Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine din nou în ajutorul persoanelor din mediul de afaceri. De data aceasta, celor interesați li se propune un curs de manager de proiect, care va debuta în luna iunie.
Seminariile vor avea loc în perioada 21 iunie – 7 iulie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. „Pornind de la experiența îndelungată în coordonarea și implementarea de proiecte finanțate, cât și apropiata lansare a finanțărilor în «noul POSDRU» 2014-2020, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, propune o nouă abordare a acestui domeniu în cadrul cursului manager de proiect (COR 242101)”, transmit reprezentanții CCIAT Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări, iar certificatele obținute la absolvire sunt recunoscute la nivel național și internațional, ele fiind emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Programul se adresează tuturor celor care doresc să acumuleze cunoștințe și abilități în domeniul managementului de proiect. Formarea se axează pe conceperea şi implementarea proiectelor finanțate atât din domeniul public cât și din cel privat. Vor fi tratate modalitățile de redactare a unui proiect şi tehnicile managerilor de a asigura un bun control asupra proiectelor. CCIAT asigură asistență în vederea pregătirii proiectului final de absolvire. Certificatul de absolvire pentru ocupația „Manager de proiect” este o condiție esențială pentru oricine dorește să deruleze proiecte cu finanțare europeană. Informații suplimentare și înscrieri, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, cam. 104, tel. 0372-185.273 și 0742-924.344, e-mail: mmuresan@cciat.ro.
Comentarii prin facebook