Administratie articole

Din 11 martie avem noi roviniete. La autoturisme apare cea pe o zi și pe zece zile

Din 11 martie avem noi roviniete. La autoturisme apare cea pe o zi și pe zece zile

Începând cu jumătatea lunii martie vor intra în vigoare noi roviniete, care se plătesc pentru folosirea rețelei de drumuri naționale. Acestea se schimbă mai ales în rândul transportatorilor de mărfuri și persoane, dar sunt schimbări și la cele pentru autoturisme, Ordonanța nr 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua

Drumul județean dintre Șag și Sâmihaiu Român va fi modernizat. A fost emisă autorizația de construire

Un nou tronson din centura mică din jurul Timișoarei, formată din drumuri județene, intră în curând în construcție. A fost emisă autorzația de construire pentru proiectul „Modernizarea DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A). Autorizația de construire necesară finalizării proiectului tehnic a fost emisă vineri iar, ținând cont că este deja semnat

Municipalitatea alocă 800.000 de lei pentru transportul în comun al persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor

Primăria Timișoara a alocat aproape 800.000 de lei pentru subvenționarea transportului în comun pentru 467 de beneficiari, persoane cu dizabilități și însoțitori ai acestora. Ei vor beneficia de gratuitate la transportul în comun. Persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și asistenții personali, asistenții personali profesioniști, însoțitorii persoanelor cu handicap grav, minorii cu handicap accentuat

A fost semnată autorizația de construire pentru stadionul Lego din Calea Buziașului

Noul stadion Lego al Timișoarei, care se va ridica pe Calea Buziașului, cu bani de la bugetul local, are acum autorizație de construire. Cei care s-au ocupat cu această parte a investiției au finalizat documentația pentru autorizarea lucrărilor de construire a noului stadion municipal în Calea Buziașului. Ordinul de începere va fi emis în cel

Proprietarii a două clădiri din Timișoara vor fi scutiți de plata impozitului pe clădiri pentru că au renovat imobilele

Proprietarii clădirilor de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 11 și Piața Petru Rareș nr. 1 vor fi primii din Timișoara care vor scutiți de plata impozitului pe clădiri pentru că au finalizat anul trecut reabilitarea clădirilor istorice în care locuiesc. Facilitatea va fi valabilă pentru următorii cinci ani. Primăria Timișoara acordă scutiri la plata

foto Adevarul

Poveste de alcov şi cu o mătuşă. Ce legătură are Sanda Greblă cu bărbatul prins copiind în Primăria Timişoara

Marţi seara, primarul Dominic Fritz anunţa că un angajat al primăriei a fost prins copiind în timp ce dădea un examen scris de evaluare. În spatele cortinei acestei întâmplări se ascunde o poveste încâlcită cu o mătuşă, fostă şefă a celui prins copiind. Şi nu numai atât, dacă ar fi trecut evaluarea, bărbatul ar fi

Cinci familii nevoiașe din Timișoara vor primi 30 de metri cubi de lemn, provenit de la toaletările de copaci din oraș

Lemnul rezultat din toaletarea arborilor din oraș urmează să fie donate unor familii cu greutăți financiare, a decis Primăria Timișoara. Sunt 30 de metri cubi de lem care vor fi trimiși la cinci  familii beneficiare, fiecare vor primi câte șase metri cubi de lemn. Lemnul donat este cel colectat de societatea Horticultura S.A., iar beneficiarii

Se dotează noua sală de sport de la Școala Generală 25

La Școala Generală 25 din zona Girocului va fi dotată cu echipament sportiv pentru finalizarea noii săli și a noului teren de sport. Primăria a semnat contractul pentru primul lot de dotări, iar acestea urmează să fie livrate în cursul următoarei luni. Municipalitatea a început procedura de achiziție și pentru următorul lot de dotări. „La

Angajat al Primăriei Timişoara, prins la copiat la examenul de evaluare. Folosea o cască de ureche

Un angajat al Primăriei Timişoara a fost prins copiind în timp ce dădea un examen scris. Municipalitatea trece printr-o reorganizare, prin care se elimină 51 de posturi. Funcţionarul care copia se afla chiar într-un examen de evaluare. Primarul Dominic Fritz afirmă că angajatul care a fost prins copiind trebuia să răpundă la întrebări simple.  “Azi

Garaje în Timișoara

Primăria Timișoara vrea să demoleze noi garaje pentru a amenaja parcări. Are nevoie de votul CLT

Intenția municipalității timișorene este ca pe mai multe terenuri publice să fie amenajate parcări, în locul actualelor garaje. Cartierele vizate sunt Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Proiectul va fi supus votului consilierilor locali. Garajele sunt în mare parte nefolosite sau folosite în alte scopuri decât parcarea autoturismelor, spun reprezentanţii primăriei. Mai mult, majoritatea sunt

Primarul Fritz face control intern în Primăria Timișoara după scandalul Danyflor

Pus în faţa unui scandal public pornit după vizita la adăpostul de câini de la Danyflor a unei timișorence care a adoptat un câine de acolo, primarul Dominic Fritz anunța demararea la acel adăpost a unui control. De asemenea, la câteva zile a fost lansat un control complet și la Compartimentul Protecția Animalelor din cadrul

Prefectura Timiș a atacat în contencios administrativ deciziile CJT de distribuire a fondurilor spre primăriile din județ

Scandalul distribuirii sumelor de bani din fondul pus la dispoziția Consiliului Județean și a celor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către primăriile din județ se mută la un nivel superior, după ce Prefectura Timiș a anunțat că atacă în contencios deciziile, la sesizarea consilierilor județeni ai PSD. Prefectura motivează decizia prin lipsa unor criterii

Succes până în ultima zi. S-a tras cortina peste expoziția Brâncuși de la Timișoara/FOTO

Punctul principal al programului propus de Consiliul Județean Timiș pentru Capitala Culturală a Timișoarei,  expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, a ajuns la final. Succesul la public a fost unul deosebit, peste 130.000 de persoane au vizitat evenimentul, chiar și în ultima zi în care a fost deschis, duminică, în fața Muzeului Național de

Doar din toamnă cu tramvaiele pe Calea Stan Vidrighin

Tramvaiele vor circula din nou pe Calea Stan Vidrighin, spre platforma industrială din Calea Buziașului, cel mai devreme din toamnă. Aceasta dacă totul va merge cum trebuie pe șantierul cu lucrările rămase de executat. De curând au fost reluate lucrările pe bulevardul amintit, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, aceasta fiind ultima etapă din

Se pregătește greva la Primăria Timișoara? Sindicatul Liber al Salariaților a demarat strângerea de semnături

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflați în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara a elaborat și a demarat distribuirea listelor prin care se strâng semnături în vederea participării la acţiuni de protest organizate în concordanță cu decizia Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), din care face parte. 

Mai multe șantiere din Timișoara, cu probleme. Firmele constructoare au fost amendate/FOTO

Primăria Timișoara, prin intermediul Poliției Locale, controlează modul în care se lucrează pe șantierele din Timișoara. Iar verificările scot la iveală numeroase probleme, care sunt sancționate. Astfel, pe in șantier de pe str. Circumvalațiunii, la nr. 1A, s-a aplicat o sancțiune contravențională de 2500 de lei pentru murdărirea carosabilului. De asemenea, deficiențele constatate trebuie remediate

Consiliul Judeţean face o scenă plutitoare pe lacul de la Muzeul Satului. Aici va avea loc Flight Festival

Consiliul Județean Timiș intenționează să solicite o finanțare europeană, pe programul de colaborare transfrontalieră Interreg România – Ungaria, în vederea amenajării pe lacul de la Muzeul Satului Bănățean, a unei scene plutitoare. Coincidență sau nu, organizatorii Flight Festival numai ce au anunțat că vor muta evenimentul de la Cioca la muzeu. Vineri, după dispute aprige,

Primăria Timișoara și Fundația Filantropia semnează un parteneriat pentru extinderea Liceului Teologic Ortodox

Primăria Timișoara și Fundația Filantropia doresc să extindă spațiul educațional existent la Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Antim Ivireanul”, prin intermediul unei noi finanțări. Municipalitatea este proprietar al spațiului unde își desfășoară activitatea liceul, care este operat de fundație. Pentru depunerea cererii de finanțare este necesară semnarea unui parteneriat. Pe 30 ianuarie, Consiliul Local al Municipiului

Ca-n vestul sălbatic. Un timişorean şi-a extins curtea pe domeniul public pentru a-şi face… zonă de grătar

Un timişorean a achiziţionat, în 2004, un teren în zona Lipovei, şi-a ridicat o casă, iar pentru că suprafaţa pe care o deţinea i se părea prea mică a mai ocupat două parcele din domeniul public. Pe una dintre ele şi-a făcut un drum, iar pe alta… zonă de grătar. Abia luna trecută, în urma

Adăposturile civile din Timișoara vor fi semnalizate corespunzător/Foto

Adăposturile civile din Timișoara vor fi semnalizate corespunzător, prin amplasarea, la intrările blocurilor unde acestea sunt construite. Operațiunea a fost demarată, de asemenea, pe acestea va exista și un cod, care odată scanat, va prezenta o hartă a adăposturilor din oraș. De ceva timp, la nivelul primăriei a fost demarată punerea în legalitate și operaționalizarea

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.