Noua platformă politică de stânga construită de Marian Vanghelie și Mircea Geoană îl lasă rece pe președintele PSD, Timiș Sorin Grindeanu. Social-democratul crede că este vorba despre un „circ”, la care nu vor adera însă parlamentarii de Timiș.
Si mana PSD-ului Grebla se facu
Așadar, PSD se făcu încă o dată de culoarea maro, după ce DNA îl săltă pe onorabilul Toni Greblă, pentru niște coțcării în cârdășie cu un fin interlop din etnia lui Bercea Mondial. (Asta, ca să dau exemplu de alt fin celebru.) A fost nevoie ca PSD să-l pună pe Toni Greblă judecător la CCR pentru ca România să străpungă încă o frontieră.
Nicolae Robu, acest nea „Jana d’Arc” de pe Bega
Ca timișorean dezavantajat de raportul defavorabil dintre contribuția la bugetul de stat și investițiile centrului în județul Timiș, comparabil cu alte județe, îmi pare bine că primarul Nicolae Robu protestează public la adresa guvernului PSD.
Cu primarul in arest, majoritatea din CL Recas vrea sa schimbe… viceprimarul
Viceprimarul social-democrat din Recaș, Alin Neamțu, ar putea fi schimbat din funcție săptămâna viitoare. Liberalii din CL Recaș au depus deja o solicitare de convocare a unui plen, motivând că există o nouă majoritate. Primarul Teodor Pavel a fost arestat marți seară, în cazul de corupție care a zguduit IPJ Timiș.
Blestemul ordonantei traseistilor
A căzut și prima victimă a deja celebrei ordonanțe a traseiștilor, ba chiar, prin extensie, sunt mai multe. E vorba de primarul comunei Recaș, Teodor Pavel, omul-cheie, eventual alături de Marcel Crăciunescu, în mega-scandalul care a condus la decapitarea Poliției Timiș.
Grindeanu nu mai vrea sa fie coleg cu Alibaba si alti 40 social-democrati
Pentru câteva secunde, duminica mi-a fost mai frumoasă după ce am aflat că Sorin Grindeanu, ministru în Cabinetul Ponta și președinte interimar al PSD Timiș, a anunțat că de acum înainte partidul nu va mai fi casă bună pentru cei care au probleme cu justiția.
Aproape 113.000 de euro de la bugetul de stat pentru partide! PSD are partea leului
În luna decembrie, partidele politice au primit de la bugetul de stat peste jumătate de milion de lei. Evident, primul pe lista subvențiilor a fost PSD, urmat de PNL. Cei mai puțini bani, sub 350 de euro, au ajuns la PNȚCD.
Ponta nu vrea sa spuna daca mai candideaza la sefia PSD
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat, luni, să răspundă clar la întrebarea dacă va candida pentru încă un mandat la şefia acestei formațiuni politice. Congresul PSD nu va avea loc în luna martie, urmând să fie convocat doar Consiliul Național.
Pe motiv ca face PSD de ras, Birsasteanu vrea capul viceprimarului Stoia
Potrivit unor surse din PSD, zilele lui Traian Stoia în scaunul de viceprimar al Timișoarei sunt numărate. Și asta nu fiindcă ar fi dat jos de noua coaliție PNL-PDL, el urmând să fie „ras” chiar de propriul partid. Cel care ține foarte mult la înlocuirea lui Stoia este noul președinte interimar al PSD Timișoara, deputatul Florică Bîrsășteanu, numit în această funcție după ce Sorin Grindeanu a „promovat” șef la organizația județeană.
Intoarcerea lui Voda Poenaru
Fără prea multă luptă, Sorin Grindeanu a primit pe tavă ceea ce-și dorea de tare multă vreme. Nu, nu e vorba de funcția de ministru în trecătorul Guvern Ponta IV, ci aceea de șef suprem al PSD Timiș. Asta, după demisia pe motiv de multe probleme a lui Titu Bojin.
Investitiile guvernului PNL in Timis? Floare la ureche
PSD anunță ce ar vrea să facă pentru Timișoara în acest an de guvernare, dar, cum are șanse teoretice să plece de la putere, lansează câteva teme prin care să pună într-o lumină proastă un viitor cabinet liberal. Cabinet care, nefăcând nici măcar ce PSD a lăsat impresia că începe să facă, va ajunge, în scurt timp, să fie criticat vehement într-un fief electoral cu multe așteptări într-o guvernare de dreapta.
Deputatul PSD Dorel Covaci, trimis in parlament ca sa vorbeasca mai putin de… 20 de secunde pe an!
Un deputat de Timiș a reușit „performanța” ca, în doi ani de mandat, să vorbească în plenul Camerei exact… 39 de secunde! Asta nu l-a împiedicat însă pe Dorel Covaci (PSD) să fie unul dintre semnatarii proiectului de lege care prevede pensii nesimțite pentru foștii parlamentari.
Leapsa cu stadionul sau cadoul otravit transmis de PSD catre PNL
Guvernul PSD a devenit extrem de binevoitor cu Timișoara în ultimele zile. Ba aș spune dubios de binevoitor. E drept, doar cu gura, dar tot e ceva, față de trecut. Astfel, în urmă cu două-trei zile ministrul Sănătății, Nicu Bănicioiu, a afirmat că nu se mai face spital regional la Cluj, ci la Timișoara.
PSD si PC se pregatesc de alegerile din 2016, PNL vrea sa termine intai fuziunea
Președinții de filiale din Timiș și-au făcut deja planuri pentru anul proaspăt început. Noul PNL are ca principală preocupare fuziunea dintre vechiul PNL și PDL, în timp ce PSD trebuie să treacă întâi de cele două conferințe pentru alegerea președinților de la județ și municipiu. Conservatorii Mariei Grapini nu renunță la ideea de a merge singuri la „localele” din 2016, inclusiv la Primăria Timișoara.
Vremea traseistilor
Probabil caz unic în lume, în România, o lege a fost suspendată pentru 45 de zile printr-o ordonanță de urgență. Exact, e vorba de ordonanța care a permis vagabondajul politic al aleșilor locali. Totul, cu un singur scop: victoria lui Victor Ponta în alegeri. În Timiș, PSD s-a îmbogățit cu 19 primari prin această ordonanță, dar tot degeaba.
A fost si Timisoara „rosie” odata
Oraș care a votat dintotdeauna cu dreapta, Timișoara a avut o scurtă rătăcire în primăvara anului 2014. Atunci când PSD a câștigat lejer atât alegerile europarlamentare, dar și un scrutin parțial pe Colegiul III. Ar exista totuși o explicație pentru această defecțiune, dincolo de campania execrabilă a PNL: prezența la vot a fost sub 20%. În toamnă, Timișoara avea să se răzbune cu vârf și îndesat la alegerile prezidențiale.
Casa Poporului intra in pamant. De rusine
Cine s-a obișnuit cu distracția din electoralul 2014 trebuie să vadă anul care stă să-nceapă ca pe unul al pusului pe muncă. Deși n-ar fi rea mai multă eficiență, nu e vorba de o osteneală suplimentară pentru omul de rând.
Pe cand rectorul Pirtea era in tandreturi cu Ponta si PSD
Înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, rectorul UVT Marilen Pirtea devenea inamicul numărul 1 al PSD, pe motiv că îi invitase pe cei doi candidați la o dezbatere publică la Timișoara. Or, Victor Ponta dorea dezbatere doar la Antena 3 și RTV, de unde și nervii întinși în PSD. Culmea, același Pirtea în primăvară a fost la un pas să candideze pentru PSD pe Colegiul III deputați. În acest sens vorbise inclusiv cu Ponta.
PSD, si batut, si ingropat in datorii
În condițiile în care a pierdut lamentabil alegerile prezidențiale, PSD a avut, de departe, cea mai costisitoare campanie electorală. Datoriile acumulate de social-democrați sunt de trei ori mai mari decât ale celorlalte partide la un loc.
Suferintele tanarului Victor
Foarte probabil, acest Crăciun a fost pentru Victor Ponta unul dintre cele mai triste din viață, el nereușind încă să treacă peste coșmarul zilei de 16 noiembrie. O tristețe care se desprinde extrem de clar, inclusiv din mesajul pe care l-a postat pe Facebook de Crăciun.