Juniorii de la Poli, în semifinale!

Grupa de jucători născuţi în 1992 a Politehnicii s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional de Juniori A. Performanţa poate fi realizată şi de Poli 2002, care în acest moment este liderul grupei.

Vineri s-a disputat cea de-a doua etapă a turneelor zonale ale Campionatului Naţional de Juniori A. În grupa C, echipa de juniori antrenată de Robert Fruşa a învins cu 3-0 Universitatea Cluj. Golurile au fost marcate de Velici (‘13 şi ‘58) şi Szalkay (‘82). Alb-violeţii au început cu Iordache, Dăruială, Iovan, Voiculescu, Toma, Nicoară, Aldea, Stancu, Pană, Velici şi Pleşcan, iar pe parcurs au intrat pe gazon Cobzariu, Homan, Szalkay, Altmayer şi Ardelean. Poli ‘92 a mai bifat joi o victorie (3-1 cu Pandurii), astfel că matematic este calificată în semifinalele competiţiei. Echipa lui Fruşa mai are însă de disputat o partidă, duminică, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş. Meciul se dispută de la ora 11,30, pe terenul sintetic al stadionului „Dan Păltinişanu”.
La cea de-a doua victorie se află şi Poli 2002. Echipa pregătită de Cristian Contescu a trecut vineri de CSM Râmnicu Vâlcea, cu 2-0, după golurile lui Coşovanu (‘3) şi Mucsi (‘34). Din formaţie au făcut parte Tcaciuc, Belu, Stănilă, Oberşterescu (Rigo), Zele, Artean, Constantinescu, Coşovanu (Lupancu), Damian, Mucsi (Precupanu) şi Vântură (Neamţu). Poli 2002 ocupă prima poziţie în cadrul grupei D, cu opt puncte, urmată de CFR Cluj şi Fc Braşov, cu câte patru şi Râmnicu Vâlcea, cu zero puncte. Echipa de pe Bega joacă duminică partida decisivă, cu FC Braşov. Pentru a ajunge în semifinale, timişorenilor le este bun orice rezultat, chiar şi o înfrângere, dar nu la mai mult de două goluri diferenţă. (sursa foto: facebook.com)

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere

La şase zile de la marea sărbătoare de pe Bega care a marcat revenirea Politehnicii în Liga a II-a, timişoirenii au mers pentru penultima etapă a play-off-ului, la Zalău. După un meci de uzură, gazdele au reuşit victoria cu 1-0, rezultat cu care rămân cu şanse la baraj. Este prima înfrângere a timişorenilor, după 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.