Alertă în această seară, într-o localitate din Timiș. O femeie în vârstă de 91 de ani este căutată de mai multe echipaje de intervenție, atât de pompieri, cât și de polițiști și voluntari. Mai mult, pe urmele vârstnicei sunt și câini specializați în misiuni de căutare-salvare.
Autoritățile au fost alertate în jurul orei 18.45, cum că în localitatea Cenei, o persoană în vârstă de 91 de ani s-a rătăcit și este de negăsit. Pe urmele sale se află acum, din partea ISU Timiș, trei autospeciale de serviciu cu 10 subofițeri, trei echipaje ale poliției cu șase cadre, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, cu un echipaj, o autospecială canină cu doi câini de căutare-salvare, 1 subofițeri și 1 voluntar, respectiv SVSU Cenei, cu 6 voluntari.
UPDATE După câteva ore bune de căutare, forțele de intervenție s-au oprit în jurul orei 1.00, cu intenția de a relua misiunea de patrulare dimineața, în jurul orei 8.00. Nu a mai fost însă nevoie, întrucât femeia rătăcită a fost găsită de un cetățean, în apropiere de satul vecin, Bobda.
Comentarii prin facebook