Social articole

tandem

Pedalat în tandem, pentru copiii cu deficiențe de vedere. Trei fete de la Liceul Iris, la prima tabără din România

Trei eleve de la Liceul Teoretic Iris din Timișoara au participat la prima tabără de pregătire pentru ciclism în tandem din România. Aceasta a avut loc la Izvorani, la baza sportivă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ca primă etapă din proiectul Tandem BikeFland.

apa calda

Fără apă caldă în Dorobanților

Colterm anunță că, în vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua termică primară, va înrerupe marți, 14 august, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde la PT 20, 71, 72, 73, 74, 74A și 75. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele aflate în zonele Tipografilor, Telegrafului și Dorobanților.

întreruperi

Întreruperi de curent

E-Distribuție a programat marți, 14 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Buziașului (p), orele 9 – 17; Ghiroda – cartier peste râul Bega (str. Victoriei)), Giroc – str. Zefirului, Luceafărului, Narcisei, Aviației, Dragomirești, Crivina de Sus, Poieni, Poieni Cheia, Poieni TV, Beregsău Mic (p), orele 9 – 17.

aquatim

Apă rece oprită în Ghiroda

Aquatim anunță că uni, 13 august, între orele 9 și 14, va întrerupe furnizarea apei reci în Ghiroda. Întreruperea este necesară pentru efectuarea lucrărilor de montare a unui nou debitmetru pe rețeaua de distribuție. Debitmetrele au rolul de a măsura cantitatea și presiunea apei în rețeaua publică și reprezintă un element important în întreg sistemul…

jandarmeria

Jandarmeria: Intervenția în forță a fost justificată, cine a rămas în Piața Victoriei știa la ce se expune

Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei și nu aveau cum să „extragă” din mulțime elementele provocatoare. S-a furat o singură armă, de la femeia jandarm bătută de protestatari și care ar putea rămâne paralizată. Sunt explicațiile oferite sâmbătă de Jandarmeria Română.

lacrimogene

București, câmp de război. Jandarmeria a evacuat Piața Victoriei cu tunuri de apă și gaze lacrimogene

Imagini de-o violență extremă s-au înregistrat vineri noaptea în București, unde mitingul din Piața Victoriei, la care unele surse spun că au participat peste 100.000 de oameni, a fost dispersat de jandarmi cu tunuri de apă, asta după ce au folosit gaze lacrimogene toată după-amiază. Protestatarii au fost alergați pe străzi și sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mii de oameni, în marș pe străzile din Timișoara: Iubim România! Afară, afară, cu javrele din țară!

S-a ieșit în stradă și la Timișoara, pentru susținerea mitingului organizat în fața guvernului. Deși e vacanță și e foarte cald, mii de oameni au venit în Piața Victoriei. Au fost pancarte cu mesajul de-acum celebru, ba chiar și tricouri „asortate” și s-a scandat îndelung. Apoi, la fel ca în iarna lui 2017, s-a plecat în marș.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.