Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, şi-a prezentat, luni, la Timişoara, moţiunea „Reformiştii”. Macovei, care susține că este mai credibilă decât Elena Udrea și Vasile Blaga, speră ca pe 23 martie să devină preşedintele PD-L.
Francisc Boldea reales, la PSD la congres!
Francisc Boldea a câştigat fără probleme un nou mandat în fruntea PSD Lugoj. Primarul a candidat de unul singur şi, evident, a câştigat. În unanimitate.Francisc Boldea a câştigat fără probleme un nou mandat în fruntea PSD Lugoj. Primarul a candidat de unul singur şi, evident, a câştigat. În unanimitate, la fel ca și vicepreședinții.
Fosta sefa de campanie a lui Dorin Candea a vrut sa-i sufle lui Blaga presedintia PDL!
Jurnalista Simona Ela Fica, cea care a încercat să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al PDL, a tatonat și filiala Timiș a „portocaliilor”. Fica susține că este membru de partid din 2002 și, mai mult decât atât, a fost șefă de campanie a unui candidat la parlamentare din Timiș!
Tinerii conservatori au presedinte „boboc”
Cosmin Mirişan, intrat de doar câteva luni în organizaţia de tineret a PC Timiş, a dat lovitura, sâmbătă seara, la Casa Studenţilor. El a devenit noul preşedinte al TC Timiş după ce l-a învins pe Marian Cucşa, fostul președinte al tinerilor conservatori.
Teoretic, 140 de delegati din Timis vor vota cu Blaga la conventia PD-L
Vasile Blaga se bazează, teoretic, pe 140 de voturi ale membrilor PD-L din Timiş la convenţia extraordinară din 23 martie a democrat-liberalilor. Senatorul de Timiş candidează pentru un nou mandat în fruntea democrat-liberalilor şi până acum are doi contracandidaţi: foştii miniştri Elena Udrea şi Monica Macovei.
„Brindusu’” Armanca, presedinte la Forta Civica Timisoara
Mişcare surprinzătoare făcută de oamenii lui MRU din teritoriu. Forţa Civică a început să se extindă în Timiş, deşi duce lipsă acută de membrii cotizanţi. Primul pas a fost înfiinţarea organizaţiei municipale, care are un președinte-surpriză, proaspăt demisionat din PNL.
Grindeanu are deja un candidat preferat la presedintia CJ Timis
Deputatul PSD Sorin Grindeanu ar fi foarte fericit dacă Alin Popoviciu (PD-L) ar candida pentru funcţia de preşedinte la Consiliul Judeţean Timiş, în 2016. Doar așa social-democrații și-ar asigura fără mari dureri de cap încă un mandat la conducerea județului.
Ostaficiuc si-a cedat scaunul de presedinte al PDL Timis
Ședință cu scântei la ultima întrunire a Biroului Județean al PDL Timiș. Vremurile când Constantin Ostaficiuc, zis „Brandul”, conducea filiala fără ca nimeni să nu scoată nici cel mai mic zgomot au cam apus. Degringolada tot mai mare din filială a condus și la tot mai multe critici din interior împotriva „Brandului”.
Cornel Samartinean a preluat PDL Timisoara
S-au produs, în sfârșit, primele mișcări de trupe la PDL Timiș, după alegerile parlamentare din decembrie. Organizația Timișoara are un nou președinte, în persoana deputatului Cornel Sămărtinean.
Cand va fi decuplata Dreapta de la aparate?
Poporul ăsta a fost chiar prea generos când a oferit PDL vreo 17 procente cei ce s-au obosit să meargă la vot în „Duminica Mitomanului”. Dacă obțineau doar 8%, tot prea mult era pentru un partid care pare să nu mai respire. Astăzi, PDL vorbește cam de 0,34%, găsind cu greu calea spre un rating mai bun decât al lui Gigi Becali.
Delir maxim: Gigi Becali vrea in locul lui Crin Antonescu!
Proaspătul deputat PNL Gigi Becali a luat-o razna de tot și pare să nu mai poată fi oprit. El a declarat, marți, pe holurile parlamentului, că vrea să ajungă președinte al PNL, în momentul în care Crin Antonescu va ajunge la Palatul Cotroceni. Mai mult, Becali afirmă că Antonescu chiar ar trebui să-l roage să preia șefia PNL.
Alin Popoviciu, presedinte interimar la PD-L Timis!
După ani de zile în care a condus cu mână de fier PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc va renunţa la funcţia de preşedinte. Este o chestiune de ore până când va fi făcută publică noua conducere interimară a PD-L Timiş.
Surprize la PDL Timis: Danut Groza i-ar putea lua locul lui Ostaficiuc
Surse din PDL Timiș afirmă că zilele lui Constantin Ostaficiuc în fruntea filialei sunt numărate. Și asta, după a doua înfrângere rușinoasă din acest an a celui care, nu cu mult timp în urmă, se autointitula „brand” politic regional.
Ioan Cartis, presedinte de onoare la Poli Timisoara
Conducerea lui Poli Timişoara începe să conştientizeze că imaginea este sfântă în orice domeniu, dar mai ales în fotbal. Poli Timişoara va avea şi un preşedinte de onoare: Ioan Carţiş, care este şi cetăţean de onoare al oraşului.
Victor Dumitrascu a ajuns oficial la CJAS Timis
Victor Dumitrașcu a revenit, luni, la șefia CJAS Timiș. El a fost instalat în funcția rămasă vacantă după demiterea fostului președinte-director general Cristian Careba printr-un ordin al președintelui CNAS. Dumitrașcu a fost șeful laboratorului Spitalului Județean și a mai fost, în două rânduri, director la CJAS.
Cum a ajuns o mare prostie cea mai frumoasa „promisiune” a USL
Când Germania Angelei și Europa Barosso-ului se văicăreau pe umerii Curții Constituționale din România, probabil că, așa democratici cum sunt ei, aveau în imagine deranjarea de către „cârlani” a ceva sacru. Cum niște judecători cu peruci buclate pe cap și ajunși la o maturitate profesională incontestabilă sunt luați pe sfânta drâmbă de niște șmecheri din politică.
Duplicitar: si Ciuhandu a fost numit presedinte interimar de Pavelescu
În urmă cu patru luni, lui Gheorghe Ciuhandu i-a plăcut să fie numit președinte interimar al PNȚCD Timiș. Numirea a fost semnată de Aurelian Pavelescu, pe care acum Ciuhandu îl consideră „președinte nelegitim”.
Referendumul s-a incheiat, scandalul abia incepe
Secţiile de votare din România s-au închis. Biroul Electoral Central va anunța, la jumătate de ceas după miezul nopții, datele referitoare la prezenţa la urne. USL susține că a numărat peste 9,2 milioane de voturi, deci referendumul este validat.
PD-L propune boicot la referendum, Basescu e de acord
Colegiul Director al PDL a decis, marți, să boicoteze, prin neprezentare, referendumul pentru suspendarea președintelui, care avea loc pe 29 iulie. Traian Băsescu anunțase deja că ia în considerare o astfel de decizie. Acum câteva zile, Băsescu declara că le cere românilor să meargă la urne.
Bojin da afara 10% din angajatii CJT
Președintele CJ, Titu Bojin, nu e deloc mulțumit de felul în care merg lucrurile în instituţia condusă, până acum o lună, de Constantin Ostaficiuc. El va da afară cel puţin 200 din cei 2.000 de angajaţi și va crește salariilor funcționarilor cu vechime.