Început de stagiune la Teatrul Naţional Timişoara, cu noutăţi fascinante, dar şi reluări spectaculoase

"Fratii" cu Florin Piersic jr

"Fratii" cu Florin Piersic jr

Teatrul Național din Timișoara deschide stagiunea 2018-2019 cu o serie de spectacole incitante, pline de provocări. Totodată, Teatrul Național se redeschide tuturor artelor, prin implicarea ca partener strategic al Bienalei Art Encounters. Nu în ultimul rând, două noi spectacole au intrat în repetiții, urmând să iasă la rampă în perioada care urmează.

Astfel, Teatrul Național a dat startul repetițiilor la un nou spectacol, adaptare a unuia dintre marile romane ale culturii universale: “Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa. Spectacolul, în adaptarea și regia lui Sabin Popescu, reunește o echipă artistică formată din actorii Matei Chioariu, Bogdan Spiridon, Luminița Tulgara, Cătălin Ursu, Cristian Szekeres, Daniela Bostan, Mirela Puia, Geta Medinski (scenografia), Sebastian Hamburger (sound design și video) și Florin Putere (light design). Premiera este programată în 18 octombrie, la Studio „Uțu Strugari”.

Tot sub semnul literaturii stă și al doilea proiect de toamnă al Naționalului. Este vorba despre scenariul realizat de Călin Ciobotari după îndrăgitul roman al lui Dan Lungu, “Sunt o babă comunistă”. După comediile de mare succes “M-am hotărât să devin prost” și “Billy Mincinosul”, regizoarea Antonella Cornici revine la Timișoara cu această poveste tragi-comică care, cu mult umor, pune în discuție dilema de viață a unei generații întregi. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Iuliana Crăescu, Roberta Popa Ionescu, Călin Stanciu jr., Ana Maria Cojocaru, Doru Iosif, Alecu Reus și Cristian Szekeres, cărora li se alătură Inocențiu Ieremia (scenografia), Victoria Bucun (coregrafia), Andrei Cozlac (video design) și Sebastian Hamburger (sound design). Premiera va deschide cea de-a XXIV-a ediția a FEST-FDR, în 3 noiembrie, la Sala 2.

Programul de spectacole al lunii este, de asemenea, la fel de consistent. Primul titlu al acestei stagiuni a fost Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman. În regia celebrului regizor de film Radu Jude, spectacolul propune imersiunea în adâncurile nevăzute ale căsniciei, alături de trei actori redutabili: Ion Rizea, Claudia Ieremia și Alina Ilea. Spectacolul este programat duminică, 15 septembrie și vineri, 20 septembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național.

Prima săptămână teatrală a stagiunii continuă marți, 17 septembrie și miercuri, 18 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, cu cel mai jucat titlu al ultimilor ani, “M-am hotărât să devin prost”, după Martin Page, spectacol care a depășit cu mult reprezentația cu numărul 100.

Sâmbătă, 21 septembrie, are loc prima proiecție de film în cadrul Bienalei Art Encounters. Astfel, de la ora 12.00, în Sala Mare a Teatrului Național, spectatorii sunt invitați să vizioneze The Third Part of the Third Measure, un film al grupului londonez de artiști vizuali Otolith Group, descris de creatori ca „o experiență a privirii în datele componente ale ascultării”.

Tot sâmbătă, tot la Sala Mare, cu începere de la ora 19.00, publicul este invitat să îl urmărească pe celebrul – și atât de actualul – Gogu, în comedia “Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia.
“Cercurile încrederii” de Radu Popescu, în regia Mihaelei Lichiardopol, își dă întâlnire cu publicul la Studio „Uțu Strugari” marți, 24 septembrie, de la ora 19.00.
Miercuri, 25 septembrie și joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Național propune iubitorilor de teatru spectacolul “Frați”, o întâlnire cu unul dintre cei mai complecși artiști ai României – actorul, regizorul, scriitorul și traducătorul Florin Piersic jr. Spectacolul este o excelentă mostră de umor noir în care, în spatele râsului dezlănțuit, se descifrează complicate și nu mereu vesele relații de familie.
“Hamlet”, spectacolul Teatrului Național, nu mai are nevoie de nici o prezentare. O radiografie contemporană a societății, în cuvintele și ritmurile zilei de azi, pe muzica live a trupei Subcarpați, interpretată de Marius Andrei Alexe – Bean MC – și Alexandru Ștefănescu, cunoscut iubitorilor de hip-hop ca Fănescu. Spectacolul este programat vineri, 27 septembrie, la Sala Mare, de la ora 18.00.
Vineri, 28 septembrie, de la ora 12.00, Sala Mare a Teatrului Național găzduiește alte două proiecții de film în cadrul Bienalei Art Encounters: A Cultural Hearth și The Building Will Have a Future She Said, semnate de artiștii Irinia Botea Bucan și Jon Dean.
În aceeași zi, de la ora 19.00, la Studio „Uțu Strugari” este programat spectacolul “Pe mâine” de Mihaela Iancu, un fascinant tur de forță al actriței Iuliana Crăescu, într-un one-woman show care poartă spectatorii într-un labirint al celor mai profunde, mai intime emoții.

La final de lună, Roberta Popa Ionescu dă întâlnire spectatorilor, tot la Studio „Uțu Strugari”, cu one-woman show-ul Mata Hari, pe un text de Crista Bilciu, un spectacol-document.
Biletele pot fi achiziționate la cele două agenții ale Teatrului (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic) sau online, pe www.tntimisoara.com , zilnic între orele 11.00 și 19.00, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord

Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.