Tensiune între medici şi asistenţi

Sunt în aceeaşi barcă, dar trag la capete diferite! Şefii Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România spun că sunt discriminaţi, în comparaţie cu omologii lor de la Federaţia „Sanitas”, care reprezintă interesele asistenţilor medicali. Ambele sindicate sunt afiliate la confederaţii naţionale, medicii, la Cartel Alfa, iar asistenţii, la CNSLR Frăţia.

„O nouă «trădare» à la CNSLR Frăţia! Cerem din nou, public, o întrevedere cu preşedintele României, în aceleaşi condiţii de reprezentativitate precum cea cu Federaţia Sanitas din 20 octombrie, dar numai atunci când vom fi siguri că nu suntem niste simpli actori de vodevil, într-un dialog steril. Sperăm ca preşedintele să nu facă discriminări între sindicaliştii asistenţi medicali şi sindicaliştii medici”, spune Dan Pereţianu, vicepreşedintele Camerei Federative a Medicilor din România.

Reprezentanţii sindicatului medicilor sunt nemulţumiţi că lor nu li cere punctul de vedere în reforma sistemului de sănătate, când medicii sunt, de fapt, principalii actori ai acestuia, din moment ce ei au redactat raportul prezidenţial pentru sănătate, nu asistenţii. În plus, medicii susţin că sunt pregătiţi să demonstreze că lipsa de voinţă politică este cea care face sistemul să nu funcţioneze, dar şi că, în România, există inflaţie de acte medicale, capitol la care asistenţii medicali nu au nici o contribuţie. Sindicaliştii consideră, de asemenea, că universităţile produc prea mulţi medici, în comparaţie cu locurile de muncă din ţară. Ei propun o reformă a sistemului asigurărilor sociale de sănătate, prin crearea a cel mult zece case independente de sănătate în toată ţara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

transport scolar

Traseele de transport special destinate școlarilor vor fi menținute și în nou an

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va menține și în noul an școlar cele 15 trasee speciale dedicate transportului elevilor. Lucrările din oraș vor duce, totuși, la câteva trasee modificate. Începând cu 7 septembrie, în contextul lucrărilor din Piața Traian, linia școlară S12 va circula pe un traseu deviat, atât la dus, cât și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele de transport special destinate școlarilor vor fi menținute și în nou an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean, a atacat USR, destul de dur, după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost apostrofat și tras de mânecă de un deputat extrem de vizibil pe la televiziuni, reprezentant din Suceava al formațiunii respective în Camera Deputaților, pe tema stadionului Dan Păltinișanu. De ce cere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic

Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant.  “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic

Economic vezi arhiva Economic

Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant.  “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție a Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara se deschide oficial vineri, 4 septembrie, și va fi deschisă până pe 25 octombrie. Tema din acest an este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, vor transforma fosta clădire a Liceului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
Universitatea de Vest Timișoara și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dau startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 1-6 septembrie și poartă genericul „The hive is built...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean, a atacat USR, destul de dur, după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost apostrofat și tras de mânecă de un deputat extrem de vizibil pe la televiziuni, reprezentant din Suceava al formațiunii respective în Camera Deputaților, pe tema stadionului Dan Păltinișanu. De ce cere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va menține și în noul an școlar cele 15 trasee speciale dedicate transportului elevilor. Lucrările din oraș vor duce, totuși, la câteva trasee modificate. Începând cu 7 septembrie, în contextul lucrărilor din Piața Traian, linia școlară S12 va circula pe un traseu deviat, atât la dus, cât și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele de transport special destinate școlarilor vor fi menținute și în nou an
Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură
Iulius Town, una dintre cele mai complexe destinații de shopping continuă să își completeze oferta de servicii. Sâmbătă, 5 septembrie 2026, în ansamblul mixed-use se va deschide Spitalul Veterinar Transilvania, care va funcționa în regim non-stop, cu echipă medicală permanentă în locație. Unitatea medicală dedicată animalelor acoperă arii precum: medicină internă, chirurgie de țesuturi moi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spital veterinar non-stop, cu chirurgie, imagistică și terapie intensivă, se deschide sâmbătă, 5 septembrie, în Iulius Town
Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
În weekendul 29-30 august 2026, Bucureștiul a găzduit Turneul „Adrian Andronic”, penultima etapă a Circuitului Național de MiniRugby din acest sezon. Competiția s-a încheiat cu succes, iar câștigătoarele celor trei categorii de vârstă au fost stabilite în urma finalelor pasionante disputate pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. La competiție au participat și sportivii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a luat cu asalt Bucureștiul la penultima etapă a Naționalelor de minirugby
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.