Administratie articole

Ministrul de externe a venit la Timișoara să discute cu primarul Dominic Fritz

Ministrul de externe a venit la Timișoara să discute cu primarul Dominic Fritz

Timișoara, centru de dezvoltare a relațiilor cu Ungaria și Serbia, așa vede orașul ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. El s-a aflat în vizită la primărie, unde singurul scop viabil anunțat, în afară de subiectele protocolare clasice, pare să fi fost o discuție cu primarul Dominic Fritz. Dominic Fritz, l-a avut ca oaspete, miercuri, pe ministrul

terase deschise

Mai multe localități din Timiş scapă de restricții

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe în care este prevăzută rata de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile HG 432/2021.

Plen CJT

Gramatica încaieră amical consilierii județeni. Aleșii au analizat literă cu literă noul regulament al CJ Timiș

Consilierii județeni au prins în sfârșit ceva ”acțiune” în ședința de plen, ei dezbătând noul regulament de funcționare al instituției. De la ridicole dispute gramaticale, în care a fost implicată chiar și Academia Română, până la adăugiri sau mici ajustări, aleșii poporului au stat o oră pe acest punct dezbătut. Ca dovadă că aleșii au

Nica, nemulțumit de calitatea lucrărilor. Reabilitare de proastă calitate pe pe drumul județean dintre Sânmartinul Sârbesc și cel Maghiar.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a vizitat drumul dintre Sânmartinul Sârbesc și Sânmartinul Maghiar, care a fost reabilitat de curând. În urma celor constatate pe teren a anunțat că nu va semna recepția lucrărilor de reparații, după ce a constatat că asfaltul e deteriorat, deși nu are un an de când a fost așternut.

Clinica de Balneologie din Timișoara va fi reabilitată și extinsă cu 13 milioane de lei, cea mai mare parte fiind bani europeni

O firmă din Timișoara va primi 13 milioane de lei pentru a reabilita și extinde Clinica de Balneologie și Recuperare Timișoara. Zece milioane din valoare totală a contractului, care include și dotarea cu aparatură nouă, sunt acoperiți din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional. A fost adjudecat contractul de execuție pentru proiectul “Extinderea, reabilitarea,

Gabriel Almajan

Gabriel Almăjan este noul arhitect-șef al Timișoarei. Primul obiectiv, finalizarea PUG-ului

Arhitect cu o mare experiență, Gabriel Almăjan, membru al Ordinului Arhitecților și al Registrului Urbaniștilor din România, a câștigat concursul organizat de Primăria Timișoara pentru funcția de arhitect-șef al Timișoarei. Iniţial în concurs s-au înscris patru candidaţi, pentru ca în “finală” să rămână doi. Prima sarcină a lui Almăjan este finalizarea PUG-ului Timişoarei. Gabriel Almăjan

Primăria Timișoara mută mai mulți copaci aflați pe șantierul reabilitării Căii Bogdăneștilor/VIDEO

Mai mulți copaci valoroși din zona Calea Bogdăneștilor vor scăpa de drujbă și vor fi mutați de municipalitate. În cadrul unei acțiuni programate de mai multe săptămâni și care implică mai multe direcții și societăți ale Primăriei Timișoara, copacii vor fi amplasați într-un parc din aceeași parte a orașului. În zona respectivă demarează șantierul de

Un nou ales a depus jurământul la Consiliul Județean Timiș

Componența Consiliului Județean Timiș a fost întregită cu un nou ales, Vlad Șendroiu. Un loc de consilier județean rămăsese liber, ca urmare a demisiei lui Călin Badiu, reprezentantul USR, care a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Plenul Consiliului Județean Timiș a fost completat, miercuri, după ce Vlad Șendroiu a depus jurământul în

Centrul care a creat disputa dintre Primăria Timișoara și CJ Timiș a devenit funcțional și găzduiește primii migranți/FOTO

Una dintre cele mai antrenante dispute intra-coaliție locală USR – PNL, respectiv Primăria Timișoara – Consiliul Județean Timiș, și-a găsit sfârșitul și spațiul pus la dispoziție de CJT pentru carantinarea migranților a început să funcționeze. Deschis la sediul Diercției Generale de Asistență Socială al administrației județene, acesta a devenit funcțional și oferă 47 de locuri.

Ovidiu Megan

Un cadru didactic de la Universitatea de Vest Timișoara devine șef la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara va avea un nou director general în persoana lui Ovidiu Megan. El a obținut postul în urma unui concurs deschis. Nu știm ce a însemnat acest concurs deschis și câți candidați au fost, dar, conform anunțului de concurs au fost două etape. Deși am solicitat amănunte

A fost aprobată noua componență a ATOP la nivel de Timiș

Constituirea noului Consiliul Județean Timiș a schimba și componența Autorității Publice pentru Ordine Publică –  ATOP. Astfel, au fost stabiliți consilierii care vor intra în cadrul organizației fără personalitate juridică, iar președintele CJT a decis și propunerile făcute pentru reprezentanții societății civile. Miercuri, plenul consiliului județean a aprobat noii membri ai structurii amintite. Astfel, din

gara de nord

Gara de Nord Timișoara devine zonă specială de securitate. Numeroși imigranți, ridicați de pe stradă

După luni de zile în care cetățenii anunțau că se simt în nesiguranță în zona Gării de Nord din Timișoara, din cauza imigranților care își făceau traiul în această parte a orașului, autoritățile au descoperit că acolo chiar este o problemă. A fost nevoie să se întâmple o crimă pentru ca Gara de Nord să

De joi, liber pe Coșevița. Constructorul ia pauză de Paști la lucrările de reabilitare a DN 69A din zonă

Veste bună pentru cei care au drum în zilele acestea pe autostrada A1 și au de traversat celebra porțiune de șosea Coșava – Coșevița pe DN68A. Începând de joi, lucrările de reparații se opresc în această porțiune de drum. Lucrările de reparații pe suprafețe întinse de pe drumul național 68A din zona localității Margina s-au

Parcarea de la filarmonică va fi pusă la dipoziţia timişorenilor. Cum a „ajutat” Sanda Greblă la luarea acestei decizii

Parcarea din spatele Filarmonicii „Banatul” va fi la dipoziţia tuturor timişorenilor în fiecare zi între orele 17.00 şi 7.00, dar şi în zilele de weekend, pe sistemul în care funcţiona şi parcarea de la primărie. În ultima perioadă ea a fost utilizată doar de „piloşii” din cadrul Primăriei Timişoara, printre care şi „celebra” Sanda Greblă.

parc buzias

Municipiul Lugoj şi oraşul Buziaş ies de sub incidenţa unor restricţii. S-au schimbat scenariile în mai multe localităţi

În mai multe localităţi din Timiş, printre care Lugoj şi Buziaş, unele restricţii vor fi ridicate, după ce rata de infectare cu coronavirus a scăzut. În alte localităţi, unde rata a crescut, se impun noi restricţii. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre

Prefectura Timis

Noii subprefecți de Timiș au primit atribuții. Zoltan Nemeth garantează că nu are nume stabilit pentru secretarul general al Prefecturii

Ovidiu Drăgănescu se va ocupa de relația cu instituțiile deconcetrate, iar Andrei Molnar cu Serviciul de Pașapoarte, Cel de Permise Auto sau Apostilă, s-a decis în cadrul instituției. Prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, a semnat Ordinul nr. 128/26 aprilie 2021 prin care se se stabilesc atribuțiile subprefecților Ovidiu Virgil Drăgănescu și Andrei Molnar. Subprefectul Ovidiu

Dominic Fritz rămâne fără locul din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Structura CJSU – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș se schimbă semnificativ, noua formulă urmând să fie la fel cu cea din alte județe. Cea mai importantă modificare se referă la ieșirea primarului Timișoarei, Dominic Fritz, din structura CJUS. De mai mult timp se discuta despre calitatea în care Fritz făcuse parte din cadrul

Memorialul Revoluției își continuă activitatea, în ciuda lipsei finanțării de la Ministerul Culturii

Memorialul Revoluției nu a avut un început de an excelent, iar finanțarea oferită de Ministerul Culturii pentru organizația timișoreană nu a sosit nici în acest moment, a avertizat Gino Rado, președintele asociației constituită pentru a ține vie flacăra Revoluției de la Timișoara, în cadrul adunării generale. În ciuda problemelor, Memorialul Revoluției funcționează și o face

la porumbei

De la eutanasierea ”benefică” a câinilor, la găinațul din oala cu lapte. A avut loc dezbaterea publică pe tema animalelor de companie și a porumbeilor

Mult controversatul subiect al noului regulament de deținere și îngrijire a animalelor de companie în Timișoara, un ”pachet” care include și interzicerea hrănirii porumbeilor, dar și a câinilor sau pisicilor de pe spațiul public, a intrat în etapa dezbaterii publice. Subiectul lansat prin proiectul de hotărâre de consiliu local inițiat de reprezentanții USR, Rodica Militaru

Se semnează contractul de reabilitare a Colegiului Emanuil Ungureanu

Un consorțiu format din mai multe firme, conduse de timișorenii de la Constructim, a câștigat contractul de reabilitare a clădirii Colegiului Tehnic E. Ungureanu din Timișoara. Valoarea contractului este de 17.982.510 lei fără TVA, durata de realizare fiind de 21 luni (3 luni proiectare și 18 luni execuție), de la emiterea ordinului de începere a

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.