Cultura articole

Povestea vietii dacilor, in expozitie la Timisoara

Povestea vietii dacilor, in expozitie la Timisoara

Timișorenii care vor să descopere cum trăiau strămoșii noștri sunt invitați să viziteze expoziția „Dacii de la Munte – Dacii de la Câmpie”. Evenimentul va aduce în fața publicului o mulțime de exponate interesante, de la vase din gospodărie, la obiecte pentru ritualuri.

Manipulari, cu sapte actori din patru tari, la Teatrul Maghiar

Un spectacol-eveniment este programat joi, 7 aprilie, în Sala Mare a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”. Este vorba despre „Manipulări”, o coproducție a teatrului timișorean cu trei prestigioase companii est-europene: Via Negativa (Slovenia), Asociația MASZK (Ungaria) și Teatrul Kosztolanyi Dezso (Serbia). Concepția, regia și decorul îi aparțin regizorului sloven Bojan Jablanovec.

Idei din Mansardă ne provoaca la gandit: Mai avem nevoie de cultura generala?

În Timișoara s-a născut un nou proiect cultural, extrem de interesant. Este vorba despre „Idei din Mansardă”, care stă sub semnătura Asociației Culturale Contrasens. Până în decembrie, sunteți invitați la dezbateri despre o mulțime de subiecte interesante. Tema de deschidere: „Omul Google nu mai are nevoie de cultură generală”.

Scene dintr-o casnicie, de Ziua Mondiala a Teatrului: cu casa inchisa, la Sala 2

Duminica, 27 martie, e Ziua Mondială a Teatrului, iar Naționalul timișorean va oferi publicului său un spectacol care doare și încântă în același timp. „Scene dintr-o căsnicie” de Ingmar Bergman, în regia lui Radu Jude, se joacă de la ora 19, la Sala 2.

Just Push Play: cum sa radeti fara oprire, la un show de improvizatie

Fără scenariu, fără regizor și fără pregătiri prealabile. Dar cu râsete în cascadă. Trupa Just Push Play revine și vă provoacă la… provocare. Cuvinte cheie, stări și situații sugerate de public sunt transformate în episoade în care cu greu o să vă puteți stăpâni să nu râdeți non-stop.

Garana Jazz Festival isi dezvaluie artistii: nordicii invadeaza din nou Poiana Lupului

Yuri Honing Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen Trio și Magnus Öström Band. Încă o parte din „magicienii” care vor da viață scenei din Poiana Lupului, la ediția cu numărul 20 a Festivalului de Jazz de la Gărâna. În total, vor fi 80 de artiști, iar surprizele se dezvăluie una câte una.

2,7 milioane de euro pentru agenda culturala a Timisoarei

Primăria Timișoara alocă, în 2016, peste 12,3 milioane de lei pentru festivaluri și manifestări culturale organizate pe parcursul anului. Cei mai mulți bani, adică 1 milion de lei, merg către proiectul „Timișoara – 300 de ani de lumină”. Vor primi bani, de asemenea, Revolution Festival, aflat la ediția a doua, sau JazzTM, dar și festivalul de muzică rock sau zilele cartierelor.

Peste 200 inscrieri pe un bilet la concertul de Anul Nou de la Viena!

S-au încheiat înscrierile la „loteria” biletelor pentru concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Acestea nu pot fi cumpărate, singura variantă pentru a intra în posesia lor fiind să vă înscrieți la o tragere la sorți. În 2016, înscrierile s-au putut face în perioada 2 ianuarie – 29 februarie.

Tolcea, catre Neumann: Draga Victor, faci din nou tabula rasa cu trecutul recent al Muzeului de Arta

Victor Neumann ar trebui, în calitatea sa de director al Muzeului de Artă, să nu uite că a existat activitate acolo și înainte de „descălecatul” său. Predecesorul său, Marcel Tolcea, îi bate obrazul și îi transmite că minimum două dintre expozițiile prezentate drept premiere au ajuns la Timișoara cu ani înainte.

Despre adevar si subiecte care dau de gandit! Teatrul Merlin va invita la Profu’ de Religie

Teatrul Merlin a pregătit un nou spectacol, alegând pentru acest proiect subiecte mai complexe. „Profu’ de Religie” este o producție care vrea să le dea tinerilor de gândit asupra ceea ce se întâmplă în jurul lor. Spectacolul pornește de la o poveste reală, cea a unei fete de 12 ani care susține că a fost atinsă într-un mod neadecvat de dascălul de religie care predă la clasă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.