Locația fostului Abator, din zona Complexului Studențesc, se va transforma total. Acolo pe cinci hectare, urmează să fie ridicat un cartier modern, cu 17 noi clădiri, care vor găzdui atât spații de servicii, birouri, spații comerciale, hoteluri, dar și locuințe. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost avizat de către Instituția Arhitectului Șef și va fi…
Capacitatea căii ferate de pe Pasajul Popa Șapcă se dublează/FOTO
Constructorul care se ocupă de reabilitarea căii ferate pe porțiunea care traversează Timișoara a lucrat pe timp de noapte, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, la pasajul de pe strada Popa Șapcă. Porțiunea face parte din Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, iar acolo au avut loc operațiuni complexe de montare a primului…
Parcul de pe strada Ion Rațiu a primit avizul de mediu
Parcul propus în urmă cu doi ani, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu, de către fostul viceprimar Cosmin Tabără, a primit avizul de mediu, a anunțat inițiatorul. Primăria ar putea porni licitația pentru stabilirea unui executant. Aflat în zona unde a fost organizarea de șantier pentru șantierul de pe Calea Bogdăneștilor, parcul propus…
Consiliul Județean Timiș dorește extinderea zonei UPU de la noua maternitate Bega
Atunci când a fost ridicată, Maternitatea Bega, noua clădire de la Spitalul Județean, nu a avut amenajat un spațiu special unde sosesc ambulanțele, așa că pacientele ajung de multe ori să stea în frig și ploaie. Acum cei de la CJ Timiș doresc să amenajeze acolo spațiul de primire din zona respectivă. Lucrările pentru zona…
Județul Timiș se pregătește să achiziționeze baza sportivă a AEM
Baza sportivă a celor de la AEM e situată chiar vizavi de actualul stadion ”Dan Păltinișanu”, deci și de noua arenă, în concluzie ar putea fi o excelentă bază de pregătire pentru fotbaliștii noului Poli. La această concluzie au ajuns și cei de la Consiliul Județean Timiș, care vor să cumpere locația, scoasă la licitație.…
CJT pregătește investiții de milioane la drumuri: șosele de legătură cu centura și A9, sensuri giratorii, pasaj la Drumul Boilor, pod nou la Bucovăț
Infrastructura rutieră va fi în prim-planul investițiilor realizate de Consiliul Județean Timiș cu bani din noul buget, unul clar orientat pe investiții. Sunt drumuri noi, sensuri giratorii, legături cu centura sau cu autostrada, toate proiecte importante, dar, din acest an orientate mai ales pe zona metropolitană Timișoara, a anunțat Alfred Simonis, președintele instituției. Unul dintre…
Bugetul Timișului, discutat vineri cu liderii grupurilor politice. Cresc puternic sumele pentru investiții, le vor depăși pe cele de funcționare
Județul Timiș este pregătit pentru votarea și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli. Sunt mai mulți bani la capitolul investiții decât la cel de funcționare, o situație unică la nivel de țară, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care anunță o listă generoasă de proiecte extrem de importante cu componente la toate capitolele. Proiectul…
Timișul are un nou subprefect. Deian Popov a depus jurământul
Începând de vineri, unul dintre cele două posturi de subprefect a fost preluat de Deian Popov. El a depus jurământul de învestire în funcție, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sistem videoconferinţă, în prezenţa reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne. Deian Popov are 45 de ani, este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității…
Primarul Fritz admite că Piața 700 nu a fost reabilitată conform proiectului. ”Saivanul” de acolo, un proiect nereușit
Cea mai centrală dintre piețele agroalimentare ale Timișoarei, 700, a fost închisă și a intrat în reabilitare, iar rezultatul a fost unul dezastruos. S-a montat un fel de copertină total inestetică, numită de Cosmin Tabără, consilier local liberal, saivan, iar acum construcția trebuie modificată, spune și primarul Dominic Fritz. Acolo ceea ce s-a gândit a…
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea constructorului care va face regenerarea urbană a zonei Fabric
Primăria Timișoara caută executant pentru realizarea proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric. Câștigătorul va primi un munte de bani, 34 de milioane de euro, dar va avea de lucrat pe 60.000 de metri pătrați din cartierul Fabric, zona Traian. Aceștia vor fi modernizați, cu respectarea identității istorice. În urma intervențiilor suprafața totală de spațiu…
Societatea de servicii a CJ Timiș, pregătită pentru atribuții extinse. Simonis: ”Cheltuim zeci de milioane de lei pe reparații și deszăpeziri, când nu avem zăpadă”
Societatea de servicii a Consiliului Județean Timiș va avea, în viitor, un rol tot mai important în strategia de lucru a instituției. Aleșii județeni au aprobat miercuri reducerea tarifelor practicate de Service Cons Prest în relația cu ”patronul”, dar și extinderea atribuțiilor. În viitor ar putea deveni un fel de SDM al CJT, dar ar…
La Ştrandul Termal situația e mai gravă decât se anticipa. Mare parte din clădiri nu erau intabulate
Situația existentă la Ştrandul Termal nu permite o reabilitare rapidă a locației, a transmis primarul Dominic Fritz, în ședința Consiliului Local Timișoara. Cea mai bună speranță este ca măcar bazinul să fie deschis în această vară. Lucrările nu au putut fi începute pentru că acolo a fost descoperit un adevărat dezastru, iar clădirile erau în…
Demolarea stadionului ”Dan Păltinișanu” merge excelent. Alfred Simonis anunță etapele viitoare ale proiectului/Foto
Firma din Cluj care se ocupă de demolarea stadionului ”Dan Păltinișanu” se mișcă mai mult decât bine pe situl aflat în lucru. Deja se demolează tribunele, se recuperează scaunele care se pot salva, miercuri fondul de lucru era centrat pe tribuna 1, se așteaptă finalizarea lucrărilor chiar înainte de termen. Peste 15.000 de scaune au…
De ce e întârziat proiectul reabilitării Turnului de Apă din Iosefin. Viceprimarul Lațcău prezintă situația actuală
Alegerea unei firme private pentru a organiza un concurs de soluții, alegerea unui constructor cu o ofertă mult prea mică față de valoarea investiției, nerezilierea unui contract de execuție desfășurat cu probleme, soluții de proiectare proaste, sunt câteva dintre motivele oferite de viceprimarul Ruben Lațcău pentru întârzierea foarte mare a proiectului de reabilitare a turnului…
Contractul pentru noul sediu al Maternității Odobescu ar putea fi semnat într-o săptămână
Rămasă fără sediu din cauza problemelor din clădirea care o găzduia, Maternitatea Odobescu așteaptă încă semnarea contractului de închiriere pentru spațiul găsit de municipalitate, în clădirea unei foste unități medicale private. Problema ar urma să fie rezolvată săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, spune Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei. El a fost interpelat de consiliera locală Roxana…
Cinci tone de gunoaie, ridicate dintre blocuri. Pe mai multe străzi se introduc sensuri unice
Zona Musicescu – Hărniciei – Mureș rămâne în continuare în atenția primăriei pentru amenajarea de spații verzi, dar și parcări. Astfel, au fost ridicate cinci tone de deșeuri de pe două hectare. Primăria Timișoara continuă programul de transformare a spațiilor verzi dintre blocuri din zone neglijate în locuri sigure și curate pentru comunitate. ”Este un…
Primăria Timișoara vrea să anuleze datoriile mai mici de 40 de lei la bugetul local
Aveți datorii mai mici de 40 de lei la primărie? Dacă vor fi de acord consilierii locali, veți scăpa de ele, acestea urmând a fi anulate. Pe lista proiectelor aflate la votul proximei ședințe de plen a Consiliului Local Timișoara se va număra și cel prin care administrația solicită aprobarea anulării datoriilor contribuabililor, în valoare…
Primăria a amenajat mai multe noi scuaruri pe terenuri virane/Foto
În mai multe zone din oraș, Primăria Timișoara a amenajat noi scuaruri. Sunt terenuri care nu erau amenajate și produceau noroi și praf, în funcție de sezon. Acum, pe terenurile virane s-au plantat copaci. ”Vara, erau sursă de praf. Iarna, se umpleau de noroi. Acum, le dăm o nouă viață. Primele amenajări le-am făcut în…
Licitație de peste 20 de milioane de lei. Liceul Alimentar din Timișoara se va transforma total
Primăria Timișoara a pregătit un contract în valoare de 20,3 milioane de lei pentru realizarea reabilitării energetice a trei clădiri din cadrul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară. În urma implementării proiectului, consumul energetic pentru imobilele amintite va scădea semnificativ, de asemenea, vor fi instalate mai multe stații de încărcare pentru vehiculele cu propulsie electrică. Licitația…
CJ Timiș vrea să preia mai multe străzi din Moșnița Nouă. Se va realiza o nouă conexiune cu centura de ocolire a Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se pregătește să preia mai multe străzi din comuna Moșnița Nouă, care ulterior vor deveni drumuri județene. Pe traseul respectiv se va realiza conectarea mai facilă a comunei, dar și a Bucovățului, la centura de ocolire a Timișoarei. Un număr de patru străzi din domeniul public al comunei Moșnița Nouă ar urma…