Administratie articole

Peste 1500 de vizitatori, la evenimentele organizate de Muzeul Național al Banatului/FOTO

Peste 1500 de vizitatori, la evenimentele organizate de Muzeul Național al Banatului/FOTO

Curtea Bastionului Theresia din Timișoara a fost plină sâmbătă. Muzeul Național al Banatului a organizat o nouă ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor. Iar, ca de obicei, pe lângă expozițiile permanente care au fost deschise publicului, au fost organizate și o serie de evenimente conexe. Spectacole cu flăcări, spade, povești istorice, toate acestea au atras peste

Bicicliștii și pietonii care vor traversa pasajul Solventul vor avea parte de siguranță sporită cu ajutorul unei casete de beton/VIDEO

Traversarea pasajului Solventul se va face în siguranță pentru bicicliști, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Conform acestuia, lângă spațiul destinat vehiculelor se va realiza o casetă destinată cicliștilor, iar deasupra acestei casete va fi trotuarul pentru pietoni. Așadar, prin acest mod de realizare a traseelor se va asigura o securitate sporită pentru toți cei care traversează

Epopeea Pasarelei Gelu continuă. Municipalitatea refuză recepția și cere o expertiză

Chiar dacă lucrările la Pasarela Gelu au fost finalizate, recepția investiției nu a fost realizată. Acum, municipalitatea timișoreană refuză semnarea documentelor și va cere o expertiză în plus, pentru a se stabili calitatea execuției. Primăria Timișoara a anunțat că refuză recepția pasarelei Gelu și va contracta o expertiză tehnică independentă. Investiția a fost finalizată în

Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului, puse de organizatori împreună din acest an

Centrul de Proiecte și Casa de Cultură, cele două instituții ale Primăriei Timișoara, anunță ”combinarea” a două evenimente, Ziua Timișoarei și Celebrarea. Reuniunea are și un nume stabilit, „Ziua Timișoarei”, adică … unire prin absorbție. Programul aduce artiști internaționali, în premieră, la Timișoara și peste 100 de evenimente, într-un singur weekend, între 1 și 3

alegeri

Primăria Timișoara plătește indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale de la Turul 1 al alegerilor

Cu două zile înainte de turul 2, începând de vineri, 16 mai 2025, Primăria Timișoara începe plata indemnizațiilor aferente membrilor birourilor electorale care au participat la desfășurarea Turului I al alegerilor prezidențiale pe raza municipiului. Astfel, persoanele care au optat pentru virament bancar vor primi sumele cuvenite în perioada 16–19 mai 2025. Cei care au

Proiectul echipei de fotbal a Timișoarei prinde contur. Primăria se alătură inițiativei, UPT a aprobat statutul asociației

Primăria Timișoara se alătură proiectului inițiat de Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara pentru înființarea unui club de fotbal care să reprezinte capitala Banatului. Din noile informații, Asociația Club Sportiv Știința Poli Timișoara va fi cea care va prelua echipa care activează în momentul de față în Liga a III-a și se luptă la

Garda Forestieră Timișoara a descoperit infracțiuni de aproape zece milioane de lei

Garda Forestieră Timișoara a realizat în luna aprilie acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, urmăririi și gestionării masei lemnoase și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare,

Evenimentul The Color Run modifică circulația mijloacelor de transport public pe 17 mai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, sâmbătă, 17 mai 2025, în intervalul orar 12 – 19, vor avea loc modificări în circulația mijloacelor de transport public, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run. Troleibuzul liniei 16 va circula dus-întors pe traseul liniei 15 între stațiile Poșta Mare

Weekendul aduce două noi concerte la Bastionul Theresia

Weekendul acesta timișenii sunt așteptați la Bastion, la două noi concerte în aer liber, cu artiști care aduc pe scenă stiluri diferite, dar pline de autenticitate. Sâmbătă, de la ora 20 va cânta trupa RaviHazard, care propune un show folk-rock atipic, cu piese de pe albumul „Clepsidra” lansat în toamnă. Cu doi violoniști care construiesc

Constructorii lucrează la ambele tuneluri de pe Margina – Holdea. Echipele bosniacilor, mai rapide/FOTO

La tronsonul din A1 dintre Margina și Holdea se lucrează cu efective mărite, la cea mai dificilă etapă a investiție, tunelurile. Sunt în număr de două, iar la primul dintre acestea echipele antreprenorului român și cele ale echipei firmei bosniace implicată în proiect lucrează fiecare, în paralel, la câte o galerie. Se lucrează din ambele

autobuz

Autobuzul spre Aeroport, suplimentat cu o cursă. Crește frecvența și pe linia 21

Cei care folosesc autobuzul expres 4, care circulă spre și dinspre Aeroportul Internațional Timișoara, vor avea la dispoziție o cursă suplimentară, a anunțat Asociația SMTT. De asemenea, a fost decisă suplimentarea frecvenței curselor și spre cartierul Plopi, pe linia de autobuz 21. Asociația Societatea Metropolitana de Transport Timișoara anunță, ca urmare a solicitărilor venite din

Se pregătește reabilitarea clădirii unde funcționează Grădinița 28 și Creșa 10 din Timișoara

Clădirea de pe strada Retezat nr. 1 în cadrul căreia funcționează Grădinița PP28 și Creșa nr. 10, aflate în subordinea Liceului Vlad Țepeș va putea intra în reabilitare. Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara a avizat proiectul, iar acesta va fi supus votului consilierilor locali. Investiția vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice, astfel încât micuții

Aquatim a preluat oficial serviciile de apă și canal din Lugoj

Operatorul regional Aquatim SA va prelua, începând cu data de 15 mai 2025, operarea sistemului de apă și canalizare din Lugoj. Aceasta înseamnă, în primul rând, șansa de a beneficia de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată, în care nu s-a mai investit de peste 20 de ani. Sistemul funcțional

Regenerarea urbană a zonei Traian a atras două oferte

O firmă și o asociere de mai multe firme sunt interesate de mega contractul pentru reabilitarea și transformarea zonei Piața Traian, a anunțat Primăria Timișoara. În ambele cazuri sunt implicate nume cunoscute, care au lucrat deja cu municipalitatea. Acum, investiția de regenerare urbană care va transforma zona amintită a intrat în etapa de evaluare a

autobuze electrice

Primăria Timișoara caută furnizor pentru autobuzele electrice. Finanțarea, din bani europeni

Cu ajutorul fondurilor europene din PNRR, Timișoara vrea să achiziționeze 30 de autobuze electrice noi mai mici, de 10 metri lungime. Fiecare autobuz are minim 20 de locuri pe scaune și va putea transporta cel puțin 65 de persoane. Vehiculele vor fi prevăzute cu podea joasă și suspensie pneumatică pentru a facilita accesul persoanelor cu

scoala

Școala Generală 15 va fi dotată cu mobilier modern

Primăria Timișoara a anunțat că Școala Gimnazială 15 va fi dotată cu mobilier nou. Vor fi montate seturi complete de bancă și scaune pentru elevi, scaune, dulapuri, catedre, panouri de afișaj, cuiere și coșuri de gunoi.  Administrația timișoreană a semnat contractul care prevede dotarea completă a școlii cu mobilier modern, din finanțare europeană. „Face parte

La Pasajul Solventul au ajuns mai multe grinzi de mari dimensiuni/VIDEO

Lucrările la Pasajul Solventul avansează. În cursul nopții acolo au ajuns mai multe camioane de mare tonaj, acestea au adus pe șantier mai multe grinzi de mari dimensiuni. ”Azi noapte au ajuns la Pasajul Solventul grinzile de susținere pentru drumul de traversare a pasajului de mașini. Urmează câteva zile și nopți intense”, transmite primarul Dominic

Restricții de trafic pe Centura Sud

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că traficul se va desfășura cu restricții astăzi, 13 mai, între orele 10 – 18, pe varianta de ocolire Timișoara, între nodul rutier de la Moșnița Nouă și sensul giratoriu de la Drumul Boilor (km 43+500 – km 45). Acestea sunt necesare pentru realizarea unor lucrări. Se va

Primăria Timișoara a început montarea de noi corpuri de iluminat, moderne, pe mai multe străzi din oraș

Pe mai multe străzi din Timișoara a fost pornită operațiunea de modernizare a iluminatului public. Operaţiunea se desfășoară acum pe străzile Ovidiu Balea, Cloșca, Amurgului, Miresei, Divizia 9 Cavalerie, Aristide Demetriade, Simion Bărnuțiu și Take Ionescu. În total, aproape 3.000 de corpuri de iluminat economice vor fi montate în toate cartierele, atât pe artere intens

Două unități de alimentație publică din Timișoara au rămas cu porțile închise după controale de la OPC/FOTO

Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au efectuat maimulte controale la unități de alimentație publică din Timișoara. În urma verificărilor au fost aplicate amenzi, avertismente și s-a procedat la închiderea temporară a activității. Primii verificați au fost cei de la ”La Grozda si Pera Timișoara”, din Calea Dorobantilor – fast food. Abaterile constatate

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.