Diverse articole

Proprietarii de terenuri pe care crește ambrozia, „arși” la buzunare de polițiștii locali

Proprietarii de terenuri pe care crește ambrozia, „arși” la buzunare de polițiștii locali

Indolența, nepăsarea și lipsa simțului civic lipsesc cu desăvârșire și în rândul proprietarilor de terenuri care nu-și întrețin parcelele. Deși foarte mulți oameni suferă de alergie la ambrozie, proprietarii terenurilor din Timișoara nu cosesc buruienile pentru a preveni apariția plantelor alergene care produc efecte asupra sănătății populației. Polițiștii locali efectuează controale și dau amenzi pentru

Doliu în lumea motociclismului românesc. Multiplul campion Ionel Pascotă a trecut la cele veșnice

Maestrul al sportului Ionel Pascotă senior a decedat astăzi 10.07.2019, la vârsta de 85 de ani. Trupul neînsuflețit al celui care a fost Ionel Pascotă senior va fi depus la capela cimitirului din Giroc, până vineri 12 iulie 2019. Tot vineri, la ora 13.00, înainte de a fi condus pe ultimul drum, în curtea Căminului

Amendă pentru reprezentanții unui magazin din Timișoara care nu au „gestionat” corespunzător deșeurile

În ultima săptămână, polițiștii locali din Timișoara au dat 15 amenzi în timpul acțiunilor de supraveghere a rampelor clandestine de deșeuri. În total, de la demararea acțiunilor au fost aplicate 53 de sancțiuni, în valoare totală de 40.000 lei. În ultima perioaă au fost supravegheate locații precum Str. Uranus, Brândușei, Zlatna, Abrud, Labirint, numărul celor

Aeroportul din Timișoara

Investiţie de 11 milioane de euro pentru un sistem integrat de securitate, la Aeroportul Internaţional Timişoara

Ministerul Transporturilor a publicat în vederea dezbaterii publice un proiect prin care pentru Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara se propune achiziționarea unui sistem integrat pentru controlul de securitate în valoare de 52,91 milioane lei, inclusiv TVA, echivalentul a 11,4 milioane euro. În proiect se mai spune că finanțarea investiției se va realiza de la

Malurile Begăi, curățate de gunoaie

Polițiștii locali de la Patrulare Navală și Ordine Publică au efectuat astăzi o nouă acțiune de ecologizare pe malurile Canalului Bega, pe porțiunea dintre Podul Decebal și Uzina de Apă. „Acțiunea a venit ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali care patrulează cu șalupa pe Bega, care au observat faptul că în zona respectivă

Transportul public timişorean a fost sărbătorit la 150 de ani de existenţă cu o paradă a tramvaielor / FOTO

Timişoara a sărbătorit luni 150 de ani de existenţă a transportului public din oraş, dar şi de pe actualul teritoriu al României. Pentru a fi alături de cetăţeni, societatea de specialitate a primăriei a organizat o paradă a tramvaielor. Un număr de 11 asemenea mijloace de transport, de la vagonul tras de cai, până la

Zeci de amenzi acordate șoferilor de camioane care au fost prinși în zone interzise din Timișoara

Zeci de șoferii de camioane care au fost prinși circulând prin zonele interzise din Timișoara au fost amendați. Timișorenii reclamă circulația sau parcarea tirurilor în locurile în care acestea au interzis. Zilele trecute au fost prinși mai mulți astfel de șoferi, care au primit amenzi. În ultimele două săptămâni au fost depistate astfel de cazuri

Pregătiţi-vă de noi destinaţii europene de pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Mai e mai puţin de o lună până când vor deveni disponibile câteva destinaţii noi şi interesante de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Vor fi operaţionale noi curse spre Germania, dar şi spre Danemarca sau Anglia. Din august, compania aeriană Wizz Air va introduce zborurile spre/dinspre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate

Massimo

Massimo, unul dintre cele mai cunoscute localuri din centrul Timişoarei, închis de Protecţia Consumatorilor

Mucegai, materie primă fără identificare, produse alimentare depozitate în condiţii deplorabile. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor la un local renumit din Piaţa Operei, Massimo. Acesta a fost închis, iar patronii amendaţi.

Sorin Susanu

Sorin Susanu, bilanţ după şase luni: aproape 200 de unități închise sau cu activitatea suspendată

Sorin Susanu a început un nou mandat la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Vest, după perioada de șase luni în care a fost detașat de la Brașov. Până la finalul acestui an, Susanu va fi șef și la Timiș și pe alte nouă județe din regiunea centrală a țării și din Vest. El a făcut un scurt bilanţ al activităţii sale din primul semestru.

tramvai cu cai

Societatea de transport local aşteaptă timişorenii la parada tramvaielor şi un concert cu Mircea Baniciu

Luni, la Timişoara se vor sărbători 150 de ani de transport public local şi tot atâţia ani de la prima cursă a tramvaiului tras de cai, de pe actualul teritoriu al României. Cu această ocazie, Societatea de Transport Public Timişoara şi Primăria Timişoara îi invită pe timişoreni, luni, 8 iulie, la Podul Decebal, cu începere de la ora 16:00, pentru a asista la parade mijloacelor de transport în comun care au circulat în Timişoara, în ultimul veac şi jumătate.

Escroacă prinsă în flagrant, la Lugoj, când încerca să pună mâna pe aurul unei femei

Tâlhărie într-o casă de pariuri Superbet din Timișoara. Bărbatul se află în libertate

Liniștea după-amiezii de pe o stradă din zona Calea Șagului a fost „spartă” de o tâlhărie care a avut loc la o casă de pariuri. Un bărbat aflat în agenție a așteptat momentul prielnic și, atunci când a rămas singur cu angajata, sub presiunea amenințărilor făcute, a reușit să intre în posesia încasărilor și să

Ionuț Nasleu

Mister. Cum a reuşit Ionuţ Nasleu cu 14.000 de euro să-şi achite o datorie de 22.300 de euro şi să-şi cumpere două maşini

Din nou miracol financiar în declaraţiile de avere ale lui Ionuţ Nasleu, directorul general al SC Pieţe şi om de bază al primarului Nicolae Robu. Cu venituri declarate de aproximativ 14.300 de euro, el a reuşit să-şi achiziţioneze două maşini, să-şi stingă o datorie de 22.300 de euro, dar şi să trăiască pe picior de

Comunele Sânmihaiu Român și Șag vor fi legate de Timișoara prin transport metropolitan

Două noi localități de lângă Timișoara, legate de municipiu prin transportul metropolitan

Două noi localități din zona limitrofă a Timișoarei vor fi legate de municipiu prin intermediul transportului metropolitan. Încă din prima zi a lunii iulie, locuitorii din comunele Șag și Sânmihaiu Român pot ajunge mai ușor în orașul de pe Bega. Șag și Sânmihaiu Român sunt ultimele două localități care au apelat la transportul metropolitan, începând

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.