Cinema Victoria, primul dintre cele preluate de Primăria Timișoara și revenit din nou în viața culturală a orașului, va avea un program permanent de acțiuni. Lista evenimentelor cultural-artistice va cuprinde proiecții de film, piese de teatru, dezbateri și multe altele. De coordonarea programului și de administrarea spațiului se ocupă o echipă din cadrul Centrului de…
Flight Film Festival la Iulius Town. Trei proiecţii pe tema science fiction & aviation
Cinematograful în aer liber se întoarce, în acest weekend, în zona Lake Plaza din Iulius Gardens, dar proiecții vor avea loc și în zona demisol din Iulius Mall. Astfel, cinefilii pot viziona trei dintre cele mai apreciate filme pe tema science fiction & aviation. Proiecțiile au loc în cadrul „Flight Film Festival”, iar pe marile…
Mare sărbătoare la Giarmata Vii, în acest weekend: Ruga satului
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu susținerea Parohiei Ortodoxe Giarmata Vii organizează la sfârşitul acstei săptămâni Ruga de la Giarmata Vii. Timp de două zile, pe 10 şi 11 septembrie, mai mulţi artiști cunsocuţi îi vor încânta pe cei prezenţi cu muzică, dans și voie bună! Programul manifestărilor este următorul: Sâmbătă, 10 septembrie: Georgiana Lazăr,…
Timişoara Fashion Week. Cel mai important fashion event din vestul României, în 7-8 septembrie, la Iulius Town
Timp de două zile, Iulius Town va fi capitala modei, locul unde, miercuri şi joi, se va desfăşura cel mai mare eveniment de profil din vestul ţării. 28 de designeri români și din Ucraina, dar și vedete şi influenceri precum Ana Morodan, Adelina Pestriţu sau Dorian Popa, vor fi prezenți la cea de-a 7-a ediție…
Se închide parțial pentru public Muzeul Național de Artă Timișoara. Se pregătesc marile expoziții programate în cadrul TM2023
O bună parte din expozițiile Muzeului Național de Artă Timișoara nu vor mai putea fi vizitate din această săptămână, mai precis se închid pentru public spațiile de la etajul 1 și 2. Muzeul intră în reorganizare pentru anul 2023, dar anumite expoziții vor putea fi vizitate în continuare. Începând cu data de 7 septembrie, Muzeul…
Check Art Festival. Jonglerii cu foc, personaje fantastice, ateliere de creaţie la Iulius Town/Foto
Check Art Festival, evenimentul cu tradiţie, în care dragul de frumos, artă şi spectacol este exprimat în forme diferite şi inedite, revine, în acest final de săptămână, la Iulius Town. La Iulius Gardens vor fi două zile cu teatru, muzică, dans, jonglerii cu foc, personaje fantastice, mimi, statui vivante, ateliere de creaţie pentru copii şi…
S-a dat startul înscrierilor la Şcoala de Arte Timişoara
Începând de astăzi, 1 septembrie, până pe data de 23 septembrie au loc înscrieri la Școala de Arte din Timișoara pentru anul școlar 2022/2023. Școala de Arte din Timișoara vă așteaptă în perioada 1 – 23 septembrie 2022 cu o ofertă educațională bogată și diversă. Începând cu 1 septembrie aveți ocazia să vă înscrieți la…
La Jimbolia începe Tabăra de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”
Timp de patru zile, începând de astăzi, la Jimbolia va avea loc cea de a doua ediție a Taberei de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”. În perioada 1-4 septembrie 2022, Casa Memorială „Petre Stoica” (Jimbolia, str. Emerich Bartzer, nr. 14) va fi gazda unor ateliere dedicate celor nouă tineri scriitori, dar și a…
Noua stagiune a TNT, construită în jurul temelor și principiilor care fundamentează conceptul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023
La Teatrul Național din Timișoara a început o nouă stagiune. Stagiunea 2022 – 2023 are o semnificație importantă atât pentru Teatrul Național, cât și pentru publicul său, construindu-se în jurul temelor și principiilor care fundamentează conceptul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023. Stagiunea 2022 – 2023 a Naționalului timișorean debutează cu repetiții pentru un…
Nouă spectacole din şapte țări, la Festivalul European de Teatru Eurothalia
Au mai rămas puține zile până la startul Festivalului European de Teatru Eurothalia. Ediția a 8-a, care se va desfășura în perioada 21-29 septembrie 2022, va aduce pe scena Teatrului German din Timișoara nouă spectacole de teatru contemporan produse de companii și teatre din România, Germania, Portugalia, Franța, Slovenia, Republica Moldova, cât și de o…
Vremea recoltei, o expoziție care nu trebuie ratată
Kunsthalle Bega prezintă expoziția artistei Ioana Maria Sisea, Vremea recoltei, curatoriată de Anca Verona Mihuleț și Iris Ordean, cu vernisajul vineri, 2 septembrie, de la 19:00 și deschisă până sâmbătă, 15 octombrie, în Kunsthalle Bega Box. Ziua deschiderii este urmată de un tur ghidat de curatoarea Iris Ordean și de o întâlnire cu artista Ioana…
Sâmbătă începe o nouă ediție a Festivalului de operă și operetă în aer liber. Primul spectacol în Parcul Rozelor e concertul ”Mozart sub clar de lună”
În următoarele două weekend-uri, la Timișoara, în Parcul Rozelor, are loc o nouă ediție a Festivalului de operă și operetă în aer liber. Ajuns la ediția a 17-a, evenimentul este extrem de apreciat de publicul timișorean. Concertul de debut este ”Mozart sub clar de lună”, care va avea sâmbătă de la ora 21. Festivalul de…
La finalul săptămânii debutează ediția a cincea a Eufonia/FOTO
Începând de duminică și până la jumătatea lunii viitoare, la Timișoara are loc o nouă ediție a Eufonia Festival, cel mai mare festival de muzică de cameră din vestul României. Evenimentul a ajuns la ediția cu numărul cinci, una aniversară, în acest an aduce o serie de premiere, concerte în spații neconvenționale și invitați de…
SUNLIGHT THEATRE, un festival de teatru cu un altfel de aer
Anul acesta SUNLIGHT THEATRE și-a deschis aripile și a crescut, anunţă organizatorii. Timp de o lună, între 27 august și 27 septembrie, iubitorii de teatru au de ales între evenimentele oferite de organizatori. Aceștia nu au scăpat din vedere nicio categorie de vârstă. De la evenimente pentru copii, teatru pentru tineri, spectacole studențești, teatru profesionist,…
Atracțiile turistice ale Voivodinei, prezentate din nou timișorenilor
Una dintre cele mai accesibile destinații turistice pentru timișoreni nu este folosită la potențialul său maxim. Vorbim despre Voivodina, provincia sârbă aflat la mai puțin de o oră de mers cu mașina, o zonă care oferă cu mult mai mult decât celebrul Exit de la Novi Sad, Zilele Dovleacului de la Kikinda sau Aquapark-ul de…
Atmosferă de vacanță, la Iulius Town: discotecă pentru copii, ateliere de modelaj în lut și teatru de păpuși
În mai puțin de o lună începe noul an școlar, iar cei mici merită să profite din plin de ultimele zile de vacanță. La Iulius Town, weekend-ul acesta este dedicat prichindeilor, care își vor dezvolta dexteritatea la atelierele de creație și de modelaj în lut, vor afla povești incredibile la teatrul de păpuși și se…
Peste 200 de arome delicioase și un decor de basm la Candy Cat, casa dulciurilor din Iulius Town Timișoara
Un portal către lumea dulciurilor s-a deschis în Iulius Town Timișoara. Având un design inedit, desprins din lumea poveștilor, Candy Cat este locul unde culorile pare că prind viață, iar dulciurile sunt personajele principale. Peste 200 de sortimente de dulciuri îi așteaptă pe cei mici, dar și pe cei mari. Jeleuri în formă de animăluțe…
Rugă mare la Şag, de Sfânta Maria. Vor fi două zile de sărbătoare
Vor fi două zile de mare sărbătoare la Şag, de Sfânta Maria. Timişenii sunt invitaţi la ruga comunei Şag, acolo unde sunt aşteptaţi cu muzică, joc şi multă voie bună. Primăria şi Consiliul Local ale comunei Șag şi Parohia Ortodoxă Şag organizează în zilele de 15 şi16 august “Zilele Culturale ale Comunei Șag” şi Ruga…
Weekend cu Embargo Fest şi Goran Bregovic, aproape de Timişoara
Patru scene scene şi peste 50 de trupe şi artiști vă aşteaptă, în acest weekend, la cea de-a treia ediţie Embargo Fest. Principalul punct de atracţie al acestei ediţii este Goran Bregovic, care va concerta vineri seara. Festivalul are loc lângă Recaş, dar vor fi puse la dispoziţia doritorilor autobuze din Timişoara. Cea de-a treia…
Weekend relaxant la Iulius Town: expoziție de tablouri 3D, activități pentru cei mici și momente de răsfăț în aer liber/Foto
Iulius Town propune pentru acest weekend o serie de activități care vor aduce bucurie întregii familii, cu multe atracţii atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. În Iulius Mall vă întâmpină o expoziție inedită de tablouri 3D, în Iulius Gardens vor avea loc diverse evenimente pentru copii, planetariul vă așteaptă în continuare să…