Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România, a fost actualizată, potrivit unei noi hotărâri adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care intră în vigoare de luni, 15 februarie. Testul PCR negativ este obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar, pentru cei care…
Apelul pompierilor timișeni: Nimeni nu merită să fie lăsat în frig
Având în vedere temperaturile scăzute care s-au înregistrat astăzi, echipaje din cadrul celor șapte subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș vor executa în fiecare noapte misiuni de patrulare în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost pentru a le transporta pe acestea la adăposturi. „Rugăm cetățenii…
Medicul Ionel Spătariu de la Odobescu, infectat cu covid, a murit. Nu era vaccinat
Dr. Ionel Spătariu, Noni, cum îl alintau apropiații, medic ginecolog, de la Clinica Odobescu din Timișoara, a decedat miercuri. Medicul avea 57 de ani și a ajuns la Spitalul „Victor Babeș” în urmă cu o săptămână, dar se pare că a fost mult prea târziu. Potrivit directorului unității sanitare, Cristian Oancea, Ionel Spătariu nu era…
Se caută viitori pompieri
În perioada martie – aprilie 2021, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti se organizează concurs de admitere pentru calificările „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă ” şi „maistru militar auto ”. Pentru seria de elevi aprilie 2021 – ianuarie 2022 sunt scoase la concurs 300 de locuri, dintre…
Şase migranți din Afganistan şi Siria, depistaţi într-un autoturism aproape de frontiera cu Serbia
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au depistat, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, un cetăţean român care încerca să sprijine şase bărbați din Afganistan şi Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera. Luni, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră au desfăşurat o acţiune specifică pe…
Timișorean aflat în izolare într-o casă cu gratii, ajutat de angajații de la Asistență Socială cu alimente/FOTO
De la începutul acestei pandemii, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a venit în sprijinul persoanelor vârstnice dar și a celor carantinate și izolate la domiciliu prin echipele mobile. Asistenții sociali au preluat listele de cumpărături, medicamente, rețete, facturi și alte solicitări, urgențe sociale încercând într-un timp cât mai scurt să-i ajute pe cei…
Locuințele din zona zero a Timișoarei rămân cele mai scumpe din oraș
Topul celor mai scumpe cartiere din Timișoara, din punct de vedere al proprietăților imobiliare se menține. Cum era de așteptat, apartamentele din zona centrală sunt cele mai scumpe și în continuare. În capitala Banatului, topul cartierelor cu cele mai scumpe apartamente disponibile spre vânzare a suferit o singură modificare comparativ cu cele trei luni anterioare,…
Bărbat înjunghiat, în această seară, în Timişoara/Update. Bărbatul a murit
În această seară, un bărbat a fost înjunghiat pe strada Dragalina din Timişoara. Victima a pierdut mult sânge şi a fost dusă de urgenţă la spital. Poliţiştii au demarat investigaţiile în acest caz. Agresorul (posibil agresorii) nu a fost prins. Update. Bărbatul nu a mai ajuns la spital, ci a murit în ambulanţă. Potrivit primele…
Tupeu maxim! Amendată de 10 ori, o sală de sport din Torontalului continuă să funcţioneze
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, din nou, în cursul zilei de ieri, noi verificări la sala de sport Smarfit de pe Calea Torontalului. La verificări au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Timișoara. În urma controlului, polițiștii locali au mai aplicat două sancțiuni contravenționale pentru neafișarea acestuia și pentru lipsa…
Urmărire ca-n filme şi focuri de armă, aproape de Timişoara, la Săcălaz
Poliţiştii timişeni au fost obligaţi să facă uz de armă, în această seară, în urmărirea unui şofer care a refuzat să oprească la semnalizarea lor. Urmărit de poliţişti, şoferul şi-a abandonat maşina pe câmp, lângă Săcălaz, fiind căutat în continuare. Membrii unui echipaj de la Poliţia Rutieră au observat, în această după-amiază, un autoturism marca…
Cod galben de polei în mai multe localităţi din judeţul Timiş
Meteorologii au emis luni dimineața avertizări Cod galben de depuneri de polei valabile în județele Arad, Bihor şi Timiș. până la ora 11.00. Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Sânnicolau Mare, Dudeștii Vechi, Periam, Cenad, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Tomnatic, Saravale, Gottlob, Beba Veche şi Valcani din județul Timiș. Din celelalte judeţe menţionate sunt vizate localităţile:…
Se caută oameni care iubesc copiii pentru a deveni asistenți maternali
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș continuă campania de recrutare și identificare a persoanelor interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist. Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii,…
Viceprimarul Cosmin Tabără s-a pus la curent cu problemele de la Poliția Locală
Viceprimarul Cosmin Tabără, care are în coordonare activitatea Poliției Locale, a mers ieri la instituție însoțit de consilierul local Simion Moșiu, pentru a vedea mersul lucrurilor. Reprezentanții Primăriei Timișoara au dorit să vadă, la sediul de pe str. Avram Imbroane, care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii locali, să afle de la conducerea Direcției…
Firma de transport a şefului ISCTR Timiş, liberalul Cosmin Buboi, amendată de… ISCTR
Firma de transport Trans Ligius aparţinând şefului Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timiş a fost amendată cu suma de 7.250 de lei. Sancţiunea a fost dată chiar de inspectorii ISCTR, pentru supratonajul unui camion. Eveniment rarisim pentru România întâmplat chiar ieri în judeţul Timiş. Firma Trans Ligius, cu sediul în Beregsău…
40 de mașini ridicate de Poliția Locală din zona centrală și sute de sancțiuni pentru șoferii care au parcat în locuri nepermise
Reprezentanții Poliției Locale au transmis că mai ales în zona centrală a Timișoarei conducătorii auto nu respectă prevederile legale referitoare la oprirea, staționarea autovehiculelor sau pătrunderea la volanul acestora pe străzi sau în perimetre cu accesul interzis. Astfel, pe parcursul ultimei săptămâni, au fost aplicate de polițiștii locali 145 de amenzi și 225 colante autoadezive…
În loc să își mute echipamentele, au deschis ilegal sala de sport. Amenda dată de Poliția Locală
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au făcut, luni noi verificări la sala de sport Smarfit de pe Calea Torontalului după ce reprezentanții acesteia au continuat să funcționeze, deși sala fusese închisă în urmă cu aproximativ o săptămână, ca urmare a unei sentințe civile în instanță. Inițial, la vremea respectivă, s-a aplicat o sancțiune…
Primarii se schimbă, gunoaiele rămân. Mizerie stradală ca-n vremea lipsei contractului de salubrizare/FOTO
Imaginile de mai jos nu sunt din 2018, când Timișoara nu avea semnat un contract de salubrizare stradală. Nu, mizeria este proaspătă, de luni, 25 ianuarie 2021, adunată chiar în centrul Timişoarei. Mai exact, este lângă trotuarul de pe partea dreaptă a străzii Gheorghe Lazăr, cum mergi spre centru, între b-dul Cetății și Circumvalațiunii. Fie…
Cod galben de vânt în judeţul Timiş. Rafalele pot ajunge la 70 km/oră
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o avertizare de tip Cod galben de vânturi puternice în intervalul de timp 24 ianuarie, ora 22.00 – 25 ianuarie, ora 10.00. Avertizarea este valabilă pentru judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara şi Timiş. În zona Banatului rafalele vântului vor ajunge până la 70 km/oră. “În intervalul menţionat,…
Color the Village se mută la Ilidia, în Caraș-Severin/Foto
Mult apreciatul proiect Color the Village, realizat de cei de la Acasă în Banat, merge mai departe, cu a treia ediție. De această dată va avea loc în Ilidia, județul Caraș- Severin în luna iunie. Festivalul faptelor bune aduce laolaltă voluntari din toate colțurile țării, care se vor aduna pentru a renova 30 de case…
40 de migranți, depistați de polițiștii locali lângă o biserică
În timpul patrulărilor de joi seara, polițiștii locali au observat pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pe terenul de sport situat vizavi de Biserica Creștină Baptistă Betel, aproximativ 40 de persoane provenind din țări precum Pakistan, Afganistan și Siria. Acestea serveau o masă caldă și ceai, oferite de enoriașii bisericii menționate. Cât despre distanțare socială sau alte…