Fotbaliştii lui Poli s-au întors la Timişoara, după încheierea cantonamentului din Spania. Deşi au câştigat doar o partidă amicală la Marbella, alb-violeţii sunt siguri că în campionat va fi altfel.
Rezultatele din partidele amicale contează mai puţin, susţin jucătorii lui Poli, care sunt convinşi că, la reluarea campionatului, echipa va arăta o altă faţă. „Nu ne luăm după rezultatele din amicale, fiecare echipă are plusuri şi minusuri, pe care trebuie să le corecteze. Uhrin ştie ce mai e de facut pentru a ne pune la punct până începe campionatul.” a spus Helder, la sosirea pe aeroport. Alb-violeţii se plâng şi de oboseală, dar, spun ei, aceasta va trece cât de curând. „A fost bine, putin obositor, dar ne revenim pe parcurs. Am jucat câteva partide amicale, dar rezultalele contează mai puţin. Important este ca în campionat să câştigăm toate meciurile. Am luat multe goluri, dar aceste meciuri sunt ca nişte antrenamente. În campionat va fi altfel”, a afirmat fundaşul lui Poli. Alb-violeţii sunt liberi până duminică, când va avea loc reunirea lotului.
Comentarii prin facebook