Consiliul Local Timișoara și-a dat acordul ca primăria să se (re)alăture proiectului de finalizare a Sălii Polivalente a Universității Politehnica, din zona Aurel Podeanu, aflată în șantier de peste un deceniu. Participarea municipalității va însemna o sumă de 14,7 milioane de lei. Costurile proiectului au fost actualizate la prețurile din acest an, iar resursele necesare…
Se schimbă, în sfârșit, refugiile din stațiile de tramvai de pe linia 1
Trei ani au fost necesari ca proiectul de modernizare pentru 34 de stații de tramvai aflate pe linia 1 să treacă în o nouă etapă. Marți seara, documentația DALI a fost aprobată de consilierii locali. Partea de hârtii a proiectului a durat trei ani și nu opt luni așa cum trebuia inițial. Iar aprobarea de…
Trei sute de lei pentru noua Poli. Consilierii locali timișoreni au aprobat intrarea în asociația pentru noua echipă de fotbal
Municipiul Timișoara se va asocia în cadrul noii Asociații Club Sportiv Știința Poli Timișoara, au decis consilierii locali în ședința de plen de marți. La noua organizație, contribuția Timișoarei va fi de 300 de lei. Desigur vorbim despre capitalul organizației și nu de sumele care vor fi folosite pentru susținerea echipei. „Se aprobă înființarea Asociației…
Primăria Timișoara dorește demolarea de garaje și amenajarea de noi parcări pe strada Dej
Un nou loc din Timișoara este avut în vedere de primărie pentru cea mai nouă operațiune de demolare de garaje vechi și înlocuirea lor cu o zonă dotată cu spații de parcare și spații verzi. Este vizată o zonă aflată între Calea Aradului și Calea Torontalului, pe strada Dej. Noua parcare ar urma să se…
Cazul Loga 52. Primăria Timişoara reacţionează după o decizie bizară a Judecătoriei Arad în favoarea clanului Cîrpaci
Printr-o nouă decizie dubioasă, după nenumărate amânări, Judecătoria Arad a decis că membrii clanulului Cîrpaci nu pot fi evacuaţi din imobilul de pe Loga nr. 52, pe care îl ocupă ilegal. Clădirea cu pricina a fost intabulata de Primăria Timișoara în septembrie 2023, dar membrii clanului au refuzat să plece, fiind demarat astfel un process…
Noul corp al Liceului Waldorf e aproape finalizat/VIDEO
Noul corp de clădire al Liceului Waldorf din Timișoara este aproape de deschidere pentru noii ”locatari”. Primarul Dominic Fritz, alături de un grup de elevi, a vizitat locația și anunță că din noul an școlar, din toamnă, acolo vor învăța sute de elevi. Noul corp va avea 20 de săli de clasă, laboratoare, sală de…
Primăria caută, pentru 60 de milioane de lei pe patru ani, firmă care să întrețină și repare proprietățile municipalității
Primăria Timișoara caută firmă care să se ocupe de reparațiile necesare la clădirile pe care le are în proprietate și administrare. Administrația a lansat licitația pentru un acord cadru pe patru ani, care va permite intervenții la un număr de 200 până la 1.000 de imobile, în funcție de amploarea și complexitatea lucrărilor. O bună…
Proiectul parcului nou din zona Bogdăneștilor ajunge la votul consilierilor locali
Fosta zonă unde a fost amplasată organizarea de șantier care a fost deschisă pentru reabilitarea bulevardului Bogdăneștilor urmează să intre la votul consilierilor locali timișoreni. Pe o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați, situată la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu, municipalitatea propune amenajarea unei zone sportive cu terenuri multifuncționale, a unui loc…
Au început lucrările pe bulevardul Rebreanu/FOTO
O primă porțiune, mică, din bulevardul Liviu Rebreanu, a intrat în lucrări de reparații capitale. Cei de la SDM ar trebui să termine până în iunie investiția la prima porțiune, aceasta dacă nu se vor găsi probleme grave la structura drumului. Deocamdată e abordată porțiunea dintre străzile Drubeta și Brâncoveanu. Primarul Dominic Fritz spune că…
Un milion de lei pentru transportul sportivilor din Timișoara. A fost desemnată firma cu care va lucra SCM
În urma unei licitații realizate pe SEAP, o firmă de specialitate din Dudeștii Vechi va asigura transportul celor de la Sport Club Municipal Timișoara, la și de la competițiile interne și internaționale. Suma alocată depășește un milion de lei. În urmă cu câteva zile a fost desemnată firma care se va ocupa de transportul sportivilor…
La Timișoara sunt programate trei evenimente pe teme de AI, securitate IT și inovație
Timișoara găzduiește, în perioada 28–29 mai, trei evenimente majore care aduc în prim-plan teme de maximă actualitate: inteligența artificială, securitatea cibernetică și dezvoltarea ecosistemelor de inovație. Primăria este partener strategic în toate aceste inițiative. Pe 28 mai, la Iulius Congress Hall, are loc eveniomentul ”Cybersecurity & Dual-Use Technologies – Timișoara”, organizat de AmCham Romania, Camera…
Turcii de la Bozankaya au terminat primul firobuz nou al Timișoarei
Primul din seria de 32 de firobuze care sunt construite în Turcia pentru Timișoara e pregătit să plece spre destinație. Achiziționate cu bani din PNRR, vor fi de două tipuri, de 12 metri lungime și de 18 metri. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a anunțat că primul din seria celor care vor fi construite de producătorul…
Noile insule ecologice pentru colectarea gunoiului ar urma să fie preluate de Retim. Timișoara, departe de top la numărul acestora
Timișoara e departe de restul marilor orașe din România și la capitolul insule ecologice digitalizate, realizate în vederea colectării moderne, selective a deșeurilor. Alte municipalități au reușit accesarea de fonduri care să acopere realizarea și de trei sau patru ori mai multe asemenea insule. Un studiu realizat de cei de la Clean Recycle, o companie…
Primăria Timișoara pregătește indexarea taxelor și impozitelor locale
Dările care vor fi plătite în 2026 către Primăria Timișoara vor fi majorate față de cele din acest an cu cel puțin 5,6%. Consiliul Local va avea la vot proiectul de lege care stabilește această obligație legală, municipalitățile fiind obligate să facă această majorare, cu rata inflației, conform legislației. Și în acest an se va…
Roberta Metsola a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a primit joi, din partea Timișoarei, Premiul orașului pentru Valori Europene. Este cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, una care onorează personalități care susțin valorile europene. Oaspetele s-a aflat joi la Timișoara, a vizitat centrul orașului, a discutat cu omenii simpli de pe stradă, dar și cu elevii și…
Timișoara va fi legată aerian de Istanbul și Dubai, din toamnă, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș
Consiliul Județean Timiș va susține financiar lansarea și operarea a două noi rute aeriene de la Timișoara, spre Dubai și spre Istanbul, prin intermediul unei companii aeriene românești, cunoscută mai ales pentru cursele charter. Deocamdată se discută sumele care vor fi acordate din bugetul județului pentru susținerea unei asemenea curse, dar, conform președintelui Alfred Simonis,…
Sâmbătă se suspendă circulația vaporașelor pe o porțiune din Bega
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în data de 24 mai 2025, în intervalul orar 8 – 18, transportul public cu vaporașe pe Canalul Bega va fi suspendat temporar, ca urmare a desfășurării competiției sportive Cupa Timișoara la kaiac-canoe, organizată de Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Timișoara. Pe durata acestei întreruperi, vaporașele STPT vor…
Roberta Metsola a ajuns în Timişoara. Plimbare prin centrul oraşului, alături de primarul Dominic Fritz/Foto
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns la Timişoara, urmând ca după-amiază să participe la festivitatea în cadrul căreia va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Împreună cu primarul Timişoarei, Dominic Fritz, Roberta Metsola a făcut o plimbare, în această dimineaţă, prin centrul oraşului. Roberta Metsola este, după Maia Sandu, a doua câştigătoare a Premiului…
Restricțiile pe A1 deviază circulația pe drumul național în zona Margina Coșava, pe două benzi
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că astăzi, 22 mai, între orele 12:00 – 18:00, se va circula în ambele sensuri pe DN 68A, între Margina și Coșava, în zona unde se desfășoară lucrări la structura drumului. Circulația se va face în condiții de șantier, cu restricții de viteză. Măsura este necesară pentru a…
JazzyBIT și The Bandits urcă pe scena de la Bastionul Theresia
Seria BastionByMerlin continuă în acest weekend cu două noi concerte. În fața publicului se vor afla JazzyBIT și The Bandits. Sâmbătă, de la ora 20, Bastionul Theresia devine scena unui show de loud jazz – o combinație dinamică de jazz, rock, funk, blues și accente latino. Cu trei albume lansate și un palmares internațional de…