Muzica Teatrului se canta din nou la Timisoara! De doua ori intr-o zi

Un concert inedit care pune accentul pe universul scenei. De asta vor avea parte timișorenii care vor merge la evenimentul „Muzica Teatrului”, pus la cale de pianistul Cari Tribor. În orașul de pe Bega vor exista două reprezentații, spectacolul urmând să fie prezentat și la Arad.

cari tibor project

„Muzica Teatrului este un proiect artistic itinerant, independent, inovativ, care promovează muzica originală, interpretată live în spectacolul de teatru. Prin acest proiect, tânărul pianist Cári Tibor aduce în prim-plan piese muzicale originale, gândite și create pentru diferite spectacole de teatru. Scopul său este transmiterea unui mesaj, a unei idei culturale, într-o expresie artistică cât mai convingătoare”, au transmis organizatorii. Primul concert are loc sâmbătă, 25 iunie, de la ora 18, în Curtea cu Castani de la Casa Artelor. Apoi, „Muzica Teatrului” va răsuna, de la ora 22, la Taverna din Piața Badea Cârțan. Alături de Cari Tibor se vor afla Aida Sosic (voce), Ilko Gradev (acordeon), Szabó J. Attila (violoncel) și Grigore Teodorescu (tobe). O zi mai târziu, pe 26 iunie, de la ora 20, va avea loc o reprezentație în Grădina Roșie din Arad. „Muzica Teatrului” a împlinit 12 ani și este un adevărat fenomen cultural. Peste 100 de artiști au cântat până acun alături de Cari Tibor în acest original proiect. Repertoriul este alcătuit exclusiv din creațiile lui Cari Tibor, pe care acesta a vrut să le salveze de la uitare, după ce spectacolele pentru care au fost scrise au tăcut. Este vorba desre „muzici” create pentru piese celebre precum Hamlet, Turandot sau Nevestele vesele din Windsor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează la podul de cale ferată de peste Bega, pe linia dintre Lugoj și Timișoara/VIDEO

Firma care se ocupă de lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, parte a magistralei Caransebeș – Arad, vizează și podul peste râul Bega, situat la km 537+305. Realizat din tablier metalic și având o deschidere de 85 de metri, acesta se află într-o nouă etapă de execuție, în aceste zile desfășurându-se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la podul de cale ferată de peste Bega, pe linia dintre Lugoj și Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nivel național s-au certat, dar la nivel de Timiș lucrează împreună pentru binele maselor. Este mecanismul care stă la baza colaborării dintre PNL și PSD, spune Alin Popoviciu, care refuză total sintagma de ”anexa PSD” pentru formațiunea liberală. El spune că a primit acordul președintelui PNL, Ilie Bolojan, să mențină poziția de vice la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și PSD sunt prieteni ”administrativi” de la opt la cinci, după masă sunt dușmani politici
La Iulius Town Timișoara, Ziua Copilului vine cu trei zile dedicate distracției. În perioada 30 mai – 1 iunie, toți membrii familiei sunt așteptați la Iulius Town, unde Happy Kiddo Days transformă fiecare zi într-o aventură plină de momente magice: concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, ateliere de creație, face painting, paradă de navomodele și multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile dedicate copiilor la Iulius Town: cadouri, concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, tobogane gonflabile și nu numai la Happy Kiddo Days
Cum niciodată nu știi cum se schimbă vremurile… politice, liberalii s-au și gândit la o schimbare în formula de conducere a Primăriei Timișoara. Sunt conștienți că nu se poate schimba tripleta de oțel Fritz – Lațcău – Romocean, dar soluții administrative există, spun cei de la PNL. Ar fi un excelent mod de a arăta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL ar face alianţă cu USR (şi) la Timişoara, iar ca gest de bunăvoinţă şi-ar dori funcţia de city-manager
Firma care se ocupă de lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, parte a magistralei Caransebeș – Arad, vizează și podul peste râul Bega, situat la km 537+305. Realizat din tablier metalic și având o deschidere de 85 de metri, acesta se află într-o nouă etapă de execuție, în aceste zile desfășurându-se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la podul de cale ferată de peste Bega, pe linia dintre Lugoj și Timișoara/VIDEO
Primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, afirmă că, atâta timp cât PNL Timiş va fi condus de indivizi precum Alin Popoviciu, această organizaţie este sortită eşecului. Munteanu afirmă că, deşi Popoviciu ar trebui să fie demult în lada de gunoi a politicii, în continuare tratează PNL Timiş ca pe propriul SRL. Sorin Munteanu a produs un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Munteanu, reacţie necruţătoare la adresa lui Alin Popoviciu: „Trebuia să fie demult în lada de gunoi a politicii”
Primăria Timișoara a găsit o modalitate de simplificare a analizei de emitere a acordurilor pentru terasele sezoniere. Eficientizarea înseamnă că de la 1 iunie, agenții economici vor achita taxa aferentă emiterii sau prelungirii acordului de comerț stradal la momentul depunerii cererii, condiție necesară pentru preluarea și analizarea solicitării. Eficiența e explicată de cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru emiterea acordurilor necesare teraselor sezoniere plata se va face la depunerea cererii
PNL Timiș e hotărât să meargă pe cont propriu, fără alt partid, atât în lupta pentru județ, dar și pentru Primăria Timișoara. Mai mult, partidul spune că deja lucrează la stabilirea candidaților, iar preluarea celor de la Forța Dreptei înapoi este parte din proiect. Deocamdată nu se știe cu cine, dar formațiunea e hotărâtă să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș vrea alegeri locale în 2028, pe cont propriu, fără alianțe. Deocamdată nu se cunosc candidații
În perioada următoare am putea asista la o schimbare spectaculoasă la Consiliul Local Timișoara. PNL a pornit operațiunea de a-i atrage înapoi în partid pe aleșii din Forța Dreptei. Deocamdată s-au purtat discuții cu consilierii din localitățile din județ, urmează cei din Timișoara și din CJT. USR se menține la conducerea în forță a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă majoritatea în Consiliul Local Timișoara? PNL aduce înapoi în partid consilierii Forța Dreptei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.