Cursa răţuştelor de pe Bega a avut loc şi anul acesta, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Bega Bulevard. Aproximativ 5.000 de răţuşte de plastic s-au întrecut, sub ochii a sute de spectatori, într-un scop nobil. Banii obținuți din vânzarea „concurentelor” au mers către ISU Banat.
Protest cu manusi si mars, impotriva cianurilor / FOTO
Timișorenii au ieșit în stradă pentru a doua duminică la rând, mai vocali și mai deciși să-și exprime nemulțumirea față de proiectul Roșia Montană. S-a plecat într-un marș spre primărie, care a blocat un pic circulația, iar muzicienii prezenți au oferit un nou spectacol. Strigarea pentru protest s-a dat, și de această dată, pe rețelele…
Duminica, un nou protest impotriva cianurilor de la Rosia Montana
Timișorenii sunt așteptați, din nou, în stradă la un nou protest anti-Roșia Montană. Acesta va avea loc duminică, de la ora 17, tot în Piața Victoriei. Acum o săptămână, la un eveniment similar au participat în jur de 500 de persoane.
Mii de lampioane, pentru cei pierduti / FOTO
Mii de gânduri bune au plecat, sâmbătă seară, spre cer. Din Parcul Rozelor, timișorenii au lansat lampioane aprinse, participând în număr mare, și în acest an, la evenimentul „Lumină pentru cei pierduți”, organizat în amintirea celor plecați din această lume.
Nasterea Maicii Domnului, Sfanta Maria Mica
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie. De Sfânta Maria Mică, credincioşii merg la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului. Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria.
A intrat cu masina sub un camion, pe soseaua de centura
Un bărbat se zbate între viață și moarte, după ce a intrat cu mașina sub un camion. Accidentul s-a produs pe șoseara de centură a Timișoara, în zona localității Covaci.
„Îngerii galbeni” cad la pace cu timisorenii abuzati
De la începutul anului, „Îngerii galbeni” au fost reclamați de mai multe ori la Inspectoratul Judeţean de Poliţie și la Protecţia Consumatorului, iar mai nou o plângere a fost înregistrată şi la Garda Financiară. Firma a fost amendată de câteva ori anul trecut, dar, în 2013, „Îngerii galbeni” au găsit o modalitate să scape de sancțiuni. Oricum, legea nu mai permite OPC, de exemplu, să sancționeze intervențiile nocturne.
Targ de adoptii canine in Parcul Central
Timișorenii sunt așteptați, sâmbătă, la cea de-a zecea ediție a Târgului de adopţii canine. Evenimentul va avea loc în Parcul Central, între orele 10 și 12.30.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Vasile Loichița, orele 9 – 12; 0Giarmata (casnici, SC Valeo SRL), orele 9 – 17; Lugoj (str. Livezilor, Salcâmului), Barna, Sărăzani, Jurești, Drinova, Botești, Pogănești, Tapia, Armadia, orele 8 – 18; Sânnicolau Mare (str. Vânătorului, Iorgovici, 16 Decembrie 1989 ), Variaș (Comcereal și…
Zece strazi din Timisoara raman fara gaze naturale duminica
Chiar de Sfânta Marie, mii de timișoreni vor trebui să se mulțumească cu mâncare rece la prânz. E.ON Gaz anunță că, pe 8 septembrie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat pe zece străzi din Timişoara.
Din cauza mutarii, Colegiul Tehnic de Vest ramane si fara elevi
Profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest au formulat o plângere împotriva HCL care îi mută în clădirea fostei școli nr. 9. Oricum, mutarea efectivă n-a început încă, deși noul an școlar bate la ușă, iar primarul Nicolae Robu a promis că se va ocupa imediat de problemă. Între timp, părinţii au început să depună cereri pentru a-şi retrage copiii de la această unitate de învăţământ.
Atentie la falsii angajati Aquatim!
Dacă la ușa dumneavoastră se prezintă indivizi care se dau drept angajați ai Aquatim și vă cer să verifice contoarele de apă, închideți-le ușa în nas! Societatea de apă și canal e categorică: inspectorii ei nu intră în casele abonaților, ci fac verificări doar la branșamentele centrale.
Viceprimarul din Recas, acuzat de intimidare la adresa unui ziarist
Patronul unei televiziuni on-line din Timișoara susţine că a fost reţinut ilegal de polițiști, la intrarea în Primăria Recaș. Ovidiu Icobescu voia să-i ia un interviu viceprimarului Alin Neamţu, pe tema atribuirii unor lucrări fără licitaţii. El s-a ales și cu o amendă de 500 de lei, pentru că ar fi intrat în curtea primăriei, după terminarea programului de lucru.
Fara apa calda in zona de sud
Colterm anunță că, pentru pregătirea condiţiilor de realizare a investiţiei pe magistrala II de termoficare de pe strada Musicescu, va întrerupe joi, între orele 8 și 22, furnizarea apei calde la punctele termice 62, 63, 69, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 98, Văcărescu, Rusu Şireanu, Vasile Lupu şi SDM. Vor fi…
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, joi, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Giarmata (p), orele 9 – 17; Checea, Cărpiniș (SC Agrospes), orele 9 – 15; Lugoj (Zona Pohalma, Coșteiu), orele 9 – 20; Voiteg (p), orele 8 – 15.
Echipajul SMURD Timis, „bronz” la concursul national de descarcerare
Un echipaj SMURD Timiş merge, la toamnă, în America, pentru a demonstra cât este de bun. Asta, după ce a obținut locul al treilea la concursul național de descarcerare şi acordare a primului ajutor. Competiția s-a desfăşurat la Târgu-Mureş.
Colegiul „CD Loga” cade peste elevi si profesori, desi sunt bani pentru reabilitare
Cei peste 1.000 de copii care învață la Colegiul Național „CD Loga” vor merge la școală într-o unitate de învățământ fără acreditare sanitară. Clădirea liceului este în stare avansată de degradare și sunt mari probleme cu acoperișul. Bani pentru reabilitare ar fi, dar licitația pentru lucrare nici măcar n-a avut loc.
„Doctorul” Tabrizi vrea interventie americana in Siria, pe Zaher nu-l intereseaza
Omul de afaceri sirian Ahmad Jabri Tabrizi, supranumit „Doctorul”, îşi doreşte cât mai curând invadarea propriei ţări de către SUA şi statele aliate. În contrast, un conațional al său, stabilit tot la Timișoara, susține că habar n-are ce se întâmplă în țara sa natală. Congresul SUA urmează să decidă, în perioada următoare, dacă e de acord sau nu cu declanșarea unui atac armat asupra țării conduse de Bashar Al-Assad.
Scoala incepe in cateva zile, Robu se apuca acum de mutat Colegiul Tehnic
Marea mutare a două licee din Timișoara nici măcar n-a început, cu o săptămână și jumătate înainte de reluarea cursurilor. Primarul Nicolae Robu, revenit cu forțe proaspete din concediu, susține că, de miercuri, lucrurile vor intra în normal. Între timp, municipalitatea se va judeca cu profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Rudolf Walter (p), orele 9 – 15; Bărăteaz, Băile Călacea, Remetea Mare (p), Lugoj (str. T. Vuia, Heuffel, Bartok, Petculescu, Maniu, I. D. Suciu, Brocea, Bolintineanu, Blaga, Dobrin, Fagilor, Salcâmului), orele 9 – 15; Giarmata (p), orele 9 – 17; Nerău (p), orele…