Doi candidaţi s-au înscris la concursul pentru funcţia de director medical la cunoscutul Spital de Psihiatrie din Jebel. Este vorba de fosta directoare adjunctă a DSP Timiş, Viorica Dumitru şi Călin Munteanu, fost inspector tot la DSP. În ultimii ani, spitalul a fost o „feudă” controlată de deputata PSD Bianca Gavriliţă. Update: Concursul a fost anulat, deoarece dosarele depuse de cei doi candidaţi au fost incomplete.
Peste o mie de persoane cu handicap şi însoţitorii acestora vor beneficia de transport gratuit
Un număr de 1041 de persoane cu handicap, respectiv însoţitorii acestora, ar urma să beneficieze de transport public gratuit pe mijloacele aparţinând STPT. Suma alocată pentru aceştia va fi de 93 de lei pe lună, iar pe tot anul de 1,1 milioane de lei. Consilierii locali timişoreni vor avea de aprobat un proiect de hotărâre…
De luni se pot plăti taxele şi impozitele locale datorate Primăriei Timişoara
Începând de luni, 13 ianuarie, timişorenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale, la Primăria Timişoara. Dacă în alte municipii operaţiunile au demarat deja de o săptămână, în capitala Banatului s-au putut obţine doar certificate fiscale.
Proiectul Timişoara Capitală Culturală promovat la Bruxelles. Promite eurodeputatul Cristian Buşoi
Europarlamentarul Cristian Buşoi i-a promis primarului Timişoarei că îl va prezenta tuturor oficialilor europeni de prim rang, pentru a putea promova proiectul Capitală Culturală 2021. Nu toţi cei care sunt implicaţi în luarea deciziilor care ar putea ajuta acest proiect vor putea să şi viziteze efectiv oraşul, aşa că e important ca aceştia să cunoască despre ce e vorba, spune fostul parlamentar liberal de Timiş.
Marcel Vela: Elicopterul SMURD pe zona de Vest trebuia să fie la Caransebeș, dar rămâne la Arad
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost vineri la Timișoara pentru a participa la învestirea în funcție a Lilianei Oneț, noul prefect de Timiș. Vela s-a referit și la faptul că dorește ca elicopterul SMURD să zboare și pe timp de noapte. A spus că elicopterul pentru zona de Vest rămâne la Arad, nu va fi mutat la Timișoara, cum exista intenția în anii trecuți. Vela a mai dezvăluit că elicopterul destinat Vestului țării trebuia să stea la Caransebeș.
Nicolae Robu explică modul de întocmire a bugetului şi subfinanţările existente: banii nu trebuie să stea blocaţi
După ce în mediul public au apărut numeroase informaţii referitoare la faptul că în buget principalele obiective de investiţii din fonduri publice din Timiş sunt subfinanţate, primarul Timişoare a încercat să „scuze” modul de alocare a banilor de la Bucureşti. Banii nu se ţin blocaţi, ei se alocă doar dacă lucrurile merg cum trebuie şi…
Solicitarea Mitropolitului Banatului către ministrul Marcel Vela: fond de urgență la dispoziția prefecților
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan i-a cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, prezent la Timișoara, la învestirea în funcția de prefect a Lilianei Oneț, să pună la dispoziția reprezentanților Guvernului în teritoriu un fond de urgență. Acesta ar fi utilizat pentru situaţii neprevăzute, cum a fost tragedia din blocul de pe Mioriţa.
Liliana Oneț a fost învestită în funcția de prefect în prezența ministrului de Interne Marcel Vela/FOTO
Noul prefect de Timiș, Liliana Oneț, a depus vineri jurământul, după ce luni a fost numită de Guvernul Orban în funcție. La ceremonia de învestire a fost prezent și ministrul de Interne, Marcel Vela, precum şi foarte mulţi lideri PNL, dar şi Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.
Schimbare la vârful finanţelor. PNL-istul Cristian Mocan în locul lui Mircea Călin
Schimbările pe baze pur „meritocratice” au ajuns şi la Direcţia Regională de Finanţe. Acolo unde Mircea Călin a fost înlocuit din funcţia de director general cu Cristian Mocan, un liberal apropiat al lui Nicolae Robu.
Ministrul de Interne Marcel Vela vine la învestirea în funcție a noului prefect de Timiș
Conform reprezentanților Instituției Prefectului Timiș, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, va fi prezent vineri, 10 ianuarie, la ceremonia de depunere a jurământului a noului prefect de Timiș, Liliana Oneț. Liliana Oneț, noul prefect de Timiș, va depune vineri, 10 ianuarie, jurământul, după ce a fost numită luni, 6 ianuarie, în funcție. Tot luni, fostul prefect…
Primăria dă 2,8 milioane de lei pentru extinderea grădiniţei de pe strada Olimpiadei
Primăria Timişoara a scos la licitaţie proiectul pentru extinderea grădiniţei de pe strada Olimpiadei. În urma investiţiei, realizată cu fonduri europene, construcţia va avea parter, etaj şi mansardă. Firmele interesate pot depune ofertele pentru adjudecarea proiectului până pe data de 29 ianuarie, conform anunţului publicat de muncipalitate în SEAP. Suma alocată este una importantă, de…
Nicolae Robu se oferă să fie consultantul – presiune pentru construcţia centurii sud de ocolire a Timişoarei
Demararea lucrărilor la centura sud de ocolire a Timişoarei nu a demarat nici acum, deşi contractul este acordat, iar constructorul stabilit. Pentru a „stimula” realizarea investiţiei, Nicolae Robu se oferă să fie consultantul care să pună presiune pe cei de pe şantier. Deşi nimeni nu i-a solicitat, Nicolae Robu se oferă să fie „consultantul” Companiei…
Timișoara și rablele ei. Șase mașini abandonate pe străzile orașului au fost ridicate în primele zile din an
Timișoara are… rablele ei… Mașini abandonate care ocupă locurile de parcare ale mașinilor „funcționale”. Șoferii și-ar putea „gara” mașinile pe locurile ocupate de aceste „bătrâne” rable care au îmbătrânit urât. Polițiștii locali au demarat încă de la începutul acestui an verificările cu privire la autovehiculele abandonate pe domeniul public al Timișoarei. Au fost ridicate deja,…
Primarul Nicolae Robu vrea să sesizeze „Procuratura” pe tema blocării roţilor în parcările centrelor comerciale
Scandalul autoturismelor blocate în parcările centrelor comerciale nu s-a terminat, dar cunoaşte o evoluţie interesantă, chiar dacă primăria anunţa că problema s-a rezolvat. Poliţia a confiscat într-o astfel de parcare mai multe mijloace de blocare a roţilor şi a amendat firma care le folosea, iar primarul Nicolae Robu anunţă chiar sesizarea Parchetului pe tema blocării.…
Robu anunţă revoluţia transportului în comun în 2020, realitatea îl contrazice
Primarul Timişoarei vede în 2019 o adevărată revoluţie a transportului în comun din oraş. Sunt zeci de şoferi şi vatmani care au fost deja pregătiţi, iar alte câteva zeci sunt „pe ţeavă”, fiind la şcolarizare acum, iar la capitoulul dotare edilul şef anunţă zeci de autobuze electrice şi tramvaie noi. Problema e că, de fapt,…
Brazii vrajbei dintre primarul Nicolae Robu şi… primărie
Se ridică brazii din faţa blocurilor sau nu? Aceasta este una dintre principalele enigme administrative ale primăriei la început de an, iar instituţia e „faultată” chiar de primar pe acest subiect, băgând cetăţenii şi mai mult în ceaţă asupra enigmei „vegetal-administrative”.
Asociaţia Pro Infrastructură avertizează: Centura Sud şi autostrada spre Belgrad, subfinanţate în 2020
Centura Sud de ocolire a Timişoarei nu are în noul buget asigurată finanţarea necesară, consideră cei de la Asociaţia Pro Infrastructură, la fel şi autostrada Timişoara – Moraviţa. Aceştia au analizat bugetul aprobat de preşedintele Klaus Iohannis şi au ajuns la concluzia că proiectele de investiţie în domeniul infrastructurii nu sunt printre cele „norocoase” în…
Vom merge cu tramvaiul la Shopping City. Primăria pregăteşte mutarea staţiei de monitorizare a aerului din Calea Şagului
Nicolae Robu se pregăteşte de o nouă victorie „administrativă”. Conform primarului Timişoarei, a fost primită aprobarea mutării staţiei de măsurare a calităţii aerului din Calea Şagului, care stătea în calea deschiderii liniei de tramvai spre Shopping City. A scăpat de un nou caz cu hateri! Nicolae Robu a a anunţat că s-a obţinut autorizaţia de…
Mircea Băcală se întoarce la Prefectură. Ca subprefect de această dată
Fostul prefect de Timiş, Mircea Băcală va ocupa funcţia de subprefect, în urma promovării Lilianei Oneţ pe scaunul de prefect. În trecut, Băcală a deţinut în două rânduri funcţia de prefect, în perioada guvernării PDL, respectiv a Executivului Cioloş.
Aquatim a atras investiţii europene în valoare de peste 356 de milioane de euro
Operatorul regional de apă şi canalizare din Timiş, societatea Aquatim a reuşit să realizeze în ultimii ani investiţii din fonduri europene de 356 de milioane de euro, din care 261 de milioane au fost nerambursabile. De asemenea, din surse proprii au fost investite în doi ani 13 milioane de euro. La finalul anului 2019, în…