Societatea de Transport Public Timișoara primește cadou, de la Primărie, un cămin vechi și nefolosit, pe care ar trebui să îl repare și să îl folosească sub formă de soluție de cazare pentru șoferii și vatmanii pe care i-a atras la Timișoara din alte localități, pentru a acoperi necesarul pe aceste posturi. Locația era nefolosită…
Primarul Fritz nu e mulțumit de calitatea coșurilor de gunoi care au costat mii de lei bucata
Calitatea coșurilor de gunoi pe care Primăria Timișoara a dat mii de lei pe fiecare este una proastă, e de părere edilul-șef, Dominic Fritz, răspunzând, astfel, unei interpelări a unui consilier local, care acuza faptul că acestea ar fi fost desființate. Acum se gândește o nouă licitație, care să aducă la Timișoara alte coșuri, pe…
Județul Timiș vrea să ia un credit de 257 de milioane de lei. Banii, folosiți pentru demolare stadion, Muzeul Banatului, drumuri
Consilierii județeni au primit, joi, pe lista proiectelor de votat în ședința de plen, un proiect de hotărâre prin care ”privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de până la 257.000.000 lei”, de către Consiliul Județean Timiș. Banii ar urma să fie folosiți pentru plata finanțării unor proiecte proprii, respectiv pentru cofinanțarea unor…
Primăria vrea să modernizeze mai multe străzi din zona Blașcovici, cu peste 21 de milioane de lei
Suma de 21,5 milioane de lei va fi alocată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din zona Blașcovici, a decis, marți, 24 septembrie, Consiliul Local. Contractul a fost oferit societății Drumuri Municipale (SDM). Se va lucra la drumuri, trotuarele, spații verzi și canalizarea existentă în zonă. Străzile vizate sunt: strada Academician…
Parcarea Modex se închide timp de șase zile
Timp de șase zile, în parcarea Modex, din centrul Timișoarei, nu se va mai parca. Acolo va fi unul dintre locurile de desfășurare a unei noi ediții a Zilelor Maghiare. La solicitarea Asociației Bastion – Varbastya, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat rezervarea parcării din Piața Iancu Huniade (Parcarea Modex, respectiv…
Primăria Timișoara vrea să știe câți câini dețin timișorenii acasă
Având ca motiv prevenirea înmulțirii necontrolate a animalelor fără pedigree, Primăria Timișoara vrea să facă un recensământ al populației canine ”pentru o comunitate mai sigură și responsabilă față de animale”. Consiliului Local Timișoara a aprobat un proiect de înregistrare statistică a câinilor din apartamentele și gospodăriile de pe raza orașului. Obiectivul proiectului este prevenirea înmulțirii…
Ideea unei piețe volante, ”multiplicată” în zona Gheorghe Lazăr
Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți seara, înființarea unei noi piețe volante. Ideea nu este o premieră, o astfel de piață funcționează deja cu real succes în parcarea de la stadionul Dan Păltinișanu. Cea nouă va funcționa într-o parcare din zona Gheorghe Lazăr. Cetățenii din zona Gheorghe Lazăr – Cetății vor avea la dispoziție o…
Municipalitatea poate pregăti peste cinci milioane de lei pentru despăgubirile ce se vor realiza la viitorul pod Solventul
Primăria poate pregăti peste cinci milioane de lei, după ce consilierii locali au aprobat realizarea ”culoarului Solventul”. Adică aproximativ 2200 de metri pătrați de teren intravilan, dar și case construite pe acest teren care trebuie expropriate pentru a permite continuarea podului Solventul. Coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „C9 b Inelul IV Vest:…
Ce au votat timișorenii la Bugetarea Participativă. Vedeți proiectele care au adunat cele mai multe voturi
Aproape 12.000 de timișoreni au ales un proiect pe care să îl susțină în cadrul ediției din acest an a Bugetării Participative. S-au votat inițiative pentru spații verzi noi, locuri de joacă și amenajări pentru nevăzători. Campania municipalității a atras anul acesta aproape 12.000 de votanți, cu 50% mai mulți decât anterior. Bugetul alocat s-a…
Primăria a demarat operațiunea de demolare a mai multor chioșcuri din Piața 700/FOTO
Primăria Timișoara a descoperit și s-a apucat de demolat un nou set de construcții ridicate ilegal, spun reprezentanții instituției, pe un teren public. Vorbim despre mai multe construcții ilegale care ocupau domeniul public în centrul Timișoarei, în zona Pieței 700. “Construcțiile, ridicate fără autorizație începând din primii ani de după Revoluție, se aflau pe teren…
Municipalitatea timişoreană solicită 75 de milioane de lei, bani europeni, pentru regenerarea Pieței Traian. De la bugetul local, alte 95 de milioane
Timișoara face un nou pas concret pentru demararea regenerării urbane a zonei Piața Traian. Instituția a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) cererea de finanțare pentru acest proiect. Investiția este estimată la 170 de milioane de lei, din care 75 de milioane ar fi fonduri nerambursabile. Suprafața vizată este de 60.000 mp…
Va avea Timișoara energie termică din surse geotermale? Primăria semnează un parteneriat cu cea mai mare companie de pe piață
Municipalitatea timișoreană aduce din nou în prim plan posibilitatea asigurării unei surse alternative pentru încălzirea celor care sunt conectați în sistemul de termoficare al orașului. Una inedită, energia geotermală, iar în acest scop dorește semnarea unui memorandum cu cea mai mare companie de pe piața locală, specializată în exploatarea și comercializarea combustibililor auto. Aceasta ar…
Primăria Timișoara vrea să încaseze la bugetul local datorii de 208 milioane, prin aplicarea unor facilități fiscale
Primăria Timișoara caută să recupereze de la contribuabili datoriile pe care aceștia le au spre municipalitate. Astfel, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara propune instaurarea unor facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită până la sfârșitul lunii noiembrie datoriile înregistrate către bugetul local la data de 31 august 2024. Astfel, dobânzile și penalitățile vor fi anulate,…
O firmă din Timișoara va reabilita clădirea Liceului Ana Aslan, cu 7,5 milioane de lei
O societate de construcții din Timișoara a câștigat licitația organizată în vederea reabilitării complete a clădirii unde își desfășoară activitatea Liceul Ana Aslan din Timișoara. Lucrările ample sunt finanțate, cu peste șase milioane de lei din PNRR. Primăria Timișoara a anunțat finalizarea licitației și atribuirea contractului pe fonduri europene pentru reabilitarea termică și modernizarea Colegiului…
Dominic Fritz pe şantierul de la Pasajul Solventul. În primăvara anului viitor va fi gata principala operaţiune a proiectului
Primarul Domonic Fritz a fost în vizită la şantierul de la Pasajul Solventul, afirmând că lucrările sunt în termen. În luna noiembrie va începe împingerea chesonulului pe sub calea ferată, operaţiune care se va finaliza în primăvara anului viitor. Urmează un pod peste Bega pentru închiderea completă a inelului 4. La Pasajul Solventul, uriaşul proiect…
Primăria Timișoara câștigă în instanță lupta cu firma care se ocupa de renovarea Școlii Generale 30
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că administrația locală a câștigat definitiv disputa în instanță cu una dintre firmele problematice cu care s-a aflat în contract. Aceasta are mai multe contracte cu instituțiile publice locale, a primit și certificat negativ de la primărie, iar acum există decizie definitivă în instanță, anunță Lațcău. ”Am câștigat definitiv…
Un grup de 150 de firme din domeniul medical au vizitat Timișoara
Un grup de 150 de firme din domeniul medical au sosit la Timișoara., în cadrul unei delegații din care a făcut parte și Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA. A fost cel de al treilea eveniment de acest tip organizat aici. O calitate sporită a serviciilor medicale oferite este unul dintre motivele pentru care oamenii pleacă din…
A fost emis avizul de oportunitate pentru un nou corp de clădire la Spitalul Județean. Va găzdui un nou centru neurovascular și 284 de paturi
Dezvoltarea Spitalului Județean Timișoara va continua, iar cel mai noi proiect de extindere va presupune un nou corp de clădire, o investiție de 200 de milioane de euro, anunță Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș. Deocamdată a fost obținut avizul de oportunitate. Noul corp de clădire ar urma să aibă 40.000 de metri…
A fost desemnat executantul reabilitării Școlii Generale 1, din Cartierul Fabric
Una dintre cele mai active firme locale în relația cu Primăria Timișoara a obținut, în urma licitației, contractul pentru reabilitarea celei mai vechi școli din Timișoara, Școala Generală nr.1 din Fabric. Finanțarea proiectului este asigurată prin intermediul PNRR. Construită în anul 1847, școala va fi reabilitată termic pentru a reduce costurile pentru consumul de energie…
Se poate trece din nou, pe bicicletă și pe apă, granița cu Serbia spre Zrenjanin
În acest sfârșit de săptămână se redeschide din nou punctul provizoriu de trecere a frontierei de la Otelec, se va putea trece cu bicicleta, pe pista amenajată pe malul Begăi, dar și pe apă cu ambarcațiunile. Trecerea frontierei se va face pe baza cărții de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.…