O săptămână, 1.000 de amenzi pentru șoferii indisciplinați. Asta s-a întâmplat în Timișoara, în timpul operațiunii „Speed”, desfășurată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Aproape 40 de conducători auto au fost prinși depășind limita maximă de viteză cu peste 50 km/h!
55 de profesori din Timis n-au trecut Definitivatul
Un singur profesor de nota 10 și doar 86 de promovați la examenul de definitivat din acest an în Timiș. Cei mai mulți dintre dascălii care n-au reușit să treacă au avut note cuprinse între 7 și 7,99, minimul admis fiind 8. Urmează acum rezolvarea contestațiilor.
Modificari in orarul casieriilor Aquatim
Programul casieriilor Aquatim se modifică în perioada imediat următoare, din cauza unor lucrări de dezinsecție și deratizare. Facturile de apă pot fi plătite însă și online.
Polițistii locali cauta un timisorean pentru a-i da inapoi banii pierduti pe strada
Se găsesc tot mai des bani și acte pe stradă prin Timișoara, iar aceștia ajung și la polițiștii locali, care le returnează posesorilor. De această dată însă, agenții caută un timișorean care nu mai locuiește la adresa trecută în actele recuperate de pe stradă.
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat marți, 25 aprilie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Eternității (p), E. Zola (p), Perlei Bl. 104, Electronicii nr. 25 Bl. 15, orele 9 – 17, str. Pestalozzi nr. 22, orele 9 – 15, str. Steaua (p), Secerii, Titus Maior Mureșan, Bârsei, Ceferiștilor (p), orele 9 – 11; Dumbrava…
Cei mai buni elevi din tara la greaca si latina se intrec la Colegiul National Banatean
Cei mai buni elevi care studiază limba latină şi cea greacă se întrec în aceste zile la Timişoara. Colegiul Naţional Bănăţean găzduieşte, în perioada 22-26 aprilie, Olimpiada Naţională de Limbi Clasice. Competiţia este una de tradiţie, aflându-se la ediţia a 30-a.
Hai la ATAC! Academia Anti-Coruptie cauta cursanti
Prima ediție a proiectului Academia Timișeană Anti-Corupție are loc în peroada 25-28 mai. Ea se adresează tinerilor care lucrează într-un domeniu de interes public și vor să promoveze un mediu instituțional sănătos și lipsit de corupție. Dacă vă interesează subiectul, vă puteți înscrie în această perioadă.
Se cauta politisti de frontiera! Ce trebuie sa stii daca te intereseaza oferta
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara anunță absolvenţii cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.
Pastele Blajinilor, imediat dupa Duminica Tomei
În credința populară, în lunea dupa Duminica Tomei, se sărbătorește Paștele Blajinilor. Paştele blajinilor sau Paştele morţilor ori Paştele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul.
Se spala reteaua de apa din Voiteg
Aquatim anunță că luni, 24 aprilie, între orele 9 și 13, va spăla rețeaua de distribuție a apei din Voiteg. Conductele vor fi spălate cu un amestec de apă și aer sub presiune. „Pe durata spălării rețelei, este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. De aceea, recomandăm consumatorilor să nu folosească apa în…
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat luni, 24 aprilie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Lucerna bl. A99 sc. A, Școlii nr. 12, orele 9 – 17; Giroc – str. Macilor (p), orele 9 – 15.
Multe premii pentru copiii din Timis la Olimpiada de matematica / FOTO
Aula Magna a Universităţii de Vest a găzduit ceremonia de premiere a elevilor participanţi la o nouă ediţie, cea cu numărul 68, a Olimpiadei Naţionale de Matematică.
Alergarea de duminica, la Timisoara: mii de oameni la Timotion / FOTO
Câteva mii de timișoreni s-au trezit cu noaptea în cap duminică și au luat startul la Timotion, cel mai mare eveniment sportiv caritabil organizat în orașul de pe Bega. Ei au alergat pentru nu mai puțin de 21 de proiecte, care au nevoie de bani pentru a putea avansa și a face lucruri bune în comunitate.
Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand
Retim a anunțat, la începutul lunii aprilie, că va împărți gratuit aproximativ 7.000 de pubele galbene noi, destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Toate acestea vor ajunge, în lunile următoare, la blocurile din Timișoara, pentru ca locatarii să nu mai încurce containerele. Compania de salubritate anunță pe ce străzi va distribui, săptămâna viitoare, astfel de pubele.
S-au deschis toaletele de pe Autostrada A1, pe segmentul Traian Vuia – Pecica
Toaletele de pe autostrada A1, închise din cauza contestațiilor la licitația pentru stabilirea firmei care asigură curățenia, sunt din nou funcționale. La începutul săptămânii viitoare vor fi deschise și cele de pe tronsonul A1 Pecica – Nădlac.
Cat costa nesimtirea unui politist local? Exact 580 de lei!
900 de lei pentru că a comentat la poza cu mașinile Poliției Locale parcate pe trotuar. Mult mai puțin pentru fiecare agent căruia i s-a fâlfâit de lege. E finalul poveștii în care a fost implicat, în ultima săptămână, un revoluționar și instituția condusă de Dorel Cojan.
Atentie: restrictii de trafic si autobuze pe rute deviate! La Timisoara se alearga in scop caritabil
Peste 3.000 de timișoreni sunt așteptați să participe duminică la cea de-a treia ediție a Timotion, un eveniment sportiv caritabil organizat de Alergotura. Sunt nu mai puțin de 21 de proiecte pentru care se strâng fonduri. Pe durata alergării vor fi restricții de trafic, iar unele mijloace de transport în comun vor circula deviat.
Alarma la dezastre! Incepe testul sirenelor in Timis
Sirenele care anunță situațiile de urgenta sună, în Timiș, vineri, 21 aprilie, între orele 10 și 15. Începe exerciţiul naţional de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă PROCIV 2017, cel mai amplu test de acest gen desfășurat în ultimii ani în România.
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat vineri, 21 aprilie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Perlei nr. 15 Bl. 103, Musicescu nr. 5, I. Văcărescu nr. 36, orele 9 – 17; Bencecu de Sus nr.62 și 64, Satchinez – str. Brândușei nr. 31, Lugoj – str. Honoriciului, V. Babeș, Oituz (p), Fdt. Oituz, Fârdea, orele…