Kovacs, comparat cu o cireaşă amară

Apele nu s-au liniştit încă după meciul cu Dinamo. Team-managerul lui Poli acuză arbitrajul şi spune că, din cauza erorilor de acest gen, cumulate în tur, Poli are zece puncte mai puţin decât ar fi trebuit să aibă.

„În partida cu Dinamo au fost patru greşeli capitale în defavoarea noastră. Nu degeaba am spus că nu suntem respectaţi. Am spus că nu avem şanse la titlu, fiindcă nu suntem doriţi acolo sus. În special la asistenţi s-au comis greşeli. Am auzit declaraţia dlui Avram în privinţa greşelilor din meciul cu Dinamo, domnia sa spunând că fazele nu sunt clare! Poli şi-a retras sprijinul pentru preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, rămâne să vedem ce putem face pentru a îndrepta lucrurile. Greşelile lui Vidan de la meciul cu Dinamo sunt clare ca lumina zilei!”, a spus Daniel Stanciu. El a precizat şi că, din greşelilor de arbitraj, Poli are cu zece puncte mai puţin în turul ce tocmai s-a încheiat.

Începând din retur, brigăzile de arbitri vor fi anunţate doar cu 24 de ore înaintea meciurilor. Pentru partida cu Bistriţa, o posibilitate deloc pe placul alb-violeţilor ar putea fi Kovacs Istvan. „Din câte mi-au spus jurnaliştii, se pregăteşte Kovacs. Ar fi cireaşa de pe tortul neputinţei CCA! Din 2007 încoace, Kovacs a fost contestat de aproape toate cluburile din Liga I şi are cele mai multe etape de suspendare. Dacă Vasile Avram va încerca să ni-l impună ca arbitru pe Kovacs, va fi încununarea a tot ce s-a întâmplat împotriva noastră în acest tur de campionat”, a conchis Daniel Stanciu.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan

Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş

Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița

Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
Pompierii salvatori încearcă în aceste momente să salveze un bărbat, surprins de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat, peste care a căzut un zid. UPDATE
Centrul de Cultură propune un mod inedit pentru descoperirea Timișoarei, de ziua orasului: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele orașului. Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei așteaptă publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Educația nu se va opri la absolvire, iar UPT va juca din nou unrol inovator și va fi aproape de studenți și după ce aceștia vor absolvi, devenind un partener pentru întreaga carieră. Într-o economie în care tehnologia evoluează mai repede decât ciclurile universitare, învățarea nu se mai încheie odată cu absolvirea facultății. Pentru tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT își extinde rolul dincolo de formarea studenților și devine un partener al profesioniștilor pe tot parcursul carierei
Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
ACS Floreta Timișoara a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Scrimă pentru Copii (U13), confirmând încă o dată valoarea școlii timișorene de floretă. În competiția individuală, Ștefan Pânzaru, elev al Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara, a cucerit titlul de vicecampion național la floretă masculin U13. După un parcurs excelent, cu victorii în sferturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două medalii pentru ACS Floreta Timișoara la Campionatul Național U13. Ștefan Pânzaru este vicecampion național
La Iulius Town a început Summer Sale, Campania de reduceri în care fiecare membru al familiei își poate găsi ceva pe gustul său. Multe dintre locațiile tale favorite au dat deja startul promoțiilor, iar în catalogul online găsești informații despre ofertele disponibile, cât și inspirație pentru un look flawless. Summer Sale a început la brandurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Summer Sale, la Iulius Town cu reduceri de până la 70%. Shopping de vacanță la super prețuri
Top