Primarul Nicolae Robu îi explică liderului PDL Timiş cum stă treaba cu metroul din Timișoara. Nu-i spune exact când va putea circula pe liniile subterane, dar îi dă un sfat: să nu mai stea alături „penibilii” care râd de ideile venite din biroul nr. 1 de pe CD Loga.
Protest la Finante, Bojin spune ca mutarea la Deva e inacceptabila
Sute de angajaţi ai Fiscului din Timişoara s-au adunat în faţa sediului din Piaţa 700, pentru a protesta împotriva mutării ANAF la Deva. Angajaţii au blocat activitatea și au revenit în birouri după mai bine de două ore, după ce Titu Bojin și Eugen Dogariu au promis că vor rezolva situația.
Terasele de pe strada Marasesti trag pe dreapta si ar putea aparea palmierii
Strada Mărășești a intrat în vizorul estetic al primarului Nicolae Robu. Acesta se gândește chiar să aducă și niște palmieri pe artera pietonală, unde urmează să mai fie adus niște mobilier stradal. Terasele vor fi mutate pe partea dinspre Piața Unirii, iar bicicliștii vor putea circula în voie.
Fara apa calda
Colterm anunță că, luni, între orele 8 și 18, din cauza unor lucrări de investiţii pe magistrala 2 x Dn 1000 de pe strada Musicescu, va opri furnizarea apei calde de consum la punctele termice P.T. 62, 63, 69, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 98, Rusu Şirianu, Văcărescu, Vasile Lupu şi…
Ce ma intereseaza pe mine cine se face de rahat?
Dacă astăzi totul mergea bine, buldozerele eliberau terenul, macaralele ridicau subansamblele, fierar-betoniștii și sudorii își făceau treaba cu multă abnegație, noul spital de copii prindea contur și politicienii se întreceau în laude, care mai de care ctitor al minunăției.
„Dar din dor”: o campanie pentru sufletele generoase
Pe 27 iulie, aduceți-vă aminte de oamenii dragi care nu mai sunt în viața voastră și faceți daruri oamenilor dragi pe care încă îi aveți în preajmă. Campania „Dar din dor”, desfășurată în premieră, își propune să le aducă aminte românilor să fie recunoscători și generoși.
Vacanta in limba spaniola
Trei săptămâni de distracție în limba spaniolă – aceasta este oferta echipa Via Rumania Cultura pentru copiii din Timișoara. Un curs intensiv de spaniolă destinat special celor mici va avea loc de la sfârșitul lunii iulie.
Teren de sport pe o parcela cu un milion de lei datorii catre primarie
Un nou teren de sport ar putea apărea în apropierea Casei Tineretului. Parcela de 8.000 de metri pătrați a fost concesionată Fundației „Mihai Eminescu”, ai cărei reprezentanți anunțaseră, în anii 90, că urmează să construiască un campus. Între timp, au acumulat un milion de lei datorii către municipalitate.
Duminica se iese din nou la pedalat cu „Verde pentru Biciclete”
Timișorenii sunt așteptați, duminică, la o nouă tură ciclistă organizată de „Verde pentru Biciclete”. Este cel de-al șaselea eveniment din acest an și are ca punct final localitatea Șag.
Tabara de vara la… manastire / FOTO
Pentru că stau la bloc și mulți dintre ei n-au bunici la țară, ca să-și petreacă acolo vacanțele, copiii din parohia romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” Timişoara III – Elisabetin au mers în tabară foarte aproape de casă. De toată distracția s-au ocupat 13 tineri voluntari veniţi din Polonia.
Robu, despre mutarea Finantelor: „Sper ca Guvernul USL nu va gresi”
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, habar nu avea că, la București, colegii lui de partid au decis mutarea sediului viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice la Deva. Robu crede că „Guvernul USL care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara” va lua totuși decizia corectă.
PNL loveste dur Timisoara: sediul regional al ANAF se muta in Hunedoara
O veste crudă a căzut ca un tăvălug peste liderii PNL Timiș vineri dimineață. Aceasta, după ce au aflat că, joi seară, la București, șefii partidului au decis ca sediul ANAF la nivel regional să fie mutat de la Timișoara la Deva.
Zilele Fabricului
Consiliul Consultativ de Cartier Fabric, cu sprijinul Primăriei Timişoara organizează Zilele Fabricului. Evenimentul ajuns la ediția a cincea se va încheia duminică.
Expozitie de gravuri Durer, la Muzeul de Arta Timisoara
Până la finele lunii august, timișorenii pot admira, la Muzeul de Artă, o expoziție de gravuri care poartă semnătura lui Albrecht Dürer, dar și a altor maeștri germani. Evenimentul este organizat de MArT și Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din București.
„Scorpionii Galbeni” se intorc acasa, dupa sase luni in Afganistan
Militarii Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni” care au plecat, în luna ianuarie, în Afganistan, se întorc acasă. Ei vor ajunge la Timișoara cu mai multe transporturi aeriene, până în 17 august.
Florile si ziarele, ultimii inamici ai primarului Timisoarei
Întâi și-a pus în cap să desființeze covrigăriile și magazinele de tip second hand, oricât de spălate ar fi ele. Acum, Nicolae Robu pune tunurile pe chioșcurile de ziare și comercianții de flori, pe care nu mai vrea să-i vadă prin centrul orașului.
Fetita intoxicata cu ciuperci a murit
Medicii timișoreni nu au putut salva fetița de trei ani din Hunedoara, internată, miercuri, în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Din nefericire, copila a fost adusă prea târziu la urgențe.
Piste de biciclete pe strazile Demetriade, Eneas si Glad
Primarul Nicolae Robu vrea să se dea bine cu bicicliștii pe care, acum două zile, îi voia excluși din centrul Timișoarei. În perioada următoare, pe trei străzi din oraș, Eneas, Glad şi Demetriade, vor fi amenajate piste de biciclete.
Robu estimeaza: Spitalul de Copii se construieste la iarna
Construcţia noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” va începe în noiembrie. Asta promite primarul Nicolae Robu, care susține că abia acum a primit proiectul și urmează să pregătească un caiet de sarcini, pentru a putea da drumul la licitație. Lucrarea este estimată la 25 de milioane de euro.
Toate TIR-urile, oprite pe soseaua Timisoara – Cenad
Orice mașină care transportă marfă, indiferent de natura acesteia, pe ruta Timișoara – Szeged este trasă pe dreapta, joi dimineață, de polițiști. Aceștia fac verificări în ceea ce privește legalitatea actelor de transport.