Pentru prima dată după foarte-foarte mulţi ani, în vara anului viitor se prefigurează, în fine, o competiţie adevărată pentru scaunul de primar al Timişoarei între actualul titular Nicolae Robu şi neamţul Dominic Fritz (USR). Se ştie, în 2012, Robu a câştigat pe valul USL, fără să mişte un deget, în condiţiile în care candida aproape de unul singur, după ce Gheorghe Ciuhandu s-a retras din cursă. Neavând contracandidaţi care să-i scoată pe timişoreni din casă, în 2016 Robu câştigă al doilea mandat cu aproximativ 14% din voturile electoratului timişorean (51% la o prezenţă de 28% la vot).
Însă a fost departe de-a „închide” cu PNL şi Consiliul Local, aşa cum au reuşit alţi primari cu care se compară: Boc, Bolojan, Hava, Falcă etc. Ca să nu insist aici că PNL a pierdut ruşinos în faţa PSD alegerile pentru Consiliul Judeţean, sub preşedinţia aceluiaşi Robu. De amintit aici că şi Ciuhandu a câştigat la fel de lejer alegerile în trecut, dar pe fondul aceleaşi foarte mici prezenţe la vot şi tot fără să facă nimic pentru Timişoara. Mă rog, în afară de-un acvariu în Piaţa Operei şi mutarea clanurilor ţigăneşti în centrul oraşului.
Întreaga paradigmă se va schimba însă la anul. Nici nu mai contează cine va candida pentru PSD, Pro România, ALDE (dacă nu se desfiinţează până atunci) sau PMP. Ultimele alegeri au arătat că şi timişorenii pot ieşi la vot, când au un motiv. Mulţi au spus că au ieşit doar pe un val de ură anti-Dragnea. Dacă este aşa, de ce au votat USR în proporţie de 41% şi nu PNL-ul primarului Robu, care a obţinut doar 23%? Atenţie, au fost la vot 57% dintre cei cu drept de vot, respectiv dublu faţă de ultimele alegeri locale. Concluzia de bun simţ este că timişorenii, şi mă refer în special la cei tineri, nu au votat doar anti-Dragnea, ci şi împotriva unei tipologii de-a face politică şi administraţie. I-aş spune o tipologie PSD-istă.
Respectiv, cu angajaţi-sinecurişti mulţi puşi în funcţii pe sistemul Pile Cunoştinţe Relaţii („sandegreble” şi „naslei”), cu grupuri de influenţă (inclusiv din zona interlopă) cu control pe decizii, firme de casă etc. Regăsiţi aici şi Primăria Timişoara? De altfel, chiar profilul de alegător al lui Robu, moştenit de la Ciuhandu, este unul PSD-ist. Adică oameni conservatori, reticenţi la tot ce înseamnă progres şi ghidaţi de sloganul „doar mai rău să nu fie”. Degeaba se zbate Robu să-şi vândă imaginea unui nonconformist cu plete, 11 goluri pe meci şi chitara prinsă de gât. În esenţă, el rămâne un ultra-conservator, iar acest lucru s-a văzut perfect atunci când făcea lobby referendumului pentru familia tradiţională Dragnea-Irinuca, alături de-un Călin „şase neveste, patru procente”.
Culmea, s-ar putea ca nici golănia PSD-istă cu vot într-un singur tur să nu-l ajute foarte mult. Deşi e făcută pentru primarii în funcţie. Şi asta, fiindcă, în cazul în care PSD va scoate un candidat cât de cât valabil, va rupe voturi de la Robu, urmând să împarte electoratul conservator cu acesta. În schimb, electoratul timişorean format din tineri, populaţie activă, cei care nu stau cu mâna întinsă, va vota într-o proporţie covârşitoare cu Fritz. De fapt aceasta este principala sarcină a „neamţului” şi a USR: să mobilizeze lumea la vot. Să ridice un nou val împotriva actualei stări din Timişoara. Nici măcar nu trebuie 57% ca la europarlamentare. Cu o prezenţă de peste 45% la urne, Robu este scos din joc şi va fi istorie.
De altfel, pentru prima dată, actualul primar pare să realizeze care este actuala stare de spirit din oraş. După ce, de-a lungul timpului, s-a prezentat ca un om providenţial pentru Timişoara, la finalul săptămâni trecute a admis în fine: „Chiar dacă nu mai sunt primar, ar fi o nenorocire? Doamne fereşte, nu m-am născut primar, viaţa ar merge înainte şi dacă Timişoara nu ar mai vrea să fiu primarul lor”. Ce diferenţă faţă de acel Nicolae Robu care, nu cu mult timp în urmă, susţinea că în sondajele interne are 90%, 99% sau chiar 110% din opţiunile de vot ale timişorenilor.
Comentarii prin facebook