Vorba aia: n-am precupeţit niciun efort să-l apăr pe Marian Iancu de acuzele mai mult sau mai puţin întemeiate ale diferiţilor opinenţi. Ba chiar l-am lăudat ca pe un bun manager, omul care a scos pe Poli din plictisul mijlocului de clasament pentru a o aduce în pragul Champions League. O bună parte din ce-a făcut Marian Iancu la acest club merită încă lăudat, indiferent ce se va întâmpla cu echipa după o eventuală retrogradare în liga a treia, din pricină de nevalidare a licenţei pentru ediţia viitoare de campionat şi pentru competiţiile europene. Ce nu pot însă să înţeleg din ce-a făcut patronul BkP de ce-a jucat clubul la poker, mergând la cacealma. Fără să avem încă răspunsul oficial, fie că va fi un dezastru, fie că vom scăpa ca prin urechile acului, Marian Iancu nu avea dreptul să rişte viitorul clubului pentru ambiţiile sale în arta şmecherescului. Niciun moment nu m-am îndoit de siguranţa preşedintelui Iancu în problema acordării licenţei, la cum defila el cu armata de avocaţi şi economişti prin birourile federaţiei. Pentru că orice om cu capul pe umeri nu s-ar fi expus precum căţeaua în călduri în faţa poftei şefilor FRF de a face sex cu perversiuni cu clubul de pe Bega. Pe de o parte, federalii nu-şi permiteau reactivarea amenzii UEFA de la ultima licenţiere a Craiovei. Apoi, nu era suficient de clar că FRF a sabotat dosarul Politehnicii din cazul palmaresul, ţinând partea italianului Zambon? În ciuda faptului că misiunea unui for asociativ este să apere interesele membrilor săi, nu să-i lovească pe la spate cu prima ocazie.
Pe de altă parte, să-l acuzi acum pe Marian Iancu că nu a scos șapte milioane de euro să plătească datoria la Fisc e ca şi cum ai reproşa Somaliei că nu dă de mâncare la copii ăia rahitici. De unde să dea Marian Iancu șapte milioane de euro, când omul a terminat cam de multişor cu politica aruncării banului ca neamul prost pe fruntea manelistului? Ce nu pot să înţeleg din strategia şefului de la Poli este de ce nu a solicitat rambursarea aceea de TVA pe firma folosită în cazul divizării? Ca apoi să vină cu acea sumă majorare de capital la firma care administrează clubul? Aaaa, nu dă statul bani înapoi din TVA? Bun. Măcar atunci domnul Iancu putea să-şi fi riscat viitorul său financiar, împrumutând acei bani pentru a stinge acest litigiu privind licenţa. E ca la cazino. Mă împrumut să pun banul pe masa de joc în ideea că voi câştiga dublu. Nu-mi pot imagina că Marian Iancu ar fi fost în stare să piardă 15 milioane de euro din participarea în grupele Champions League, fiind totuşi la 90 de minute de titlul de campion, pentru cele șapte milioane datorie la Fisc. Dacă tot voia să rişte, să-şi fi riscat omul propriul portmoneu, nu existenţa şi imaginea principalului brand al oraşului Timişoara, cum chiar petrolistului îi plăcea să o prezinte pe Poli. Ce e de făcut? Să vedem care va fi acum puterea de reacţie a municipiului, a administraţiei locale şi judeţene pentru a prelua ce se mai poate salva din fotbalul timişorean, cu tot cu cele șapte milioane de euro datorie, după colapsul ce va să vină dacă nu primim licenţa. Timişoara cu tot ce înseamnă ea – oameni de afaceri, politicieni, edili – de abia acum poate dovedi că este capabilă să fie mai mult decât a fost Marian Iancu, adică bună de gură.
Comentarii prin facebook