Arhiva pentru eticheta: ostaficiuc

Miscarea Populara a cazut, Ciuhandu s-a dus la Bucuresti

La doar o săptămână după ce Colegiul Director al PD-L dădea liber filialelor județene să facă alianțe preelectorale sub numele de Mișcarea Populară, duminică seară, același for de conducere s-a răsucit complet. Alianțele preelectorale pentru alegerile locale pe care le va încheia PD-L în județe nu se vor mai numi Mișcarea Populară.

Ostaficiuc i-a oferit lui Boc o masa romantica la lumina lumanarilor

Cu ocazia prezenţei la Timişoara a conducerii naţionale a PD-L, liderul local al acestei formaţiuni politice, Constantin Ostaficiuc, s-a gândit să le prezinte înalţilor goşti marea ctitorie a epocii sale: Bastionul Theresia. Ocazie cu care a dat şi o masă la unul din localurile din incinta mândriei arhitectonice a Consiliului Judeţean Timiș.

De ce tace PD-L Timis?

Nu de o zi, două, ci de câteva luni, PD-L Timiş tace. Şi tace adânc, profund, mai să crezi că e un semn de înţelepciune. Nici conferinţe de presă, nici declaraţii ale unor lideri, nimic. Am înţeles, a fost vară, concedii, dar au trecut şi acestea. Şi tot nimic. Nu-l punem aici la socoteală pe măscăriciul de serviciu al televiziunilor „moguleşti”, Alin Popoviciu.

Falca eclipseaza “Brandul”

Membrii guvernului, dar şi liderii centrali ai PD-L nici nu se mai obosesc să-şi ascundă răceala vizavi de liderul CJ Timiş şi al PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. Pentru a doua oară consecutiv, în decurs de numai câteva zile, Timişoara este ocolită de vizitele guvernamentale, în favoarea Aradului.

Ce se mai intampla cu Poli?

După o scurtă perioadă furtunoasă, în care fel de fel de treanca-fleanca din politică, mai mult sau puţin apropiaţi de Poli, s-au băgat în seamă ca să-i vadă lumea cât de polişti sunt, peste toate lucrurile s-a aşternut tăcerea. Mari „revoluţionari” la un moment dat, până la a cere mutarea echipei în Serbia, liderii din administraţie tac acum.

Conflictul de interese – de la „brandul” Ostaficiuc la Elena Udrea

Doamna ANI de la Bucureşti l-a prins cu mâţa în sac pe autointitulatul „brand politic” Constantin Ostaficiuc, pe motiv de conflict de interese. Faptele sunt clare şi nu trebuie foarte mult dezbătute. În calitate de preşedinte al CJ Timiş, Ostaficiuc a semnat un contract prin care a concesionat firmei familiei sale o parcelă a instituţiei pe care o conduce, plus tot felul de facilităţi.

Top