Clădirea fostului Liceu Sanitar, actualul Colegiu Ana Aslan, intră în șantier. Acolo vor avea loc lucrări ample de reabilitare, constructorul a început amenajarea șantierului, iar primele lucrări se vor face la fațada clădirii și în interiorul clădirii. Cei 450 de elevi care învățau acolo vor fi mutați în spațiile Colegiului Tehnologic de Vest Timișoara, acolo…
Municipalitatea timișoreană vrea semnarea unui acord cu Cartea Funciară. Va avea acces la datele de cadastru prin mijloace electronice
Primăria Timișoara dorește semnarea unui acord de colaborare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru a avea acces la datele de cadastru, care pot fi integrate în noul sistem de tip GIS. Consilierii locali timișoreni vor avea la aprobat, la proxima ședință de plen, semnarea unui acord între primărie și ANCPI, în urma…
Primăria Timișoara a emis prima autorizație de construire bazată integral pe documente digitale
Unul dintre cele mai ”birocratice” documente, autorizația de construire, are acum în România și varianta emisă cu ajutorul documentelor digitalizate. Primăria Timișoara a emis primul astfel de aviz. Cererea pentru autorizația de construire este una dintre cele mai stufoase proceduri birocratice. Are trei componente principale – cererea beneficiarului, anexa proiectantului și documentația tehnică, toate cu…
Asociațiile de locatari în cadrul cărora sunt și imobile ale primăriei pot solicita contribuția cu bani la cheltuielile comune din partea municipalității
Primăria Timișoara anunță asociațiile de locatari unde deține locuințe în proprietate că, la solicitare, participă la cheltuielile comune, în calitate de coproprietar. Aici sunt incluse sumele folosite pentru utilități, fond de rulment, fond de reparații – precum și a cheltuielilor pentru lucrări de reparații sau reabilitare. Pentru o gestionare eficientă a decontărilor, cererile trebuie transmise…
Primarul Fritz vrea schimbarea strategiei la spații verzi: O singură firmă, contract pe patru ani și 36 de milioane de euro
În prag de a rămâne fără firme care să taie iarba și să adune frunzele din spațiile publice din oraș, Primăria Timișoara regândește și modul în care această activitate este desfășurată. De la patru zone împărțite între tot atâtea firme, primarul Dominic Fritz spune că Timișoara va avea doar două zone, nord și sud, dar…
Noul corp care se ridică la Spitalul Județean Timișoara, gata la începutul lui 2026. Va găzdui centrul de mari arși și noul bloc operator/VIDEO
Primele luni ale anului viitor ar urma să aducă și finalizarea lucrărilor la centrul de mari arși care se ridică la Timișoara. Conform lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, ritmul de lucru a fost unul foarte bun, iar acum se lucrează la amenajările interioare în curând urmând să fie finalizată și realizarea termoizolației clădirii. Noul…
Primăria Timișoara cere oficial bani europeni nerambursabili pentru noul pod Solventul și reconstrucția podului Muncii
Consilierii locali sunt chemați de urgență, vineri, să aprobe solicitarea de la ADR Vest a peste 130 de milioane de lei pentru două proiecte: construcția unui nou pod peste Bega, în zona Solventul, și reconstrucția Podului Iuliu Maniu (Muncii), de la fosta Fabrică de Țigări. Podul Solventul va lega strada Gării de bulevardul Dâmbovița și…
Primăria Timișoara rămâne fără contract pentru administrarea spațiilor verzi
Contractele existente în acest moment la Timișoara pentru întreținerea spațiilor verzi vor expira pe data de 30 a acestei luni. Pentru a nu rămâne fără niciun administrator care să taie iarba și pomii uscați, primăria e nevoită să lanseze o achiziție publică de servicii, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. În…
Constructorii sunt aproape să dea ”gaură” la primul tunel de pe Margina – Holdea/FOTO + VIDEO
Constructorul care se ocupă de realizarea tronsonului de autostradă lipsă din A1, Margina – Holdea, trage tare și este aproape de realizarea integrală a primului tunel. În scurt timp va avea loc străpungerea. La galeria din stânga a primului tunel, urmează în curând momentul străpungerii din ambele capete – moment simbolic, în care se va…
Garda de Mediu a amendat operatorul de salubritate pentru situația de la Stația de sortare a deșeurilor menajere Timișoara/FOTO
Operatorul de salubritate care se ocupă de Stația de sortare a deșeurilor de la Timișoara a fost amendată cu 60.000 de lei ca urmare a situației neconforme constatate acolo de Garda de Mediu Timiș. Gunoaiele erau depozitate pe o platformă betonată și nu în spațiile amenajate special pentru stocare, iar levigatul se scurgea direct pe…
Avem rezultatele Barometrului Calității Vieții în Municipiul Timișoara. Orașul merge în direcția bună, probleme sunt cu locuințele, spitalele și parcările
Cu susținerea financiară a Primăriei Timișoara, un colectiv format din reprezentanții mai multor facultăți din cadrul Universității de Vest Timișoara a realizat o nouă ediție a Barometrului Calității Vieții în Municipiul Timișoara. Concluziile arată că timișorenii cred că orașul se îndreaptă într-o direcție bună, iar printre cei mai optimiști sunt cetățenii tineri, în timp ce…
Primăria Timișoara a numit un nou director la Spitalul Municipal
Conducerea Spitalului Municipal din Timișoara a fost preluată de un director interimar. Primăria Timișoara, instituția de care aparține unitatea medicală, a numit-o în funcție pe doamna Stela Iurciuc, fost manager al Spitalului Clinic CF Timișoara. Iurciuc are experiență în managementul sanitar și o carieră de peste 30 de ani în domeniul medical. Noul mandat are…
Aquatim a demarat o serie de investiții odată cu preluarea serviciilor de apă și canal de la Lugoj. Tarifele vor fi majorate
Începând cu data de 15 mai, Aquatim SA a devenit operatorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Lugoj. Preluarea va însemna, în primul rând, șansa de a beneficia de fonduri europene nerambursabile, care sunt accesibile doar operatorilor regionali, precum Programul de Dezvoltare Durabilă, pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă…
Peste 20 de școli și grădinițe din Timișoara intră în reparaţii pe perioada vacanței de vară
Primăria Timișoara continuă și în această vară lucrările de reparații și întreținere în peste 20 de unități de învățământ din toate zonele orașului, pentru ca elevii și preșcolarii să înceapă noul an școlar în condiții cât mai bune. Intervențiile includ renovări ale sălilor de clasă, amenajarea unor bucătării noi la grădinițe, precum și reparații în…
Se schimbă circulația tramvaielor și a unei linii de autobuz pentru Flight Festival și pentru Străzi pentru Comunitate
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în următoarele zile vor avea loc o serie de modificări ale programului mijloacelor de transport în comun. Astfel, programul va fi prelungit pe liniile de tramvai 1 și 2, respectiv la autobuzul 46B. De asemenea, sâmbătă se oprește circulația tramvaielor pe liniile 4 și 7 pe bulevardul Cetății.…
Stația de tratare a apei de la Timișoara e dotată cu o instalație de ozonificare performantă/FOTO
Timișorenii vor beneficia de apă mai bună la robinet, stația de tratare a apei Bega din Timișoara aparținând societății Aquatim beneficiază de lucrări importante de modernizare. Acestea au loc în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Timiș, etapa a II-a”, finanțat prin PDD (Programul Dezvoltare Durabilă).Una dintre…
Constructorul a finalizat lucrările de reamenajare a piațetei de vizavi de Gara de Nord/FOTO
Lucrările gândite de primărie în zona de vizavi de Gara de Nord, pentru a da o altă imagine uneia dintre principalele intrări în oraș, sunt finalizate, anunță municipalitatea. Continuă reparațiile pe Bulevardul General Dragalina. La concurență cu proiectul care aduce o nouă imagine Gării de Nord, Primăria Timișoara a demarat o serie de reamenajări pentru…
Actualul aerodrom de la Cioca ar putea să devină istorie, cel puțin pe actuala locație
Cel de al doilea aeroport al Timișoarei, după cel internațional de la Giarmata, cel de la Cioca, ar putea să devină istorie în următorii ani. Sau să fie mutat în altă locație, unde terenul nu este la fel de valoros ca și el actual, unul care în scurt timp va fi integral înconjurat de investiții…
29 de microbuze electrice, cumpărate de CJT cu bani din PNRR, au fost predate către localități din Timiș pentru transportul elevilor/FOTO
Un număr de 29 de comune din Timiș au primit marți, în folosință, câte un microbuz electric, cu ajutorul cărora să ducă elevii la școli. Mijloacele de transport au fost primite în urma unui contract derulat de Consiliul Județean Timiș, cu fonduri din PNRR. Consiliul Județean Timiș a implementat proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din…
Simonis speră într-o colaborare bună cu Bolojan, în scopul susținerii proiectelor importante ale județului
Ilie Bolojan e ca și uns deja noul premier al României, iar Alfred Simonis speră că relația bună pe care a avut-o și până acum cu acesta să continue și după preluarea funcției. Aceasta în folosul Timișului și al Timișoarei și al proiectelor deja pornite cu fonduri guvernamentale aici. Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune…