Administratie articole

In doi ani, Timisoara va avea cel putin un cimitir nou

In doi ani, Timisoara va avea cel putin un cimitir nou

Cimitirele Timișoarei sunt pline și nici nu corespund normelor europene. În aceste condiții, primăria a ajuns la concluzia că e momentul să înființeze două noi cimitire. Asta nu se va întâmpla însă mai devreme de doi ani, pentru că formalitățile cer timp și, în plus, nici n-a fost identificat decât un singur teren, undeva la ieșirea spre Jimbolia.

Primaria vaneaza rau-platnicii: in cateva saptamani iar ii executa silit

În acest an, la Timișoara vor fi executați silit, în premieră, rău-platnicii. Anunțul a fost făcut vineri de primarul Nicolae Robu, care susține că nu va mai dura mult până la prima executare. Cu toate acestea, Serviciul de Colectare şi Executări Silite se chinuie de trei luni să-și intre în atribuții.

„Verificatorii” lui Victor Ponta la Primaria Timisoara pleaca multumiti

Corpul de control al premierului Victor Ponta a periat, în ultima săptămână, actele legate de retrocedări ale Primăriei Timișoara. Inițial, perioada de verificare se întindea până la anul 2008, dar ulterior a fost extinsă până la anul 2000. Viceprimarul Traian Stoia spune acum urmează „aprofundări” la București, dar nu vrea să vorbească despre eventualele nereguli descoperite.

Inca un stres pentru soferi: un nou santier incepe in cateva zile spre Dumbravita

Cu troleibuzul sau cu mașina personală, dar pe patru benzi. Așa se va ajunge, până la sfârșitul anului, la Dumbrăvița. Condiția este ca lucrările care vor începe în câteva zile să fie executate în ritm alert. Șoferii vor avea însă noi bătăi de cap până la închiderea șantierului.

Dialog ireal Robu-Obarsanu, intre un „criminal” si un „circar”

Primarul Nicolae Robu a avut parte, joi, de o întâlnire de gradul III cu una dintre cele mai aprige contestatare ale sale, încă de la preluarea mandatului. Edilul a avut ghinionul să dea într-una din incursiunile sale prin oraș de avocatul Carmen Obârșanu. Schimbul de replici care a urmat a fost halucinant, cu apelative de genul „circar” și „nesimțit”.

Timp de noua luni, restrictii de circulatie pe strada Stefan cel Mare

Șoferii vor avea, de luni, încă un hop de trecut: traficul va fi restricționat parțial pe strada Ștefan cel Mare. Primăria a predat, joi amplasamentul pentru șantierul care va începe pe tronsonul dintre străzile St. O. Iosif si 1 Decembrie. Teoretic, lucrarea, care costă circa șase milioane de euro, va fi gata până la Crăciun.

Primarul Robu si viceprimarul Diaconu, implicati intr-un accident rutier

Primarul Nicolae Robu a fost implicat, miercuri, într-un accident de circulație. Mașina în care se afla, alături de „vicele” Dan Diaconu și Culiță Chiș, de la Direcția Tehnică, s-a ciocnit, într-o intersecție, de un alt autovehicul. La volan se afla Vasile Paraschiv, cunoscutul șofer al edilului șef. UPDATE: Robu admite că de vină ar fi fost șoferul său.

Cadou de la viceprimarul Stoia pentru asociatii sai, fratii Cristescu

Aveți în folosință terenuri de la primărie, iar chiria de 1 până la 3 euro pe metru pătrat vi se pare prea mare? Puteți face o cerere de recalculare în lei, dar și anularea facturilor emise anterior. Asta au făcut frații Cristescu, pentru nu mai puțin de șapte terenuri, cu o suprafață de peste 35.000 de metri pătrați.

„Ingerii Galbeni” isi traiesc ultimele zile de glorie

Teroarea impusă de „Îngerii Galbeni” a ajuns aproape de final. Firma care are pe rol zeci de procese şi plângeri la poliţie şi OPC şi-a intensificat activitatea de ridicare a maşinilor după ce consilierii locali au votat o hotărâre care stabilește reguli noi. Alfred Simonis, inițiatorul hotărârii, anunță că zilele în care „Îngerii” se mai pot comporta discreționar se numără pe degete.

Lumina din Parcul Copiilor se va stinge si se va aprinde de pe calculator

Primăria vrea să facă economie la factura de curent electric din parcuri. Până să taie efectiv din costuri, a scos din buget aproape 19.000 de euro și a cumpărat, din Olanda, un sistem „deștept” de control al iluminatului public. Acesta va fi montat, în prima fază, pe 50 de stâlpi din Parcul Copiilor.

Stoia a pus gand rau „garajelor Xerox” din Complexul Studentesc

Aveți nevoie de un „xerox” ieftin? Pentru asta există „garajele” din Complexul Studențesc. Există încă, pentru că micile afaceri desfășurate în garaje au intrat acum în atenția primăriei, care susține că proprietarii acestora încasează bani frumoși și plătesc foarte puțin către bugetul local.

Tupeu tiganesc: Clanul Carpaci a făcut plangere penala impotriva lui Robu

Ţiganii din clanurile care au pus mâna pe clădirile din centrul Timișoarei pun tunurile pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu, după ce au realizat că nu se pot înţelege pe cale paşnică cu acesta. Așa-numiții romi de mătase au decis să-l ameninţe pe edil cu justiţia. Robu ar putea ajunge la parchet cu mandat de aducere! Momentan, primarul e plecat din țară și se va întoarce abia peste câteva zile.

Primaria Cenad trebuie sa explice unde au disparut 70 de hectare de padure

Autoritățile locale din Cenad trebuie să dea cu subsemnatul și să explice unde au dispărut copacii plantați acum trei ani pe o suprafață de peste 73 de hectare. Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au percheziționat joi sediul primăriei, căutând documente care să explice felul în care s-a cheltuit peste un milion de lei.

Aleșii județeni s-au pus bine cu Cel de Sus

Consilierii județeni au votat un proiect prin care se alocă aproape un milion de lei cultelor religioase. Din acești bani, 100.000 de lei sunt îndreptați spre Catedrala Neamului din București. În ședința de plen a CJ Timiș de miercuri s-a hotârât alocarea a 960.000 de lei în acest an pentru finanțarea unor culte religioase. Din

Extinderea bulevardului Sudului e la mana UE

Prelungirea bulevardului Sudului înspre strada Muzicescu depinde de finanțarea europeană. E nevoie de o expropriere pe circa două hectare, iar municipalitatea nu-și poate asuma, pe fonduri proprii, și această operațiune, și prelungirea propriu-zisă. Primarul Nicolae Robu spune însă că nu știe, în acest moment, ce șanse ar avea la finanțare un astfel de proiect.

Marcel Mihoc vrea ajutor de inmormantare pentru familiile consilierilor judeteni decedati!

Unul dintre cei mai bogaţi consilieri judeţeni din Timiş, Marcel Mihoc (PSD). vrea ajutor de înmormântare pentru familiile consilierilor judeţeni în cazul în care aceştia mor în timpul mandatului. Mihoc a cerut în plenul CJT ca. la fel ca în cazul angajaţilor instituţiei, şi familiile consilierilor judeţeni să beneficieze de un sprijin.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.