Social articole

Ai parul lung? Doneaza-l pentru copiii bolnavi de cancer

Ai parul lung? Doneaza-l pentru copiii bolnavi de cancer

Un salon de înfrumusețare din Timișoara s-a implicat într-o campanie specială pentru a-i ajuta pe micuții bolnavi de cancer. Pentru a le face acestora viața mai frumoasă este însă nevoie și de ajutorul vostru. Concret, părul tuns va fi donat pentru realizarea de peruci, care vor ajunge la copiii bolnavi.

Din 2017, liceul de la Ortisoara se desfiinteaza! In prezent functioneaza cu doua clase

Liceul Teoretic Agricol de la Orțișoara nu a avut, nici în 2015, vreun elev de clasa a XII-a care să promoveze examenul de bacalaureat. Pentru că istoria se tot repetă din 2011, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis că unitatea de învățământ trebuie desființată. Școala își va închide oficial porțile peste doi ani.

Cei mai buni din tara! Elevii din Timis, primii la concursul de protectie civila

După ce a obținut rezultate foarte bune la etapa interjudețeană a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, echipa de elevi de gimnaziu a județului Timiș a demonstrat că este cea mai bună din țară. Ei au luat locul întâi într-o competiție în care s-au întrecut cu alte 14 echipe.

aquatim

Apa rece oprita in Banloc

Miercuri, 22 iulie, între orele 9 și 14, Aquatim va întrerupe furnizarea apei în Banloc, pentru remedierea unei defecțiuni survenite pe rețeaua de distribuție a apei, cu înlocuirea tronsonului de conductă afectat. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată,…

Fara apa calda

Colterm anunță că, în vederea remedierii unei avarii survenite pe reţeaua termică primară, va întrerupe marți, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde la punctele termice 26, 49 şi 49A. Vor fi afectați cei care locuiesc în imobilele de pe străzile şi din zonele Aradului (parţial), C. Sever Bocu (parţial), C. Torontalului (parţial), Brânduşei,…

Intreruperi de curent

Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Al. Lăpușneanu, Calea Bogdăneștilor (p), Poneasca, Bârzava (p), Dan Căpitan (p), Măslinului, Semicerc, V. Micle, Lupeni, Acad. A. Bărglăzan, Eugen Todoran, Amzei, S. Nădășan, str a-II-a, orele 9 – 16; Cernăteaz, Covaci, Rovinița Mare (p), orele 9 – 16; Pietroasa Mare, Dobrești, orele…

UPT, la mare cautare! Numarul studentilor, cu o treime mai mare decat in 2014

După ce au trecut prin febra examenului de bacalaureat, tinerii absolvenți și-au îndreptat atenția către înscrierile pentru învățământul superior. În topul preferințelor se numără și Universitatea Politehnica Timișoara, unde s-au înscris mii de tineri. Concret, numărul celor interesați a crescut cu aproape o treime față de anul 2014.

Din cauza galagiei, Heaven si Toniq ar putea fi inchise temporar

Polițiștii locali au inspectat, din nou, la sfârșitul săptămânii trecute, la cluburile și localurile din oraș. Două „recidiviste” – Heaven și Toniq – riscă închiderea temporară, după ce s-a constatat că nivelul de zgomot permis a fost depășit, iar Casa Bunicii a fost amendată, pentru că nu se conformase deciziei de suspendare a activității.

Un mort si mai multi raniti, dupa o bataie generala la Lenauheim

Seară sângeroasă la Lenauheim, soldată cu un mort și mai mulți răniți. Totul a pornit de la o ceartă în stradă, între un localnic și un șofer invitat la nuntă, care și-a ambalat prea tare motorul. A urmat o bătaie cruntă, la care au participat localnici și nuntași, inclusiv tatăl miresei. Un bărbat de 36 de ani, tată a trei copii, a murit.

Doar 30 de promovati la Bac in Faget! Parintii pot vedea inregistrarile doar prin instanta

Doar 30 de elevi care au dat bacalaureatul la Făget au promovat examenul. Restul au fost eliminați, după ce imaginile de pe camerele de supraveghere au demonstrat că au copiat pe rupte. Deși au cerut să vadă înregistrările, părinții nu vor putea face acest lucru dacă nu există o sentință a unei instanțe.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.