Singurul castel medieval din România aflat în centrul unui oraş se pregăteşte să devină magnet pentru turişti. Se întâmplă la Timişoara, unde Castelul Huniade intră într-un vast proces de restaurare.
Vineri, la Timişoara, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat, vineri, contractul de finanţare pentru proiectul de reabilitare a Castelului Huniade. Acesta are o valoare de 12 milioane de euro, cea mai mare parte nerambrsabili. Lucrările vor începe în acest an şi vor fi încheiate în 2012. Fostul castel al lui Ioan de Hunedoara, ridicate între 1443 şi 1447, pe ruinele unei construcţii din secolul al XIV-lea, va fi complet restaurat. Acesta adăposteşte, în prezent, Muzeul Banatului, dar reabilitarea nu vizează neapărat păstrarea actualei destinaţii. Cel puţin aşa a declarat Constantin Ostaficiu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, care a adăugat că principala miză a acestui proiect este atragerea turiştilor. „Sunt convinsă că reabilitarea acestui castel va atrage turişti. Sunt convinsă că investiţiile în turism, pe lângă crearea de noi locuri de muncă, vor face ca turismul să crească”, a spus ministrul Elena Udrea. înainte de semnarea contractului.
Comentarii prin facebook