Colegiul C. D. Loga, poligon de incercare pentru viitorul razboi PSD-UNPR?

La probabil cel mai prestigios liceu timișorean, „C. D. Loga”, a început un război pe față între director și dascăli. Peste 30 de cadre didactice au semnat un memoriu prin care o acuză pe directoarea Mariea Ștefan de comportament dictatorial, jigniri, umilințe etc. În replică, Ștefan spune că scandalul are conotații politice, atacul împotriva ei fiind dirijat din eșaloanele II și III al unui partid politic. N-a spus despre ce partid e vorba, dar se știe că e PSD, una dintre purtătoarele de cuvânt ale „răsculatelor” fiind soția președintelui executiv al PSD Timișoara. De remarcat că și Ștefan a fost numită director pe criterii politice, fiind susținută de UNPR. De fapt, în trecut, ea a fost PSD-istă, partid care a instalat-o și la șefia Inspectoratului Școlar, apoi a plecat la UNPR pentru a-și menține postul. Pe scurt, o traseistă politică în goană după ciolan. Și la fel de adevărat e faptul că atunci când 30 din 45 de dascăli spun că ceva e în neregulă, cu certitudine așa este.

Despre ce se întâmplă la „C. D. Loga” ar fi două discuții. Prima e de fond și e mult de dezbătut pe marginea ei. Și nu anume, e vorba de politizarea la cote absolut grețoase a învățământului românesc. Cu o ipocrizie maximă, toate partidele, când ajung la putere, vorbesc despre importanța educației, dar se plâng că nu sunt bani pentru acest domeniu vital. În lipsa banilor s-ar putea face însă un lucru de minim bun simț. Și anume, scoaterea politrucilor din birourile de directori. Nu numai PSD, ci toate partidele au numit nu de puține ori în funcții de directori indivizi care au un singur atu: carnetul de partid. Numai fiindcă sunt membri de partid, neveste, fiice sau amante de lideri politici, au ajuns în funcții de directori de școli. (Vorbesc la genul feminin, fiindcă mai ales în ciclul gimnazial, bărbații sunt rarități.) Se întâmplă și în Timișoara, dar în mediul rural e ceva strigător la cer. Dascălilor adevărați le vine să-și ia lumea în cap când vin în contact cu astfel de matracuci, care întâmpină mari dificultăți când trebuie să scrie o frază. Se vorbește mult de educație, dar, la nivelul de bază, aceasta a ajuns în mâna unor politruci absolut dezgustători. Pot să înțeleg că ți-ai pus oameni în fruntea inspectoratului școlar, dar să mai vii cu tot felul de tute pe post de directori de școli e mult prea mult.

Dar să ne oprim la o doua chestiune a acestei povești, care este de actualitate. Cu toate că dascălii de la „Loga” recunosc că umilința la care sunt supuși durează de mai mult timp, ei s-au răsculat tocmai acum. De ce, în ce context? Exact în acela în care UNPR e pe care să se dezintegreze, pornind de la scandalul în care este implicat liderul partidului, Gabriel Oprea. Bine, e exagerat să-i spui partid unei găști de strânsură, când nu există minima condiție a unei formațiuni politice, și anume doctrina. Lozinca cu interesul național (citește ciolanul național), care ține de docrină, e o curvăsărie de zile mari. În fine, partid de lider, UNPR e pe cale să piară odată cu „Generalul”, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu PP-DD. De fapt, cei mai mulți parlamentari și membri UNPR provin de la PP-DD. Nu mai spun că ancheta din cazul tragediei de la clubul din București trebuie să ajungă inevitabil la un alt lider UNPR, primarul Piedone de la Sectorul IV.

Dacă în urmă cu o lună, Oprea punea presiuni pe PSD, după tragedia polițistului mort într-un accident în timp ce conducea coloana oficială a Izmenarului, situația s-a schimbat fundamental. PSD știe că UNPR nu mai are cale de manevre, ușa de la PNL fiind închisă. Astfel că, în pofida bunei relații afișate, PSD va provoca tot mai mult și tot mai des formațiunea lui Oprea. UNPR are acum două căi. Merge singur la alegeri și pierde sau merge împreună cu PSD și câștigă câteva scaune de parlamentari. Probabil niciun sfert din câte ar fi oferit PSD în urmă cu o lună. Mai mult, nu știu dacă PSD mai vrea să ducă în spate piatra de moară numită Gabriel Oprea, riscând să ajungă la fund împreună cu aceasta. Astfel că, în perioada imediat următoare, o să vedem tot felul de provocări și conflicte mai mici sau mai mari între PSD-iști și UNPR-iști. Și revin la întrebarea de ce s-a declanșat doar acum războiul de la „C. D. Loga”. Exact fiindcă acum s-a primit undă verde. Lucru pe care l-a înțeles și Mariea Ștefan. Cât de moral este să duci lupte politice pe teritoriul unui liceu e o cu totul altă discuție. Și o altă dovadă cât preț se pune pe educație.

P.S. De tot hazul situația în care se află șeful PSD-ist al Sindicatului din învățământ, Virgil Popescu. Pe de o parte, el se înțelege bine și cu Ștefan, pe de altă parte trebuie să-și demonstreze atașamentul față de partid. Așa că și-a băgat capul în nisip, cum fac mai toți liderii de sindicat când apar probleme.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Un fost elev a spus: (noiembrie 2nd, 2015 at 15:20 )

Aceasta ”directoare” probabil ca este una din cele mai mari rusini pe care le-a avut acest liceu. O persoana care iubeste cearta si mereu porneste conflicte. O profesoara cel mult mediocra cu metode de predat demodate si plictisitoare. Dupa cum multa lume afirma ca probabil are acest statut datorita influentelor politice, chiar asa este. Poate ar trebui sa se uite intai in propria curte si abea apoi sa arunce cu sageti in altii, probabil ca tot ce as vrea sa ii transmit este sa isi dea demisia. Rusine!!

Un fost elev a spus: (noiembrie 2nd, 2015 at 15:22 )

Sa nu mai vorbim despre reactia profesorilor de anatomie de la facultate, cand ne-au intrebat cu cine am facut anatomie in liceu si a trebuit sa dam numele acestei profesoare cel mult mediocre, repet. Reactia a fost pe masura caracterizarii facute de mine.

anteconbega a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 08:16 )

Câstigatoare va ieşi dna Mariea, soţul dânsei petrecând partea activă din viaţă ca ofiţer de informaţii. Iar dl Popescu nu are timp de asemenea mizilicuri, domnia sa are treabă cu investiiţiile uriaşe făcute de sindicat la Băile Termale Lipova, judeţ limitrof.
Domnu’ Sasu, o vezi matale pe Mariea „amantă de lider politic”? „A unor politruci absolut dezgustători.”? Ea, „o traseistă politică în goană după ciolan.”? O „matracucă”? Nici peneţistul A. Pavelescu nu ar accepta aşa ceva, deşi individul e un personaj subevoluat!

Mihaela a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 09:33 )

Întâlnirea de la Isj a fost un demers al sindicatului. Acolo am depus memoriul.

Logan a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 09:36 )

Chiar am avut sprijin de la domnul Popescu. A participat la întâlnire si ne-a sprijinit in demersul nostru.

Logan 2 a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 09:42 )

Decizia la cine e? Eu cred ca la persoana care a numit-o, nu la noi, nu la sindicat

nelamurit a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 12:05 )

Domnule Ardelean, am vazut ca sunteti singurul care nu aveti in cuprinsul articolului punctul de vedere al sindicatului. Oare de ce? Politicul si-a bagat nasul intotdeauna in invatamant. Am sperat ca doamna inspector nu va asculta de ei. Acum ea sa rezolve situatia

apoliticul a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 12:54 )

@nelamurit
Sindicatul „apolitic” ?
Hahahahahaha

REZOLVAT a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 14:38 )

CAZUL ESTE REZOLVAT. DOAMNA A FOST DEMISA!!!!!!

LOGAN a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 14:39 )

In unitatile scolare ar trebui sa primeze politica educatiei si atat.

ycre a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 16:32 )

Deci psd-ul a invins in final…. Nimic surprinzator.

radu a spus: (noiembrie 3rd, 2015 at 21:16 )

Dezgustător, dar perfect redibil, în stilul PSD! Dar, ce să caute matracuca asta la un Centru de excelenţă?

sly a spus: (noiembrie 4th, 2015 at 08:13 )

Poate mai investigati si alte cazuri de directoare de prin Timisoara si judet(pe unde se face vin bun de exemplu) fiindca nu este singura dictatoare.
Directorii sint pusi in marea majoritate pe pile politice si nu vor pleca fara a fi inlocuiti tot cu o pila politica.

carmen a spus: (noiembrie 8th, 2015 at 09:53 )

„Loga” cel mai fancy liceu din judet? Ha, ha, ha…Domnilor invatamantul liceal de dinainte de ’90 era bine organizat si structurat! Existau licee cu diverse profile de unde ar fi trebuit sa iasa absolventi pregatiti in domeniul agro-tehnico-industrial si sanitar! Faptul ca era o rusine sa ajungi la Liceu de Constructii, Energetic, Agricol, Chimie, CFR, Miu,etc. care erau privite de sus de cei mai fancy filozofi acum isi demonstreaza absurditatea! Totusi vorbim de cele mai importante domenii de activitate din oras si din tara! Acesti elevi trebuie luati in seriosi nu sa fie Cenuresele sistemului si mai ales studiul in domeniul trebuie sa fie Putin dar Bun! Pentru ca studiile literar-culturar-istorice poti sa ti le faci si singur de pe Internet astazi! Apropo de asta, ieri m-am intilnit cu un profesor de desen din comuna care imi povestea despre copiii de mafioti si kiler din zona periferica Napoli pe care trebuia sa-i instruiasca in ale desenului ! I-am raspuns ca poate era mai bine un coleg fiu de kiler decit anumite personaje din Loga! Eu, cu toate ca eram distrusa la sfirsitul acestui „minunat liceu” am facut efortul de a prezenta si sustine proba necesara pentru calificarea de „tehnician electric”…Mi se parea o chestie Logica si de bun simt nu ca altii care o vedeau ca pe o inutilitate! In fine sper ca macar cei care au studiat Medicina sa fi ajuns Doctori buni pentru ca in conditiile astea este o mare nevoie de ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.