL. Numele „Ayatollahului” pare strâns legat de acest caz.
Eligibilitatea TVA-ului in proiectele finantate din fonduri europene
În noiembrie 2011, prin HG nr. 1135/2011, Guvernul României a amendat HG nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, transformând taxa pe valoare adăugată aferentă proiectelor finanţate din fonduri structurale dintr-o cheltuială preponderent neeligibilă, într-una potenţial eligibilă începând cu 1 ianuarie 2012. Prin HG 1135/2011, cheltuiala…
Stadiul absorbtiei fondurilor structurale (II)
Continuăm seria articolelor despre situaţia absorbţiei fondurilor structurale în România cu o prezentare a Programului Operaţional Regional. Pentru finanţarea POR, pe parcursul perioadei de programare 2007-2013 au fost alocate aproximativ 4,568 miliarde de euro. Din acestea, 3,726 miliarde euro (84%) reprezintă finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), adică 19,4% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate pentru finanţarea Obiectivului Convergenţă în România.
Bolnavi tratati in conditii moderne in ambulatoriul de la Maxilo-Faciale
Ambulatoriul Clinicii de chirurgie cranio-maxilo-facială va fi redeschis în două săptămâni. Acesta a fost reabilitat cu fonduri de aproape 800.000 de euro din Programul Operaţional Regional 2007-2013.