Poli are şanse duble de a cuceri trofeul Campionatului Naţional de Juniori A la fotbal. Ambele reprezentante al clubului alb-violet, Poli 1992 şi Poli 2002, s-au calificat în semifinalele competiţiei.
Juniorii clubului Poli au reuşit o performanţă remarcabilă. Ambele echipe care au evoluat la turneele zonale au trecut în actul următor. Formaţia antrenată de Robert Fruşa s-a calificat încă de vineri în semifinale, însă alb-violeţii au mai avut de jucat o partidă şi duminică. Meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost câştigat de echipa de pe Bega cu 2-0, după golurile lui Aldea (’17, din penalty) şi Pleşcan (’52). Echipa trimisă pe gazon a fost formată din Iordache, Dăruială, Altmayer, Voiculescu, Toma, Cobzariu, Homan, Aldea, Pană, Pleşcan şi Ardelean, iar pe parcurs au mai evoluat Ostafie, Stancu, Iovan, Ştirbu şi Leică. De victorie şi calificare s-au bucurat şi elevii lui Cristian Contescu. Poli 2002 a învins FC Braşov cu 2-1, graţie reuşitelor lui Artean (‘56) şi Constantinescu (‘88), după ce la pauză erau conduşi de gazde cu 1-0. Echipa câştigătoare a fost formată din Tcaciuc (Gârlea), Damian (Tănase), Stănilă, Belu, Zele, Coşovanu (Neamţu), Constantinescu, Artean, Lupancu, Mucsi (Căluşaru) şi Vântură (Precupanu). Lupta pentru câştigarea competiţiei s-ar putea da chiar între cele două echipe timişorene. Asta dacă Poli 1992 trece de Dinamo, iar Poli 2002 învinge Viitorul Constanţa. Meciurile din semifinale se vor juca în sistem tur-retur.
Comentarii prin facebook